Izvorul de la Voroneț – portret aniversar

Nu am avut inițiativa scrierii acestor rânduri. Nu știu dacă fără a fi fost îndemnat de către un semen prețuit mie aș fi avut îndrăzneala de a le produce.

Precuvioșia Sa, Precuvioasa Maică Stavroforă Irina Pântescu, Stareța Mănăstirii Voroneț, mi-a oferit posibilitatea de a fi prezent la momente cu semnificație spirituală deosebită pentru preacuvioșia Sa și pentru obștea mănăstirii.

Cred că este îndrăzneț să emit gânduri, să schițez păreri despre oameni. Cred că, oarecum, poate deveni indecent. Alunec spre neduhovnicesc.

Ce cuvinte ar trebui să folosesc și cum ar trebui ele îngemănate pentru a descrie imaginea și consistența izvorului din munte, apa curată, nestăvilirea?

Solicitării menționate am răspuns: Nu știu în ce măsură m-aș putea achita în fața propriei conștiințe de o astfel de încercare.

Încercarea de a pipăi cu gândul, chiar,  sub pretext aniversar, o conștiință, crezul unei vieți de om, conduce pentru mine spre o îndoită problemă de conștiință. În primul rând, sunt convins că nu aș putea cunoaște, înțelege și reproduce cu exactitate realitatea unei existențe. În al doilea rând, cred că aș putea leza realitatea spre care m-aș îndrepta cu gândul, cu cuvântul.

Nu știu ce ar fi putut simți o copilă, care, prin plecarea la cele veșnice a tatălui, a rămas la vârsta de doisprezece ani responsabilă cu gospodăria și frații: revoltă, resemnare sau nevoia de mobilizare a resurselor spirituale și practice. Să fi fost un exercițiu pentru momentul aprilie 1991 când mănăstirea adormită 206 ani i-a impus să cabreze calitățile dobândite și să-și asume responsabilitatea unui alt fel de gospodărie, de familie?

Nu știu dacă devotamentul, fidelitatea se plasează doar în relație cu persoane. Posesia devotamentului, fidelității față de principiile etice, religios-morale, față de crezul existenței, față de oameni și  locuri ca proiecții ale unor momente de viață, ne conduce spre candidata la monahism, ostracizată, dar care nu se pierde în lume ci rămâne în angajarea asumată spre cununia cu Hristos.

Nu pot să nu adresez numirea de mamă, țării, loc al nașterii, al devenirii, al dăruirii, al exersării valorilor umane.

Nu pot să nu adresez numirea de mamă, Bisericii creștin-ortodoxe, caldă, ocrotitoare și călăuzitoare prin învățătură și comuniune.

Nu știu să gândesc decât cu numirea de mamă, pentru cea care cu binecuvîntarea și sfatul Inaltpreasfinției Sale Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a conceput și susținut întemeierea familiei trainice, obșea monahală a Mănăstirii Voroneț.

Măicuțaeste frumoasă și curată, pentru că trăiește frumosul și curatul moral.

Măicuța este respectată, pentru că rostește  adevărul, pentru că trăiește Adevărul.

Măicuța este iubită deoarece, pentru semeni se golește de sine fără să se piardă pe sine.

Nu cunosc multe lucruri valoroase pentru viață. Poate că timpul trăit până acum, sau experiența de viață nu mi-au descoperit multitudinea acestora, dar, cu siguranță, unul dintre acestea este acela de a ști să exiști și să primești identitate prin semeni. A ști că atunci când viața se încheie pe pământ și sufletul - minte, sentiment și voință - se îndreaptă spre casa cerească, rămânem vii în amintirile și prin rugăciunile celor cărora din conștiința noastră, prin faptele de zi cu zi, le-am dăruit semințele veșniciei. Preacuvioasa maică stareță știe acest adevăr. Dovada acestui fapt o fac membrele obștii monahale pe care cu responsabilitate a intemeiat-o și locul pe care i-l păstrează în suflet cei care o întâlnesc chiar și pentru o singură data.

Mănăstirea Voroneț, prin reprezentarea celor trei exponenți, preacuvioasa maică stareță Irina Pântescu, precuvioasa maică ElenaSimionovici, precuvioasa maică Gabriela Platon și cu osteneala și susținerea celorlate precuvioase maici din obștea mănăstirii, este neoficial, una dintre cele mai importante misiuni diplomatice ale țării noastre, România. Este o misiune puternică, bine instruită prin bun-simț, cultură academic formată prin studiu temeinic, prin exersarea calităților umane în cadrul obștii monahale și în contact cu lumea largă. Este o misiune bine cunoscută dar insuficient recunoscută.

Mănastrea Voroneț este un centru pastoral-misionar excepțional prin râvna monahiilor obștii ce sârguiesc pentru a da viață pietrelor măiestrit așezate în forme monumentale, culorilor, unui loc al țării, spre bucuria ochiului, folosul intelectual și menținerea demnității de credință și de neam.

Precuvioasa Maică Stavroforă Irina Pântescu, Stareța Mănăstirii Voroneț, ne este model și măsură pentru calitățile umane pe care ni le transmite cu voluptoasă candoare însoțită de trăirea duhovnicească a bunei măsuri, a blândeții ferme, a curajului asumat, a corectitudinii nepărtinitoare.

Ne rugăm către Dumnezeu să Vă dăruiască cu ani buni, Măicuță dragă !

Constantin CIUPU – preot, Parohul Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Simion” - Suceava