Pocăinţa este schimbarea vieţii

Putem face tot ce vrem, dar linişte şi pace nu vom avea. Trăsătura caracteristică a fiecăruia este temelia trecerii în veşnicie. Dacă suntem liniştiţi şi paşnici, vom intra în rândul sfinţilor şi al îngerilor. Asupra lor Domnul a revărsat darul harului Său, şi în sufletele lor nu-şi află loc însuşiri din lumea aceasta. Omul îi poate ocărî neîncetat, ei nu se vatămă. Îi poate lovi, ei nu se mânie, căci sufletul lor este călăuzit de Duhul Sfânt. …Trebuie să te linişteşti. Nu mai lua peste măsură asupra ta grijile lumii acesteia, ci păzeşte-ţi pacea şi vieţuieşte cu Dumnezeu.

Pocăinţa este schimbarea vieţii

Părintele Tadei - Pace şi bucurie tuturor de la Domnul, căci pacea şi bucuria sunt cele mai de seamă bogăţii ale lumii acesteia şi ale lumii celeilalte, după care tânjim cu toţii. Putem să avem tot ce ne dorim aici pe pământ, şi să nu avem pace şi bucurie. Iar pacea vine din Izvorul păcii, de la Domnul. Când Domnul le-a vorbit ucenicilor Săi, când aceştia au închis uşile de teama Iudeilor, întâiul lucru pe care l-a spus a fost: „Pace vouă!” - Lc .24:36, In. 20:19

Domnul vă va dărui pace dacă vă împăcaţi şi vă întoarceţi către binele desăvârşit, iar binele desăvârşit este Dumnezeu. El vrea să avem o însuşire dumnezeiască, smerenia. Oriunde domneşte smerenia, fie în familie, fie în societate, răspândeşte pace şi bucurie. Tot binele şi tot răul izvorăsc din gânduri, căci suntem un „aparat cugetător.” Avem înrâurire chiar şi asupra lumii plantelor, întrucât şi lumea plantelor are un sistem nervos. Toate aşteaptă pace, mângâiere şi dragoste. 

Pocăinţa înseamnă schimbarea vieţii. Omul trebuie să se ducă la preot sau la aproapele său şi să îi spună ce îi tulbură pacea. De îndată ce aproapele nostru ne împărtăşeşte suferinţa, dobândim mângâiere şi putere. 

Dacă ne întoarcem la Izvorul vieţii, Domnul, El ne va da putere să întărim în lăuntrul nostru gândurile binelui desăvârşit, căci gândurile, dorinţele bune aduc pace şi mângâiere pretutindeni. Trebuie să ne schimbăm.

Dacă suntem părtaşi la pace, atunci pacea naşte bucurie şi mângâiere în toţi cei din jurul nostru

Gândurile noastre ne înrâuresc nu numai pe noi, ci şi tot ceea ce ne înconjoară. Trebuie să răspândim gânduri bune. Domnul ne porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri, nu pentru ei, ci pentru noi înşine. Trebuie să iertăm totul din inimă. Când se iartă toate din inimă, totul este iertat. Dacă suntem părtaşi la pace, atunci pacea naşte bucurie şi mângâiere în toţi cei din jurul nostru. Toţi simt gândurile noastre paşnice şi liniştite.

Când stăpânul casei este împovărat de griji privind familia, nimeni nu are pace, nici linişte din pricina gândurilor lui, nici măcar copiii mici, care cresc. De aceea cârmuitorii căminului trebuie să se încredinţeze Domnului, să I se roage şi să priceapă că Domnul este Atotputernic, că El ne aduce mângâiere.

Trebuie să iertăm din inimă totul. Pacea lăuntrică nu poate fi păstrată atâta vreme cât conştiinţa noastră este mustrată de ceva. Trebuie să împăcăm conştiinţa. Trebuie să îi iertăm pe toţi din inimă. Fiindcă fără aceasta nu există pace lăuntrică.

Domnul va da harul, puterea dumnezeiască ce lucrează pretutindeni, mai cu seamă în sufletele care-L caută pe El, Izvorul vieţii. Pacea lui Dumnezeu se răspândeşte pretutindeni. În Vechiul Legământ este scris: „Dă-mi, fiule, inima ta.” /Pilde 23:25/ Domnul este singura mângâiere a îngerilor, a sfinţilor şi a tuturor celor care Îl caută. El singur este Nesfârşit.

Dacă profesorul este distrat, el este aşa cum este. Roagă-te lui Dumnezeu să trimită îngerii Săi buni şi profesorului, şi ţie. Dacă îţi iubeşti profesorul, atunci vei răspunde cu uşurinţă şi vei primi nota care ţi se cuvine. Când profesorul şi elevul se împacă, între ei nu mai este război.

„Seamănă dragoste, şi dragoste vei secera. Seamănă pace, şi pace vei culege.”

Nu avem pace dacă ne războim în cuget cu părinţii noştri. Duhurile viclene caută să ne facă a greşi cu orice preţ faţă de părinţii noştri. Atunci ele capătă putere asupra noastră, iar noi credem că altcineva este vinovat. Mulţi înţeleg aceasta şi îşi îndreaptă gândurile. Eu o spun neîncetat - unii înţeleg, iar alţii ajung încă şi mai mândri. Primim ceea ce dăm.

Sfinţii Părinţii spun: „Seamănă dragoste, şi dragoste vei secera. Seamănă pace, şi pace vei culege.” Este cu neputinţă să dobândim pacea dacă suntem plini de pizmă şi răutate. Dacă nu te vei slobozi de aceste însuşiri diavoleşti, atunci cum vei intra în veşnicie? Numai Domnul ne poate schimba. Duhul se contopeşte cu gândurile. După cum ne este trăsătura caracteristică aici, aşa vom trece şi în veşnicie. Trebuie să fim paşnici. Este mai bine să înduri vătămare, decât să aduci. Dacă vom răbda ocara, Domnul ne va da putere şi pace. Dacă nu vom răbda ocara, conştiinţa nu ne va da pace.

Conştiinţa este judecata dumnezeiască

Orice-am face, nu vom avea nici pace, nici linişte. Trăsătura noastră de caracter este temelia trecerii în veşnicie. Dacă suntem paşnici şi liniştiţi, vom merge în rând cu sfinţii şi îngerii. Pe aceştia Domnul i-a răsplătit, dăruindu-le harul, iar în sufletele acestea nu se găseşte nici o trăsătură din lumea aceasta. Omul îi poate ocărî neîncetat, ei nu se vatămă. Îi poate lovi, ei nu se mânie, căci sufletele lor sunt călăuzite de Sfântul Duh.

(Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, sursa: www.luminaortodoxiei.com)