Îţi mulţumesc pentru că mă laşi să te iubesc!

Foarte mulţi tineri se îndrăgostesc unul de celălalt pentru că nu se cunosc. Sunt îndrăgostiţi, aşadar, de mister, de necunoscut, de speranţa unei persoane care le va îndeplini dorinţele sau chiar plăcerile. De aceea, tot foarte mulţi, după puţin timp, pierd dragostea şi entuziasmul lor. Începutul relaţiei lor a fost greşit şi a rămas greşit. Egocentrismul generează aceste pierderi. Aceşti tineri se despart pentru că li s-a micşorat entuziasmul. Cunoaşterea celuilalt i-a dezamăgit. Au aşteptat ceva, însă au găsit cu totul altceva. L-au vrut pe partenerul de viaţă după propriile standarde. Nu greşeşte celălalt, ci noi. De multe ori în cadrul unei relaţii doar vrem şi vrem, fără să şi dăm ceva. Aspirăm la o continuă satisfacere a eu-lui nostru, a dorinţelor noastre. Şi astfel suntem dezamăgiţi, pentru că egoismul nostru nu ne lasă să acceptăm că nici celălalt nu este perfect, şi nici noi.

Nu reuşim să trăim cu frică de Dumnezeu. Viaţa noastră devine o oglindă a superficialităţii în care am ales să trăim. Apoi se instalează singurătatea. Apare un gol cauzat şi menţinut de egoismul nostru. Dragostea şi relaţia de iubire încep să ne dea impresia că suntem pe un câmp de luptă, iar deschiderea faţă de celălalt ni se pare a fi o capcană. Dar nu este deloc aşa...

Totuşi, unele persoane, cu cât avansează în cunoaşterea faţă de celălalt, simt cum dragostea devine foarte puternică, se schimbă, devine iubire adevărată. O relaţie de pace şi de asumare a celuilalt, fără a-şi pierde nici unul particularităţile sale. Oamenii de acest fel nu au nevoie de lucruri materiale pentru a fi fericiţi. Le ajunge să li se întâlnească privirile. Le ajunge să poată spune unul altuia: „Îţi mulţumesc pentru că mă laşi să te iubesc”. Aceştia sunt poeţii propriei lor vieţi. Muritori ce gustă din libertatea vieţii veşnice. Pentru ei, limitele nu mai există, pentru că relaţia lor de iubire ţinteşte veşnicia, după modelul iubirii dintre persoanele Sfintei Treimi.

(Doxologia.ro)