Betleem, la început de colind

Pentru noi, contemporanii „mericristmaţi”, Betleemul pare un fir de poveste atârnat de globuleţul achiziţionat de la un celebru târg de Crăciun. Legendar, uşor metaforic şi chiar peiorativ, el este localizat pe undeva, prin Biblie.

Betleemul Efrata este un orăşel ce nu se află poziţionat pe harta turistică a vacanţei de iarnă. Se află în teritoriile palestiniene şi are doar un brad împodobit ce poate echivala cu cele din oraşele noastre de provincie. Nici tu târg de globuleţe, nici Moş Crăciun, nici vin fiert, nici schi, nici slană cu palincă. La o primă constatare consumeristă, n-ai da cozonacul Crăciunului pe nici o veste minunată. Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul, Care va paşte pe poporul meu Israel. (Matei, 2-6)

Şi totuşi, în oraşul descris în puţine coordonate turistice, în sublima tăcere sofianică, o Fecioară întrupată în profeţiile Vechiului Testament dăruieşte trup de copil Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul va creşte şi se va întări cu duhul începând cu vârsta primelor daruri ale magilor, până la maturitatea Crucii.

Ajungem în Betleem într-o seară de la început de colind, luăm urma florilor dalbe şi căutăm lin şi iarăşi lin dulcele fior al paşilor Sfintei Familii. Printre hoteluri primitoare, încercăm să identificăm localizarea hanului în care nu mai era loc de găzduire (Luca 2-7) pentru Miriam Fecioara şi Iosif, făurar înţelept al lemnului. Atunci, ca şi acum, în lumea template-urilor şi fee-urilor, nimeni nu şi-a cedat întâietatea şi confortul părerii personale pentru primul plânset al destinului Lumii noi, protocolare, dar „fără cuvânt”.

Prima noapte în Betleem simţi respiraţia îngerilor în ceafă, prima percepţie a fricii de Dumnezeu. De fapt, aceea stare de început al înţelepciunii. Această frică de Dumnezeu, paradoxal, te eliberează de frica de noapte şi de artizanii ei de la bad-news. Cu frică de Dumnezeu am pornit fără frică, leru-i ler, pe strada din Viflaim. Este un loc în care simţi cum liniştea tainei Mariei acoperă decibelii celor ce ascultă zgomotul veacului, pentru că n-au curajul să se audă.

Ziurel de ziuă, la Betleem colo-n jos, Biserica Naşterii se înfăţişează ca o cetate poliglotă arhitectural şi religios, ca semn al Cuvântului rostit în toate limbile popoarelor. Se intră printr-o poartă strâmtă, cu capul plecat în faţa măreţiei. Deşi construită în scopuri de securitate a locaşului, seamănă cu acea poartă strâmtă şi acea cale îngustă care duce la viaţă (Matei 7-14). Maica Domnului Betleemita râde duios de tine, pelerin încrâncenat de o stare de pioşenie provocată. Te atenţionează cu un zâmbet glumeţ că eşti în ieslea Zilei naşterii Anului Nou, plămădit din clipa de lut a veacului şi din cea de infinit a Tatălui.

Fecioara fericită de toate neamurile este veselă că i s-a născut un Fiu sănătos şi frumos în cei în care va trăi şi-n care-I vor purta Numele, în înţelepciunea isihastă. Cred că cel mai frumos suvenir cu care poţi pleca din Betleem este zâmbetul icoanei, Maica Domnului Betleemita. Zâmbetul din icoană îţi arată drumul către binecunoscuta stea din Betleem, locul marcat al naşterii Domnului Iisus Hristos.

Cobori din păruta grandoare de călător de occident-class, să vezi măreţia Răsăritului. Cândva, magii priveau steaua cea cu dumnezeiască mergere în suişul firesc al astrelor. Noi, cei din har – dar fără de dar – coborâm în locul în care ni se aşterne Cerul la picioare. Doar aici, la Steaua Naşterii din Betleem, te poţi ruga în colinde. Aici vei primi o veste minunată şi aici poţi cere raza soarelui şi floarea soarelui. Politeţea pelerinilor de la răsărit şi apus se traduce prin micul ghid de zâmbet din icoana Maicii Domnului. Prin zâmbetul inspirat de la intrarea în iesle te poţi înţelege şi-n engleză, şi-n rusă.

Suntem neamurile Mariei, mătuşile, unchii şi verii Copilului cu ochi senini, ce azi şi-n orice zi se naşte nu printre străini, ca-n colindul nostru, ci printre pelerini. Noi la Viflaim am fost, unde S-a născut Hristos! Şi-am văzut şi pe-a Sa mamă, ce ne-a zâmbit din icoană!

Plecăm cu dar de Duh şi impresii de călători prin Evanghelii, lăsăm cereri şi nevoi în dar, apoi zburăm spre ţara colindelor noastre. Ne întoarcem lin spre seară, în a pruncilor mirare şi glas, din Betleemul cu un pom de Crăciun – în continentul nostru de Crăciun fără Betleem. (Doxologia.ro)