Ascultarea duce la vedere... pe calea cunoașterii

„În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus, ucenicii I-au zis: De ce le vorbești lor în pilde? Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, pe când acelora nu li s-a dat. Căci celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, și ce are i se va lua. De aceea le vorbesc în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu audă, nici să înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă. Și se împlinește cu ei prorocia lui Isaia, care zice: «Cu urechile veți auzi, dar nu veți înțelege, și cu ochii vă veți uita, dar nu veți vedea. Căci inima acestui popor s-a învârtoșat și cu urechile aude greu și ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă, și Eu să-i tămăduiesc pe ei». Dar fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud. Căci adevărat grăiesc vouă, că mulți proroci și drepți au dorit să vadă cele ce priviți voi, și n-au văzut, și să audă cele ce auziți voi, și n-au auzit. Voi, deci, ascultați pilda semănătorului: De la oricine aude cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, vine cel-viclean și răpește ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânța semănată lângă drum. Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul și îndată îl primește cu bucurie, dar nu are rădăcină în sine, ci ține până la o vreme și, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintește. Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi și înșelăciunea avuției înăbușă cuvântul și îl fac neroditor. Iar sămânța semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege, deci care aduce rod și face: unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci.” (Matei 13, 10–23)

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a III-a, Convorbirea cu părintele Piamun, Cap. III, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 627-628

„(...) Trebuie să renunțați la toate deprinderile pe care le aveați la început și să urmați, cu cea mai mare umilință, tot ce veți vedea că fac sau vă transmit bătrânii noștri. Să nu vă îndepărteze sau să vă distragă ceva de la aceste pilde, chiar dacă la început nu vă este limpede explicarea sau cauza vreunui fapt, fiindcă pe aceia care primesc cu simplitate și bună­voință toate și doresc mai degrabă să imite cu devotament decât să discute toate pe care le-au văzut transmise sau săvârșite de bătrâni prin experiența faptelor îi va urma și știința tuturor lucrurilor. De altfel, niciodată nu va ajunge la înțelegerea adevărului cine începe să învețe prin discuții, fiindcă văzându-l vrăjmașul că se încrede mai mult în judecata sa decât în cea a cuvioșilor părinți îl va împinge ușor până acolo, încât chiar cele care sunt foarte folositoare și sănătoase să i se pară de prisos și primejdioase. Va râde vicleanul dușman de trufia unui astfel de frate și-l va convinge prin învăță­turile lui rele să creadă că este sfânt numai ceea ce a crezut el că e drept și corect datorită stăruinței în rătăcire.”

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)