Hristos Şi-a plecat fruntea cu smerenie

„Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan, de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit. Şi îndată Duhul L-a mânat în pustie. Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Şi era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau. După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 9-15)

Fragmentul evanghelic ne aduce mărturii despre începutul activităţii publice a Domnului Iisus Hristos. Sfântul Evanghelist Marcu ne prezintă Botezul Domnului Hristos şi apoi ispitirea din pustie. Deşi nu avea păcate, Mântuitorul Şi-a plecat fruntea sub mâna lui Ioan. Fiul lui Dumnezeu din smerenie a primit să stea sub mâna unui om. În Ioan Botezătorul era întruchipată întreaga creaţie care regăsea pe Creator. Apa, cerul, munţii, omul, toate se închinau şi se binecuvântau prin Domnul Hristos. Prin ispitirea din pustie Mântuitorul ne-a arătat că doar Dumnezeu este izvorul binecuvântării. După biruinţa asupra ispititorilor, Domnul Hristos a început să propovăduiască Evanghelia Sa. Fiecare creştin din această lume simte cum învăţăturile Sale i-au schimbat viaţa. Pentru fiecare om Hristos a flămânzit, a suferit povara Crucii şi a înviat.

Dumnezeu ne conduce paşii spre Împărăţia Sa

„Şi era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare, Zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu. Şi Iisus l-a certat, zicând: Taci şi ieşi din el. Şi scuturându-l duhul cel necurat şi strigând cu glas mare, a ieşit din el. Şi s-au spăimântat toţi, încât se întrebau între ei, zicând: Ce este aceasta? O învăţătură nouă şi cu putere; că şi duhurilor necurate le porunceşte, şi I se supun. Şi a ieşit vestea despre El îndată pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.” (Marcu 1, 23-28)

După ce Domnul Iisus Hristos a vindecat un om demonizat, demonii s-au adresat Mântuitorului - „Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. Două lucruri au întrebat demonii pe Domnul Hristos: ce are cu ei şi dacă vrea să-i piardă? Să reţinem că întrebări asemănătoare putem auzi şi la mulți semeni de-ai noștri. Ei se întreabă: oare ce are Dumnezeu cu mine, cu viaţa mea, cu ceea ce fac? De ce trebuie să trăiesc aşa cum vrea El şi nu cum vreau eu? Pentru cei amintiţi, a se ruga este o povară, a posti este de neconceput, a merge la biserică este o pierdere de timp. Ei sunt cei care-şi dau cu părerea că postul este prea lung şi-ţi slăbeşte organismul, iar slujbele din biserică sunt monotone şi nesfârşite. Au întotdeauna păreri potrivnice la tot ceea ce are de-a face cu viaţa religioasă. Orgolioşi şi autosuficienţi, privesc cu superioritate spre cei care sunt credincioşi. Dumnezeu nu ne răpeşte nimic din ce avem. El doar ne conduce, cu multă discreţie, paşii spre Împărăţia Sa.

(Pr. Dumitru Păcuraru, sursa: Ziarul Lumina)