Monahul, „chemat să-I vorbească lui Dumnezeu despre oameni”

De nouă ani, la Gruiu Lupului, un sat din comuna Racoviţa, judeţul Vâlcea, pe culmea unui deal dintre Ţara Românească şi Transilvania, străjuieşte o mănăstire închinată Sfinţilor Trei Ierarhi şi Sfântului Gherasim cel Nou din Kefalonia. Aici, părintele stareţ Macarie Roman se bucură de izolare şi de natura nealterată, atât de propice rugăciunii. Însă îndatoririle monahale nu îl opresc de a le acorda mereu timp pelerinilor, care urcă pe drumul îngust, dar asfaltat ce-i aduce la mănăstire: „Nu am să le spun lucruri înţelepte, dar oamenii se bucură că îmi fac timp pentru ei. Chiar şi pentru aceasta m-a pus Dumnezeu aici”. 

Cu exact un deceniu în urmă, la data de 9 august 2009, cu binecuvântarea IPS Gherasim, părintele ctitor Ioan Comăneci punea piatra de temelie la biserica mare de la Gruiu Lupului. Biserica, paraclisul şi corpul de chilii pe patru niveluri au fost ridicate în nouă luni. A fost lucrarea lui Dumnezeu, spune părintele stareţ Macarie Roman, altfel nu aveau cum să se finalizeze lucrările atât de repede, ţinând cont şi de faptul că s-a lucrat în regie proprie. „Ni se părea simplu şi firesc să muncim 10-15 ore pe zi, să facem apoi Sfânta Liturghie şi să ne împărtăşim. Dormeam două-trei ore pe noapte, iar di­mi­neaţa ne trezeam cu aceeaşi do­rinţă de a munci la terminarea construcţiilor”, povesteşte părintele stareţ.

Clădirile s-au ridicat văzând cu ochii. „Venea părintele exarh Vartolomeu şi spunea: «Când le-aţi ridicat? Că am fost acum o săptămână şi nu era decât fun­daţia. Acum sunteţi la turlă!»”, îşi aminteşte părintele stareţ.

După ce s-au finalizat lucrările de construire a mănăstirii de la Gruiu Lupului, părintele Ioan Comăneci, ajutat de părintele stareţ, împreună cu călugării de la Gruiu Lupului, cu maicile de la Blănoiu şi Mălaia au ridicat noile mănăstiri din zonă: la Blănoiu, la Mălaia, la Obârşia Lotrului şi la Copăceni.

„Loc înalt”

Biserica mare are hramul „Sfinţii Trei Ierarhi”, iar paraclisul mănăstirii are hramul „Sfântul Gherasim cel Nou din Kefalonia”. Tânărul pictor Claudiu Calistru şi echipa sa au terminat pictura la biserica mare în doi ani şi au început lucrările de pictură la paraclisul mănăstirii, lucrând în tehnica de frescă umedă. Pictura s-a realizat cu sprijinul părintelui ctitor Ioan Comăneci şi contribuţia financiară a ctitorului Ţicra Rareş, împreună cu familia.

În biserică stau la loc de cinste părticele din moaştele unui sfânt foarte important pentru zilele noastre: Sfântul Gherasim cel Nou, izgonitorul demonilor şi al duhurilor rele, duhuri care îndeamnă la deznădejde şi ucidere de sine.

Numele de Gruiu Lupului înseamnă „loc înalt bântuit de lupi”. Se spune că iarna se auzeau lupii urlând până în vale. Înainte, nimeni nu visa să poată ajunge aici, sus, cu maşina. Nici cu boii nu se putea urca, atât de mare era nămolul. Dar, prin pronia lui Dumnezeu, în 2008, cu un an înainte de punerea pietrei de temelie, autorităţile locale au terminat asfaltarea drumului. IPS Gherasim îi spunea părintelui stareţ: „Părinte Macarie, voi, aici, sunteţi mai aproape de cer”. Pe fereastra din Altarul paraclisului, cu hramul „Sfântul Gherasim cel Nou din Kefalonia”, se vede priveliştea impresionantă a munţilor, care trimite cu gândul la Dumnezeu pe oricine slujeşte aici. 

Gânduri pentru familiile de azi

Satul este destul de îmbătrânit, dar mai sunt câteva familii frumoase de oieri, care au câte şapte-opt copii, nelipsiţi de la biserică duminicile şi în zilele de sărbători. „Vin cu credinţă şi cu bucurie. Mai rar găsim aşa ceva”, spune părintele stareţ.

