Să nu ne clădim fericirea pe cioburile ascuţite ale păcatelor

„Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.” (Luca 4, 22-30)

Mustrările Domnului Iisus Hristos au deranjat pe unii dintre locuitorii Nazaretului, încât aceştia, umplându-se de mânie, au hotărât să curme viaţa Mântuitorului. Celor de atunci le era greu să accepte că din mijlocul lor s-a ridicat un profet. Ei ştiau că niciodată nu a fost un proroc din Nazaret, însă uitau că Dumnezeu este Cel care trimite în lume pe vestitorii Săi. Atunci când cuvintele Domnului Hristos atrag atenţia asupra vieţii imorale, cei vizaţi strigă sus şi tare că învăţăturile Sale sunt demodate. Dar sunt cumva la modă păcatele, imoralitatea şi viaţa fără Dumnezeu? Nicidecum. Unde poţi ajunge în această viaţă fără să ai busola moralităţii? Când Dumnezeu ne mustră, acest lucru are menirea de a ne readuce pe calea normalităţii duhovniceşti. Să nu ne clădim fericirea pe cioburile ascuţite ale păcatelor.

(Pr. Dumitru Păduraru)