Colocviile Putnei, Mănăstirea Putna

– ziua a treia –

A treia zi a Colocviilor a început cu comunicarea domnului Ștefan Andreescu, Despre clădirea rezidenţială din incinta Mănăstirii Probota, în care autorul a adus date din istoriografia sârbească pentru a sugera că a doua doamnă a lui Petru Rareș, Elena Brancovici, a avut un rol decisiv în reamenajarea incintei Mănăstirii Probota.

Doamna Elena Firea, în comunicarea Sfântul Ioan cel Nou şi portarii Sucevei. Schiţă pentru o istorie a patronajului boieresc asupra cultului mucenicului de la Suceava în Evul Mediu (secolele XV–XVII), a scos în evidență faptul că, în perioada respectivă,  mai ales domnii în scaun sau mitropoliţii ţării au fost cei care au întreprins gesturi de ctitorire sau danii în cinstea mucenicului de la Suceava, cu excepția unor răzlețe acțiuni ctitoricești venite dinspre marea boierime. Acestea din urmă aparțin portarilor în funcţie ai Sucevei și de fiecare dată s-au înregistrat nu la mult timp după ce cetatea Sucevei scăpase de un asediu.

Domnul Radu Păun, în comunicarea Moaşte şi minuni la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, a adus la lumină un manuscris din secolul al XIX-lea care a fost scris de un ieromonah moldovean, Ioachim, păstrat în arhivele Mănăstirii Hilandar, în care ieromonahul povestea despre un număr de 10 vindecări minunate, dintre care 3 asupra propriei sale persoane, întâmplate în urma rugăciunilor ieromonahului și însemnării persoanei bolnave cu o relicvă din lemnul Sfintei Cruci, odor aflat în posesia sa.

Domnul Ivan Biliarsky a vorbit în comunicarea Un manuscrit slave de Moldavie du XVIe siècle: contenu et contexte historique despre un manuscris moldovenesc din secolul al XVI-lea care avea o parte juridică, cea mai consistentă, o parte polemică, anti-eretică, în care domina polemica anti-catolică, o parte istorică și câteva texte apocrife. Autorul a concluzionat că modelul acestui tip de compilație, deși în limba slavonă, nu e creat de slavi ci de moldoveni, mai precis, în timpul epocii lui Ștefan cel Mare.

Comunicarea La 341 de ani după căderea Constantinopolului: un manuscris, un sucevean şi un fenomen cultural a domnului Ioan-Augustin Guriță a avut la bază un miscelaneu aflat în colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi. Copiat la o mănăstire din ţinutul Iaşilor de un ieromonah sucevean, manuscrisul cuprinde trei scrieri, între care şi o proorocie despre căderea Constantinopolului. Interesul pentru aceste pagini din istoria Imperiului Bizantin era unul constant la sfârşitul veacului al XVIII-lea, mai ales în lumea monahală.

Doamna Oana-Mădălina Popescu, în comunicarea Acest blagoslovit de Dumnezeu arhiereu. Date despre ierarhii Moldovei într-un manuscris din veacul
al XIX-lea, a vorbit despre un manuscris compilat între anii 1857 și 1860 de duhovnicul Andronic Popovici de la Mănăstirea Neamț despre începutul creştinătăţii şi începutul ierarhiei în Moldova.

După-amiază comunicările au continuat cu cea a doamnei Maria Magdalena Székely, O sanie, un pelerinaj şi două broderii: ce se mai poate afla despre Ştefan cel Mare și a domnului Alessandro-Flavio Dumitraşcu, Via terrestris: o coabitare moldo-genoveză controversată din timpul domniei lui Ştefan cel Mare.

Domnul Alexandru Pînzar în comunicarea Accesibilitate şi centralitate. Târgurile Moldovei în reţeaua internă de drumuri mari de comerţ din veacul al XV-lea a pornit de la privilegiile acordate negustorilor lioveni de domnii Moldovei în veacul al XV-lea, pentru a reconstitui rețeaua internă de drumuri mari de comerț a Moldovei în epocă. Apoi a folosit elemente de teoria grafurilor neorientate și algebră liniară pentru a scoate în evidență care erau nodurile comerciale în acea vreme. Astfel, dacă la începutul secolului al XV-lea Suceava era cel mai accesibil târg comercial al Moldovei, în timpul lui Ștefan cel Mare deja se constată o deplasare a accesibilității târgurilor spre sud-est, cu Bacăul devenit cel mai accesibil. Odată cu dezvoltarea ulterioară a rețelei de drumuri Iașiul a devenit cel mai accesibil, acesta fiind un posibil motiv pentru mutarea capitalei țării de la Suceava la Iași în secolul al XVI-lea.

Comunicarea domnului Liviu Pilat, Observaţii în legătură cu unele simboluri din stema lui Ştefan cel Mare, a adus la lumină câteva ipoteze surprinzătoare care par a fi susținute de dovezi istorice. Astfel, domnia sa a afirmat că este posibil ca Ștefan cel Mare să fie beneficiarul Rozei de Aur – o veche distincție papală – în anul 1475. Acest act ar justifica și prezența a trei roze pe stema lui Ștefan cel Mare. În sprijinul acestei afirmații autorul a adus un tablou din epocă care înfățișează închinarea nobilului maghiar Nicolae de Ujlak înaintea papei Sixt al IV-lea. Coroborând diferite date istorice din epocă, autorul a tras concluzia că tabloul reprezintă exact ceremonialul de decernare a Rozei de Aur de către papă în anul 1475. Și cum Nicolae de Ujlak era cel care, cu acest prilej, adusese vestea victoriei lui Ștefan cel Mare de la Vaslui și cum în tablou se vede cum două personaje poartă daruri pentru papă, între care și un iatagan, concluzia firească ar fi că emisarul regelui Ungariei, Nicolae de Ujlak, a primit în numele voievodului Moldovei această distincție papală. Lipsa unor dovezi directe că Ștefan a primit această distincție împiedică o concluzie fermă în această direcție.

Domnul Ștefan Gorovei a închis seria de comunicări ale Colocviului cu comunicarea Heraldică dinastică. Ştefan cel Mare şi stemele sale, în care istoricul ieșean a coroborat diferite date istorice inedite cu anumite simboluri din stemele lui Ștefan cel Mare pentru a ajunge la concluzii remarcabile: de exemplu, prezența crucii duble pe stema lui Ștefan a pornit de la faptul că voievodul a intrat la un moment dat în posesia unei relicve din lemnul Sfintei Cruci care era ferecată într-o astfel de cruce dublă și care aparținuse odată împăraților din dinastia bizantină a Comnenilor.

La închiderea lucrărilor ediției a XVII-a a Colocviilor Putnei a luat cuvântul profesorul Oliver Jens Schmitt care s-a arătat plăcut și adânc impresionat de experiența pe care a avut-o în aceste zile la Colocviile Putnei. Domnia sa a vorbit și despre faptul că istoriografia română este puțin cunoscută în Europa și că tocmai astfel de întâlniri, mai mult decât publicațiile, sunt calea către îmbunătățirea acestei stări de fapt. În încheiere domnia sa a spus: „Noi încercăm să fim soli ai acestor Colocvii putnene în Europa Centrală. Voi încerca să atrag specialişti cu scopul de a îmbogăţi aceste încercări. Mulţumesc părintelui stareț şi profesorului Ștefan Gorovei pentru această amintire foarte plăcută.”

În continuare domnul Ivan Biliarsky a declarat că „participarea mea aici a devenit o parte a vieții mele personale, nu numai a celei de cercetător, și sper să continui.”

În încheiere, gazda Colocviului, părintele Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii, a mulțumit tuturor participanților pentru contribuțiile valoroase pe care le-au adus la această ediție a Colocviilor și a lansat un apel pentru organizarea unei ediții speciale a Colocviilor Putnei anul viitor, la împlinirea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Putna.

În ziua de 5 septembrie, participanții au mers într-o excursie de studii pe traseul Doljești-Roman-Dulcești-Cârlig-Văleni-Mănăstirea Războieni. La Doljești se află locul bătăliei cu Petru Aron, în urma căreia Ștefan cel Mare a ajuns domnul Moldovei. Tot acolo se găsește biserica unui vechi schit, ctitorit în anul 1763 de ieromonahul putnean Dionisie Hudici. La Roman s-a vizitat biserica arhiepiscopală ridicată în timpul lui Petru Rareș și muzeul de obiecte bisericești. La Dulcești se află mormintele unor membri din familia Hurmuzachi, renumită pentru activitatea lor culturală și patriotică în Bucovina. La biserica din Cârlig, unde a existat un schit cu biserică de lemn, încă se mai găsesc două vechi pietre de mormânt. Biserica din Văleni este o ctitorie boierească tipică pentru secolul al XVI-lea, înălțată de postelnicul Cozma Șarpe. Punctul final al călătoriei l-a reprezentat Mănăstirea Războieni. Biserica de aici a fost zidită de Ștefan cel Mare pe osemintele ostașilor căzuți jertfelnic în lupta de la Valea Albă (1476) cu oastea sultanului Mehmed al II-lea.

Pe lângă caracterul documentar – observarea și fotografierea pietrelor de mormânt și a diferitelor inscripții și fresce din bisericile monument istoric vizitate –, călătoria a fost și un pelerinaj la aceste adevărate locuri sfinte din istoria țării noastre. Ele ne reamintesc permanent de jertfa înaintașilor noștri, datorită cărora noi trăim astăzi în libertate ca români și creștini. Dezinteresul aproape generalizat al societății românești de astăzi pentru locurile de memorie ale țării este în contradicție flagrantă cu interesul sporit pentru istorie și eroii patriei pe care îl dovedesc alte popoare din Europa și din lume. Dar fără a le acorda cuvenita cinstire și atenție, fără a merge la ele cu smerenie și recunoștință, nu vom ști de unde venim și încotro avem de mers. Iar cunoașterea științifică a trecutului este prilejul cunoașterii personale a strămoșilor,  cei prin care suntem ceea ce suntem, și un imbold spre a deveni ceea ce suntem chemați a fi.

(Ieromonahul Ieremia, Mănăstirea Putna)