Căsnicia ‒ pecetea celei mai adânci prietenii din toată viața omului

În slujba cununiei ne mai rugăm şi pentru felurite bunătăţi pământeşti. Ni se aduce aminte că lucrurile materiale, deşi bune, nu sunt scopuri în sine, ci sunt menite să ne ajute în viaţa duhovnicească, în călătoria noastră către Ceruri. În rugăciuni auzim următoarele: „Şi dă lor din roua cerului şi din grăsimea pământului. Umple casele de grâu, de vin, de untdelemn şi de toată bunătatea, ca să dea şi celor lipsiţi…”, „Ca toată îndestularea având, să sporească spre tot lucrul bun şi bineplăcut Ţie…”, „Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh… să vă umple pe voi de toate bunătăţile cele pământeşti şi să vă învrednicească şi de desfătarea bunătăţilor celor făgăduite”.

În următorul pasaj, deosebit de frumos, Sfântul Grigorie Teologul arată pe scurt multe dintre binecuvântările căsătoriei: „În vieţuirea noastră laolaltă, ne suntem unul altuia mâini, urechi şi picioare. Căsnicia îndoieşte (dublează) puterea noastră, pe prietenii noştri bucură, pe vrăjmaşi întristează. Grija împărtăşită face încercările uşor de trecut. Bucuriile împărtăşite, cu mult mai fericite sunt, iar bunăvoirea face bogăţiile mai plăcute; ba încă, pentru cei fără averi, mai desfătătoare decât bogăţiile este. Căsnicia e cheia înfrânării şi armonia dorinţelor, pecetea adâncii prietenii… băutura fără asemănare dintr-o fântână ferecată, de nepătruns celor lipsiţi de ea. Uniţi cu trupul, una în duh, unul pe altul se îndeamnă cu puterea dragostei lor. Căci căsnicia nu îndepărtează de Dumnezeu, ci ne aduce încă mai aproape de El, căci Însuşi Dumnezeu ne trage către ea”.

(David şi Mary Ford, Căsătoria ‒ cale spre sfinţenie, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 20)