Ortodoxia este doxologică, nu teoretică

Frumuseţea şi bucuria creştină înseamnă nădejde în dragostea nemărginită a lui Dumnezeu faţă de om şi lume. De aceea, părintele Dumitru Stăniloae spune: „Ortodoxia, prin bucuria trăirii în Dumnezeu, este doxologică şi nu teo­retică. Ea nu se dedă la specu­laţii despre Dumnezeu, ci exprimă bucuria trăirii în Dumnezeu şi a participării în existenţă cu întreaga creaţie”. Mai precis, bucuria ce marchează Ortodoxia este aceea a Învierii: „Temeiul cel mai adânc al nădejdii şi bucuriei care caracterizează Ortodoxia şi de care este pătruns întreg cultul său este Învierea”. În centrul teologiei ortodoxe este învăţătura dogmatică despre Sfânta Treime. Această dogmă nu este un simplu capitol de învăţătură formală accentuată datorită autorităţii Bisericii, ci are o semnificaţie crucială pentru fiecare din noi, cu consecinţe în felul în care ne pri­vim pe noi înşine şi unii pe alţii.

Teologia ortodoxă are la bază revelaţia dumnezeiască primită prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie şi este fidelă textelor Sfinţilor Părinţi. Scrisul Sfinţilor Părinţi, în convingerea părintelui Dumitru Stăniloae, „izvorăşte din trăirea intensă de către ei a acestei lucrări sau din conştiinţa prezen­ţei Lui transcendente care ne impune răspunderea de-a face cunoscută mărirea şi bunătatea Lui în faţa oamenilor”. „Dumnezeu nu este un obiect depărtat al speculaţiei, pentru scrisul Părinţilor, ci este prezent în lume şi în noi prin lucrarea Lui minu­nată şi binefăcătoare!”, exprimă părintele Stăniloae.

Toată teologia ortodoxă doxolo­gică mărturiseşte că Dumnezeu este comuniune de Persoane, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar omul, care I se adresează în laudă şi mulţumire, este de asemenea persoană. Ceea ce se poate confirma numai printr-o experienţă concretă este faptul că existenţa supremă sau existenţa divină este o existenţă personală şi liberă care, datorită acestui fapt, pune în lumină valoarea eternă a fiecă­­­rei persoane umane. Dumnezeu există ca Sfânta Treime, în sânul Căreia se manifestă iubirea de­săvârşită între cele trei Persoane desăvârşite. Din iubirea Sfintei Treimi a rezultat crearea lumii şi a altor fiinţe conştiente, personale, care să intre în legătură unele cu altele şi cu Dumnezeu ca persoane. Tot din iubire a rezultat şi întruparea Fiului lui Dumnezeu, fapt în care se manifestă din nou şi într-un mod de maximă apro­piere iubirea Sfintei Treimi faţă de persoanele create.

(Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)