Să postim de dorul Mirelui!

Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

Suntem la începutul Postului Mare

Suntem la începutul Postului Mare. Biserica ne invită încă o dată să intrăm pe calea cea strâmtă, dar atât de frumoasă şi înaltă, a înfrânării chiar de la lucrurile pământeşti îngăduite, spre a dobândi mai deplin pe Hristos şi harul Său.

În lumea noastră materialistă şi atât de înrobită plăcerilor trupeşti, postul nu prea mai are trecere. E adevărat că e la modă în unele cercuri un anumit fel de „post“ din motive de păstrare a sănătăţii. Orientat însă numai spre un scop trupesc, acest fel de „post“ nu are nimic de-a face cu postul creştin. Iar atunci când „postul“, sau mai degrabă „alimentaţia naturistă“ are la bază o concepţie religioasă necreştină, avem de-a face cu o cumplită rătăcire, acest fel de „post“ fiind pur şi simplu încă un mod de expresie a lepădării credinţei celei adevărate şi mântuitoare şi a decăderii în idolatrie.

Postul, între „faptele dreptăţii“, alături de milostenie şi de rugăciune

Din nefericire, chiar foarte mulţi dintre cei care se consideră „credincioşi“ - ba chiar credincioşi „ortodocşi“ - nesocotesc cu totul posturile sau le reduc la cât mai puţin cu putinţă. Astfel, chiar o bună parte dintre cei care ţin să se apropie de Sfintele Taine nu postesc din Postul Mare decât cel mult două săptămâni, adică cea de la începutul şi cea de la sfârşitul Postului (Săptămâna Mare).

Ba mulţi chiar încearcă să-şi justifice „biblic“ indolenţa în ceea ce priveşte ţinerea postului. Adeseori auzi o justificare cu acest cuvânt al Mântuitorului: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om“ (Mt. 15, 11; cf. Mc. 7, 15).

Este, oare, aceasta o afirmaţie a Domnului împotriva postului? Nicidecum! A o cita ca temei pentru neînfrânarea pântecelui înseamnă a păcătui în modul cel mai grav împotriva Sfintei Scripturi, de fapt împotriva lui Hristos Însuşi. Cea dintâi regulă pentru interpretarea corectă a textelor sfinte este regula contextului. Adică: orice text biblic trebuie interpretat ţinându-se seama de contextul în care a fost rostit - dacă este vorba de un cuvânt al Mântuitorului - şi de contextul în care el apare în respectiva scriere inspirată. Cuvântul citat mai sus - şi folosit cu nonşalanţă împotriva postului - apare într-un context în care „fariseii şi cărturarii“ îi acuză pe ucenicii lui Iisus de călcarea „datinii bătrânilor“, prin faptul că nu-şi spală mâinile înainte de masă. Drept răspuns, Domnul îi acuză pe acuzatori că pun „datina bătrânilor“ mai presus de poruncile dumnezeieşti (Mt. 15, 1 şi urm.). Aşadar, cuvintele citate nu se referă nicidecum la post. Mântuitorul nu neagă valoarea postului, ci pretinsa valoare religioasă a unei simple reguli igienice.

Însăşi Evanghelia de astăzi ne arată că Mântuitorul nici nu Se gândeşte să pună în discuţie postul şi valoarea lui spirituală. Dimpotrivă, El rânduieşte postul printre „faptele dreptăţii“ (Mt. 6, 1), alături de milostenie şi de rugăciune. Sfânta Evanghelie ne spune că El Însuşi

Şi-a inaugurat misiunea printr-un post de 40 de zile (Mt. 4, 2; Lc. 4,2), ca un nou Moise. Într-o discuţie cu ucenicii, după vindecarea lunaticului, a şi afirmat puterea pe care o mijloceşte postul în lupta împotriva diavolului: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Mc. 9, 29). Iar despre Sfinţii Apostoli aflăm că posteau (Fapte 13, 2; 14, 23). Sfântul Apostol Pavel, care aminteşte „posturile“ printre mijloacele sale de a-I sluji lui Hristos (II Cor. 6, 5) şi care mărturiseşte că a petrecut „în posturi de multe ori“ (II Cor. 11, 27), arată şi de ce îi este necesar postul, când zice: „Îmi chinuiesc trupul şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic“ (I Cor. 9, 27). Şi învaţă: „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca pe închinarea voastră cea duhovnicească“ (Rom. 12, 1); şi: „Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă. Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte“ (Rom. 13, 13-14). Aceste îndemnuri apostolice sunt, de fapt, îndemnuri la post.

(pr. prof. dr. Vasile MIHOC)