El crede că una dintre metehnele societăţii de azi e aceea că familiile vor să aibă un singur copil, pe care pun presiune excesivă cu scopul „realizării în viaţă”: „Vor să-l facă şi medic, şi preot, şi inginer, şi deputat, şi primar, şi fotbalist. Dacă ar avea doi-trei copii, toate aceste deziderate ar deveni mai realizabile şi ar fi şi mai relaxată atmosfera din familie”.

Părintele Arsenie Boca spunea: „Vreţi preoţi buni? Naşteţi-i!” Este valabil pentru oricare altă categorie socio-profesională. Iar aşa-zisa „realizare” în viaţă tot cu ajutorul lui Dumnezeu se face. Părintele stareţ evocă dezideratul pe care ni-l pune înainte Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre Sfinţii Trei Ierarhi: „Eu vreau să mă fac sfânt”. 

Rugăciunea, sursă de înnoire

Părintele Macarie are lipici la copilaşii care-i calcă pragul: „Dacă ne facem plăcuţi lui Dumnezeu, şi copiii trag la noi”, spune sfinţia sa. Iar dacă vin copilaşii, vin şi părinţii: „Părinte, nu am scăpat de el, a zis să-l aduc la biserică!” Şi părintele pe toţi îi întâmpină cu bucurie. „Nu am să le spun lucruri înţelepte, dar oamenii se bucură căci îmi fac timp pentru ei. Chiar şi pentru aceasta m-a pus Dumnezeu aici. Pentru oameni a rânduit Dumnezeu să mă fac monah, apoi preot, duhovnic şi stareţ, altfel, mă făceam pustnic”.

Desigur, nu doar interacţiunea cu oamenii este importantă, ci în primul rând rugăciunea. Înconju­raţi de măreţia naturii, părinţii mănăstirii se simt „înconjuraţi de Dumnezeu”, după spusele stare­ţului, iar rugăciunea le curge firesc, împletită cu minunata mireasmă de la tămâia pe care ei înşişi o fabrică.

„E mult ateism azi. Dar dacă omul nu mai vrea să-i vorbeşti despre Dumnezeu, vorbeşte-I lui Dumnezeu despre om”, spune părintele stareţ. Preotul este cel chemat să le vorbească oamenilor despre Dumnezeu, dar monahul este chemat să-I vorbească lui Dumnezeu despre oameni. Iar rugăciunea devine sursă de înnoire şi pentru monah: „Pelerinii vin şi se adapă din acest izvor, apoi pleacă, iar noi trebuie să ne îngrijim ca izvorul să rămână nesecat”. Acesta este monahismul: un dar al omului către Dumnezeu şi un dar de sus către lume.

Un sfânt pentru zilele noastre

Îndepărtarea de Dumnezeu, problema zilelor noastre, conduce la întristare şi deznădejde. Poate că de aceea Dumnezeu a rânduit ca al doilea hram al mănăstirii de la Gruiu Lupului să fie Sfântul Gherasim cel Nou din Kefalonia, izbăvitor de duhuri şi vindecător al suferinţelor minţii. Sfântul s-a născut în 1508 în peninsula Peloponez, din familia nobililor bizantini Nottara. Bunicul său a fost mare dregător al Imperiului Bizantin. S-a călugărit pe insula Zakynthos şi a mers pe Muntele Athos, unde a primit schima mare, nevoindu-se într-o peşteră din pustia Kapsalei. A mers la Ierusalim, unde a rămas 12 ani, timp în care se retrăgea periodic la nevoinţă în pustia Iordanului. Patriarhul Gherman al II-lea al Ierusalimului, rudă cu el după trup, l-a hirotonit preot. În 1559, s-a stabilit la Omala, în insula Kefalonia, unde a întemeiat mănăstirea de maici „Noul Ierusalim”. Cunoscându-şi mai dinainte sfârşitul, a adormit pe 15 august 1579. După doi ani, moaştele sale s-au descoperit întregi şi cu bună mireasmă, îmbrăcate în straiele preoţeşti intacte în care fusese îngropat. La praznicele sale, racla sfântului este scoasă şi purtată peste credincioşii suferinzi. Sfântul este prăznuit pe 16 august şi la 20 octombrie, de a doua aflare a moaştelor sale. Va fi prăznuit şi la Gruiu Lupului, unde mulţi vor merge să-i ceară ajutorul şi să-i cânte: „Bucură-te, nădejde a celor ispitiţi de deznădejde!”

(Ştefana Totorcea, Ziarul Lumina)