Pomenirea de obște pentru cei adormiți

Biserica Ortodoxă sărbătorește sâmbătă una dintre cele mai mari minuni ale Domnului nostru Iisus Hristos și anume învierea lui Lazăr, prietenul Domnului, cel care era mort de patru zile. În această zi, în toate bisericile se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar la sfârșit, pentru ultima oară în Postul Sfintelor Pași, se mai face pomenirea de obște pentru cei adormiți. Pomenirile vor fi reluate, potrivit rânduielii obișnuite, după Săptămâna Luminată.

După cum găsim relatat în Sinaxarul din Cartea Triodului, Lazăr era evreu de neam, din ceata fariseilor, fiul fariseului Simon, originar din satul Betania. Domnul nostru Iisus Hristos venea adesea în casa lui Simon și vorbea cu el mai cu seamă despre învierea morților. Cu acest prilej Lazăr s-a împrietenit cu Domnul mai mult; dar nu numai el, ci și cele două surori ale lui, Marta și Maria. Când s-au apropiat mântuitoarele Patimi, pentru că trebuia să încredințeze lumea mai bine despre taina învierii, Iisus a înviat din morți, pe când se afla dincolo de Iordan, mai întâi pe fiica lui Iair, iar apoi pe fiul văduvei. Între timp Lazăr, prietenul Său, îmbolnăvindu-se, a murit. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, însă, cu toate că nu era de față, a spus ucenicilor: Lazăr, prietenul nostru, a adormit!. Iar după puțină vreme a adăugat: Lazăr a murit!. Atunci a părăsit Iordanul și a plecat în Betania ca să afle știri de la surorile lui. Betania este departe de Ierusalim ca la cincisprezece stadii. Surorile lui Lazăr L-au întâmpinat și I-au spus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar și acum, dacă ai voi, îl înviezi, căci poți!. Iisus a întrebat poporul: Unde l-ați pus?. Și îndată toți au pornit la mormânt. Când au ridicat piatra de pe mormânt, Maria a spus: Doamne, miroase, căci este de patru zile în groapă!. Domnul Iisus Hristos s-a rugat și, vărsând lacrimi, a strigat cu voce mare: Lazăre, ieși afară!. Și îndată a ieșit mortul; iar după ce a fost dezlegat, a plecat acasă. Această negrăită minune a trezit invidia poporului evreu, care s-a înfuriat împotriva lui Iisus. Mântuitorul Iisus Hristos s-a dat din nou la o parte și a plecat de acolo. Arhiereii s-au gândit să-l omoare pe Lazăr, pentru că mulți oameni credeau Mântuitorului Iisus Hristos când îl vedeau pe Lazăr. Dar acesta, cunoscând gândurile lor, a fugit în insula Cipru și a trăit acolo. Mai târziu a fost pus de Apostoli episcop al orașului Chition. Trăind în curățenie și după voia lui Dumnezeu, a murit din nou după treizeci de ani de la învierea sa. A fost îngropat acolo, făcând multe minuni.

Se spune că Lazăr după învierea sa nu mânca altceva decât fructe. Se mai spune că Maica Domnului nostru Iisus Hristos i-a lucrat cu mâinile ei un omofor și i l-a dăruit. Împăratul Leon, în urma unei arătări dumnezeiești, a adus sfintele și cinstitele lui moaște în biserica din Constantinopol zidită de el în numele sfântului. Și l-a așezat cu cinste și cu multe podoabe cum se intră în biserică pe dreapta, lângă peretele sfântului altar. Se află încă și acum acolo cinstitele lui moaște și răspândesc mireasmă bine plăcută. S-a stabilit ca să se prăznuiască în această zi învierea lui, din această cauză: Sfinții Apostoli, voind să pună, pentru curățire după postul cel de patruzeci de zile, Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, au pus această minune mai presus de fire, pentru că au socotit mai cu seamă această minune drept începutul și cauza urii iudeilor împotriva lui Hristos. Lazăr n-a spus nimic despre cele din iad pentru că nu i s-a îngăduit să vadă cele de acolo, sau, dacă le-a văzut, i s-a poruncit să tacă. Din această cauză orice decedat de curând se numește Lazăr. De asemenea, îmbrăcămintea de înmormântare se numește lazarome; cuvântul lasă să se înțeleagă că are să se facă și cu noi minunea făcută cu Lazăr. Căci dacă el a înviat la cuvântul lui Hristos și a trăit din nou, tot așa și noi, deși am murit, la trâmbița cea din urmă vom învia și vom trăi veșnic.

(sursa: Basilica)