Părintele Justin Pârvu – ziditor de suflete şi ctitor de mănăstiri

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, joi, 20 iunie 2013:
În perioada plină de lumină dintre sărbătoarea Înălţării Domnului la Cer şi sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a trecut la cele veşnice Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, stareţul-ctitor al Mănăstirii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil de la Petru Vodă, judeţul Neamţ, şi duhovnic apreciat de numeroşii săi fii duhovniceşti.
Format în atmosfera de rugăciune şi înaltă trăire spirituală a Mănăstirilor Durău şi Cernica, cunoscute vetre monahale din perioada interbelică, Părintele Justin a îndurat, cu multă credinţă, încercările temniţelor comuniste de la Văcăreşti, Jilava, Aiud şi Suceava (între anii 1948 – 1964), mărturisind cu mult curaj dreapta credinţă în vremuri de încercare.
Ca deţinut politic, a fost forţat să lucreze în mină, iar apoi ca lucrător forestier, într-o perioadă în care mulţi monahi erau obligaţi să-şi părăsească mănăstirile în urma promulgării Decretului comunist 410⁄1959.
Biruind încercările şi nedreptăţile vremurilor de prigoană, a revenit în viaţa monahală, slujind ca ieromonah la Mănăstirile Secu şi Bistriţa, iar din anul 1991 ctitorind, în apropierea satului său natal, Mănăstirea Petru Vodă şi, mai târziu, începând cu anul 1999, în apropierea acesteia, Mănăstirea de călugăriţe Paltinu, în care a organizat şi o casă pentru copiii săraci.
Monahul, oriunde s-ar afla, este într-o permanentă luptă pentru dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi pentru a face cunoscută lucrarea lui Dumnezeu celor din jurul lui. Misiunea lui este de a fi „lumina lumii şi sarea pământului” (Matei 5, 13-14), dar mai ales rugător permanent pentru mântuirea oamenilor.
Când este chemat la slujire preoţească, monahul devine iconom al Tainelor lui Dumnezeu, urmând cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: „nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Hristos Iisus Domnul” (2 Corinteni 4, 5).
Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a dat speranţă celor ce suferă, pentru că el însuşi a trecut prin suferinţă. Celor care au urmat „calea cea strâmtă şi cu chinuri” Dumnezeu le-a făgăduit: „le voi da în casa Mea şi înlăuntrul zidurilor Mele un nume şi un loc mai de preţ decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic şi nepieritor” (Isaia 56, 5).
Privind la lumina vieţii sale şi la mulţimea ucenicilor pe care Părintele Justin Pârvu i-a îndrumat pe calea mântuirii în Hristos, considerăm că trecerea sa la cele veşnice este o pierdere pentru viaţa şi lucrarea pastorală a Bisericii, pentru monahismul românesc şi pentru mulţimea credincioşilor care l-au cunoscut.
În aceste clipe de vremelnică despărţire până la obşteasca Înviere, pentru ucenicii săi duhovniceşti rămân ca mângâiere rugăciunea şi aducerea aminte a cuvintelor ziditoare de suflet pe care le adresa tuturor.
Ne rugăm ca Hristos Domnul, Cel răstignit, înviat şi înălţat la Cer, să odihnească sufletul slujitorului său Justin arhimandritul în loc luminat, în loc de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea şi suspinul; şi să-i ierte orice greşeală a săvârşit el cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni!
Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru obştea mănăstirii,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

(sursa: Basilica)