Șansele municipiului Suceava de a beneficia de finanțări de șapte milioane de euro, din fonduri europene, au devenit aproape nule, după ce Guvernul a modificat, pe nepusă masă, termenul de depunere a documentațiilor necesare, încât nu este posibil să mai fie realizate până la noua dată limită.
„Avem o veste rea. Din păcate, Guvernul schimbă iar regulile în timpul jocului. După ce pe 13 august am fost la București și am semnat finanțarea pentru înființarea GAL Urban, la care perioada de finanțare era de 6 luni, adică până în februarie 2018, pe 31 august am primit o scrisoare de la minister prin care ni se aduce la cunoștință că se reduce acest termen la jumătate. Practic, până pe 13 noiembrie 2017 trebuie depusă toată documentația legată de GAL Urban, ceea ce este imposibil, pentru că o lună de zile durează numai la Ministerul Justiției rezervarea numelui”, a anunțat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu, care își punea mari speranțe în accesarea celor șapte milioane de euro, pentru care erau deja gândite o serie de proiecte atractive.
Mai mult, ca urmare a noilor condiții impuse de Guvern, partenerii municipalității sucevene, selectați prin licitație pentru realizarea GAL Urban Suceava, au renunțat la colaborare, pentru că nu au cum se încadra în trei luni.
„Am făcut o informare la Ministerul Dezvoltării Regionale, cerem să se revină la termenul de șase luni. De regulă termenele sunt prelungite, de această dată este scurtat și imposibil de respectat, pentru că sunt de parcurs o serie de etape obligatorii pentru înființarea persoanei juridice. Suntem în imposibilitatea de a mai depune proiecte pe GAL Urban, unde puteam accesa finanțări de până la șapte milioane de euro. Vom face presiuni, inclusiv prin Asociația Municipiilor din România, să se revină asupra termenului, pentru că efectiv nu pot fi depuse la timp proiectele”, a adăugat edilul sucevean.
Principalele proiecte care urmau să fie propuse spre finanțare de GAL Suceava vizau modernizarea unor drumuri, reabilitarea și construirea de locuințe sociale în Ițcani, Burdujeni Sat, Laniște și Aleea Dumbrăvii, dar și investiții la unitățile de învățământ.