TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
 
sâmbătă, 2 nov 2013 - Anul XVIII, nr. 256 (5463)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,8784 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,0503 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Lecţia de religie

Cuvânt teologic al părintelui Dumitru Stăniloae

În creştinism există două concepţii despre Dumnezeu, una ce vine din Biblie şi care aparţine vieţii şi experienţei creştine şi alta ce vine din filosofia greacă. Prima Îl prezintă pe Dumnezeu ca Dumnezeul Cel viu, plin de interes şi grijă pentru umanitate. A doua Îl prezintă pe Dumnezeu ca nemişcat şi de nemişcat. Ortodoxia Răsăriteană a făcut mari eforturi pentru a combina şi armoniza cele două concepţii. A căutat să concilieze ambele moduri de gândire despre Dumnezeu prin intermediul învăţăturii despre firea şi energiile divine, afirmând că, în vreme ce, prin firea Sa, Dumnezeu rămâne nemişcat, El iese (se manifestă) în exterior prin energiile Sale.

 

Aceasta înseamnă că ne gândim la Dumnezeu într-un mod personal chiar dacă o persoană trăieşte deodată pe mai multe trepte. O mamă, de exemplu, când se joacă cu copilul ei, se coboară la nivelul copilului neîncetând să rămână în continuare un adult; la fel şi Dumnezeu: atunci când intră în relaţie cu lumea rămâne, în acelaşi timp, dincolo de lume sau deasupra ei. Astăzi, teologia apuseană încearcă şi ea să treacă de concepţia care Îl prezintă pe Dumnezeu ca esenţă nemişcată, dar, câteodată, precum la Tillich de exemplu1, se îndreaptă spre cealaltă extremă şi-L vede pe Dumnezeu numai într-un proces de devenire sau de mişcare. Vom încerca să împăcăm, pe de-o parte, neschimbabilitatea lui Dumnezeu, şi caracterul Său de Persoană vie, pe de alta, urmând Sfântului Grigorie Palama, marele teolog bizantin din secolul al XIV-lea, căutând să scoatem în evidenţă legătura dintre veşnicia lui Dumnezeu şi viaţa noastră umană în timp.

 

Adevărata viaţă personală există numai acolo unde există comuniune

Veşnicia nu poate fi pur şi simplu o substanţă neschimbabilă, nu poate fi ca o lege veşnică cu subzistenţă de sine. O asemenea veşnicie nu poate fi una inepuizabilă, dar faptul că este inepuizabilă vine din interioritatea ei, care e una a unei Existenţe personale. Veşnicia trebuie să includă o dimensiune interioară şi o libertate a voinţei. Numai aşa poate fi inepuizabilă, un izvor de noutate continuă. Dacă ne gândim la veşnicia lui Dumnezeu pur şi simplu, în termenii raţiunii pure sau în cei ai unei substanţe veşnice, atunci nu vom avea o imagine reală a veşniciei, ci una eronată. Veşnicia trebuie să fie plinătate de viaţă şi, de aceea, adevărata veşnicie trebuie să fie veşnicia lui Dumnezeu, El fiind perceput ca Subiect real şi veşnic Acelaşi cu Sine, dar Care în acelaşi timp este Izvorul unei varietăţi infinite de manifestări.

Dar adevărata viaţă personală există numai acolo unde există comuniune, şi nu se poate vorbi de plinătate a vieţii fără plinătatea comuniunii. De aceea, plinătatea vieţii dăinuie numai în comuniune desăvârşită între subiecte sau persoane desăvârşite. Astfel că adevărata veşnicie este aceea a Sfintei Treimi. Treimea Persoanelor este atât plinătatea comuniunii, cât şi cea a veşniciei.

Sfânta Treime rămâne veşnic neschimbabilă în iubirea Ei, dar iubirea Sa este plinătate a vieţii şi de aceea deţine un potenţial nelimitat de manifestări şi lucrări.

 

Veşnicia este viaţă, iar viaţa este mişcare.

