Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Pimen cel Mare

Sfântul Pimen a fost de neam egiptean şi unul dintre marii asceţi ai Pustiei Egiptene. Tânăr fiind, el i-a cercetat pe Părinţii cei mari ai pustiei, culegând de la ei mierea cea duhovnicească precum albina. Pimen l-a rugat odată pe Avva Pavel să îl ducă la Marele Avvă Paisie. Văzându-1 pe Pimen, a zis Avva Paisie către Avva Pavel: „Copilul acesta pre mulţi va mântui, căci mâna lui Dumnezeu este cu el”. Peste puţină vreme tânărul Pimen s-a tuns monah, şi i-a atras la viaţa călugărească şi pe doi fraţi ai lui. Odată maica a venit la pustie ca să îi vadă pe fiii ei. Dar Preacuviosul Pimen nu a lăsat-o pe maică să intre la ei, ci i-a grăit prin uşă:

„Ce voieşti? Să ne vezi aici, pentru puţină vreme, sau în împărăţia lui Dumnezeu, veşnic?”.

Auzind acestea maica s-a dus de acolo cu bucurie, zicând:

„Încredinţată sunt că vă voi vedea acolo, deci nu mai voiesc să vă văd aici, nicidecum!”.

În mânăstirea în care se nevoiau aceşti fraţi, al cărei egumen era Avva Anouv, fratele cel mai mare al Sfântului Pimen, rânduiala lor călugărească era aşa: noaptea petreceau patru ceasuri lucrând cu mâinile, patru ceasuri le foloseau pentru somn, şi patru pentru citirea Psaltirii. Ziua şi-o petreceau alternând lucrul mâinilor cu rugăciunea de dimineaţa şi până la amiază, citeau sfintele cărţi de la amiază şi până Vecernie, iar după Vecernie îşi pregăteau puţină cină. Aceasta era singura lor masă din zi, care îndeobşte se făcea dintr-un fel de varză. Avva Pimen a povestit despre masa obştii odată: "Noi am mâncat ceea ce ni s-a pus înainte. Niciodată nu a zis vreunul din noi <vreau altceva> sau <nu-mi place mâncarea aceasta>. Aşa a fost petrecerea noastră călugărească în toate zilele vieţii noastre, întru tăcere şi pace”. Avva Pimen s-a nevoit în veacul al cincilea, săvârşindu-se către Domnul cu pace, la adânci bătrâneţi.

Pomenirea Sfântului Preacuvios Pimen cel din Palestina

Sfântul Pimen acesta s-a nevoit în pustia Rouba, care se afla în pustietatea Palestinei, în timpul domniei împăratului Mauriciu (582-602). El în tinereţile lui fusese păstor de oi. Odată câinii lui au sărit pe un om pe care l-au sfâşiat în bucăţi, iar el, din răutate, nu a sărit ca să scape viaţa nevinovatului aceluia. Pentru aceasta i-a arătat Dumnezeu că şi el va păţi la fel, şi va muri sfâşiat de fiarele sălbatice, când va sosi timpul. Precum s-a şi întâmplat. El a fost sfâşiat de fiarele pustiei, şi sufletul lui s-a înălţat la Domnul.

Pomenirea Sfântului Osie, Episcopul Cordobei

Ca episcop al Cordobei, Sfântul Osie bine a păstorit Biserica Spaniei timp de peste şaizeci de ani. El a fost unul dintre Părinţii mari de la Sinodul întâi Ecumenic de la Niceea (anul 325 după Hristos) şi a prezidat Sinodul local de la Sardica (Sofia de astăzi, în Bulgaria) din anul 347. El a fost un mare zilot al ortodoxiei, în vremurile în care Biserica era atacată din toate părţile de erezia lui Arie. Atât de râvnitor a fost Sfântul Episcop Osie pentru pentru dreapta credinţă, încât simţind că i se apropie sfârşitul, a mai dat o dată anatemei necurata erezie ariană.

Pomenirea Sfinţilor Sfinţiţi Kuşka şi Pimen Postitorul

Aceştia au fost monahi din Lavra Peşterilor din Kiev. Sfântul Kuşka a predicat Sfânta Evanghelie printre valahi [în veacul al XH-lea, v. infra] şi a botezat muţi dintre ei. Dar păgânii l-au ucis şi pe el şi pe ucenicul ce era cu dânsul. Chiar în acele ceasuri Sfântul Pimen Postitorul stătea în Biserica Lavrei Peşterilor din Kiev; şi văzând în vedenie moartea mucenicească a Sfântului Kuşka, ucenicul şi împreună-nevoitorul, a strigat: „Astăzi fratele nostru Kuşka a fost ucis pentru Hristos!” Zicând acestea, şi-a dat duhul şi el. Faptele descrise s-au petrecut în anul 1113.

Pomenirea Sfântului Mucenic Fanurie

Tot în această zi sinaxarul grecesc face pomenire de Sfântul Mucenic Fanurie. Nu se cunoaşte cine a fost acest Sfânt şi când a trăit. El este cu deosebire cinstit în insulele Rodos şi Creta, în anul 1500, Sfântul Fanurie a apărut oamenilor din Insula Rhodos, făcând minuni mari de vindecare a bolilor. În acea insulă s-a aflat şi o icoană veche a Sfântului, în care este înfăţişat ca un soldat tânăr, purtând cruce în mâna dreaptă, şi lumânare aprinsă în mâna stângă. Sfântul Fanurie este foarte cinstit şi în Egipt. În Egipt există despre el tradiţia că a luptat foarte mult pentru mântuirea mamei lui, care ducea o viaţă necurată. El nu a izbutit să îşi întoarcă mama la o viaţă curată. Dar chiar şi aşa, el nu a încetat niciodată să sufere cumplit pentru mama lui. Când păgânii au început să îl omoare cu pietre pentru credinţa lui ân Hristos, Sfântul Fanurie s-a rugat lui Dumnezeu astfel: „Stăpâne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce pe Cruce moarte ai primit pentru păcatele noastre, primeşte şi moartea mea aceasta pentru Tine, şi ajută tuturor celor care se vor ruga Ţie pentru a lui Fanurie păcătoasă maică”. În Egipt, mulţi creştini aşa se şi roagă: „Mântuieşte, Doamne, pre maica Sfântului Fanurie, şi ajută-mi şi mie, păcătosului”. Mulţi primesc grabnic şi minunat ajutor prin această rugăciune – nota autorului.

(sursa: sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com)