Lucian AVRAMESCU

Într-o aritmetică parlamentară din care a absentat Roberta, un rezultat de numărare a ieșit năucitor, chiar dacă (sau tocmai pentru că!) este girat de autoritatea matematică a domnului Zgonea. Parlamentul USL (trei sferturi useliști aleși unul și unul) a votat, la distanța astronomică de UN VOT, împotriva șmecheriei lui Băsescu de a relua referendumul sovietic de desființare a parlamentului bicameral. Că a votat împotrivă e bine. Dar de ce la distanță de doar un vot? Să înțeleg că am trimis în Parlament băsiști deghizați în useliști? Să înțeleg că nu mai e nimic de înțeles?

Problema este gravă și gravidă. O las mai încolo, nefiind în stare acum de un consult gazetăresc de adâncime. Băsescu își reașază onomastica și peste aleșii poporului, cei trimiși acolo să-l dea jos. Gata!

Televiziunile, toate, într-o vocalizare simetrică și corală, ne anunță că primarul municipiului Baia Mare, acel Adonis arătos ca o cadână, în legătură cu care gurile rele ale presei au scos bârfa că s-ar ține cu Elena Udrea, a fost umflat de DNA. Ce mai contează că pieptenele unei uriașe coloane de mașini, care ține în mijloc persoana augustă a șefului CIA, face cărare prin Capitala României? Agenți pereche, toți cu ochelari negri, americani și, cu voia dumneavoastră, români, îl păzesc pe marele spion american de accidentul cosmic al unei vrăbii care și-ar găsi să moară fix deasupra automobilului în care se află. Izbitura ar crea un cataclism mondial. În timp ce paza americanului leagă în plasă deasă cerul cu pământul între Victoria și Cotroceni, frumușelul de la Baia Mare scoate din omuleț cuvinte de amor în fața procurorilor. Cineva scrie pe Facebook năzdrăvănia că tinerelul Cherecheș s-a dat la cine nu e voie să te dai, iar stăpânul candorilor cucoanei nu numai că îl bagă la zdup, dar dacă-l enervează rău îi taie capul. Aiureli! În primul rând că Adonis e politician și nu era nebun să se dea la… Poate ea, că femeia e mai liberă în gesturi și vaccinată la frică!

Mă uit la România, pe geamul meu din București, și o găsesc bogată ca o omletă, suplă ca un elefant, aiurită ca un general care a câștigat războiul dar se predă inamicului băgat la beci și luat prizonier. Când eram eu tânăr, la Uniunea Scriitorilor, sediu pustiu azi, când se îmbăta unul căruia nu-i mai pomenesc numele, din respect pentru decedați, erau fredonate versurile: „Cine-a pus căcat pe clanță? / Eu am pus căcat pe clanță? / Tu ai pus căcat pe clanță?” și tot așa. Nu știu dacă cineva a pus azi ceva pe clanță, dar parcă totul devine lipicios și vara, fierbinte ca un fund de căldare pusă pe foc, râgâie un abur-șist care e departe de a mirosi a parfum de micșunele.