A avut dreptate Karl Barth când a zis că ceea ce este simplu nemişcat şi de nemişcat este mort şi, dacă Dumnezeu este în întregime nemişcat, atunci a fi Dumnezeu înseamnă a fi mort! Dar tipul de mişcare care este întotdeauna acelaşi - mişcarea automată a unei maşini - este de asemenea mort. Adevăratul sens al veşniciei nu poate fi aflat decât în comuniune între Persoane veşnice a Căror iubire este inepuizabilă. Şi cel ce se împărtăşeşte de această comuniune interpersonală primeşte întru sine viaţă veşnică. „Aceasta este viaţa veşnică, să Te cunoască pe Tine singurul şi adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis“. Inepuizabila viaţă a lui Dumnezeu ca fiind Comuniune de Persoane nu se poate reduce la grija de un lucru sau altul sau de împărtăşirea de oarecare gânduri. Viaţa veşnică a subiectivităţii desăvârşite nu depinde de realităţile finite, ci dimpotrivă, aceste realităţi finite depind de veşnicia lui Dumnezeu. Viaţa subiectivităţii eterne a lui Dumnezeu trebuie să fie plinătate nepieritoare. Ea se întemeiază pe dragostea către Persoane de o plenitudine egală; se poate spune astfel că este o viaţă veşnică, inepuizabilă. Ea implică o relaţie cu celălalt care răspunde cu o iubire asemănătoare. Persoanele dumnezeieşti Se iubesc cu o iubire veşnic inepuizabilă proprie Lor, Se iubesc Una pe Alta ca parteneri într-o desăvârşită reciprocitate sau o împărtăşire comună. Este o continuă mişcare care trece de la una la alta într-un schimb reciproc al aceleiaşi eterne şi desăvârşite iubiri.

 

Iubirea este un dar al unuia către altul

Înţeleasă în acest adevăr - ca fiind comuniune personală de viaţă - veşnicia nu trebuie văzută la antipodul sau opusă timpului. Veşnicia lui Dumnezeu, ca viaţă în propria-i plenitudine, ca iubire veşnică şi desăvârşită între Persoane ce stau într-o unire desăvârşită, poartă cu sine posibilitatea timpului. Timpul, pe de altă parte, poartă cu sine posibilitatea veşniciei, care se poate realiza în comuniune cu Dumnezeu prin harul Său; din acest motiv, Dumnezeu poate intra într-o relaţie iubitoare cu fiinţele temporale. Trebuie subliniat faptul că această actualizare a veşniciei în timp are loc întotdeauna prin harul lui Dumnezeu; pentru că numai Dumnezeu ne-a făcut capabili de a-I răspunde chemării Sale, El fiind Acela Care ne face oferta dragostei Sale. Aşadar, El este Acela care ne-a dat această legătură cu veşnicia, iar în comuniune cu El noi putem dobândi veşnicia.

Iubirea este un dar al unuia către altul, respectiv aşteptarea întoarcerii depline a acelui dar de la celălalt ca răspuns la iubirea lui. Numai într-un răspuns imediat şi desăvârşit ofertei de iubire dintre cei doi, iubirea este deplin împlinită, iar comuniunea desăvârşită este atinsă. Timpul este de fapt intervalul de aşteptare pentru răspuns la chemare. Ca atare, timpul reprezintă o distanţă spirituală dintre persoane, în vreme ce veşnicia este mai presus de orice distanţă sau separaţie. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune următoarele: „Taina Cincizecimii este astfel unirea întreolaltă a celor aflaţi sub providenţa lui Dumnezeu Însuşi. Cum am spune, unirea naturii noastre cu Cuvântul lui Dumnezeu, prin lucrarea bunătăţii lui Dumnezeu, este o unire în care nu mai există timp sau devenire.“

(sursa: www.ziarullumina.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cuvânt teologic al părintelui Dumitru Stăniloae.
 Vizualizări articol: 526 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Cuvânt teologic al părintelui Dumitru Stăniloae0.05

Facos Suceava
Iulius Mall Suceava
MedClinic
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Toyota - Noul Yaris Hybrid
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei