Răspuns de copil

Când ne aducem aminte de copilărie, parcă ne îneacă lacrimile. Nu ne apăsau grijile, viaţa era uşoară ca zborul unei păsări. Trebuia doar să învăţăm bine şi să fim ascultători faţă de părinţi. 

Dar copilăria a trecut. 

Şi astăzi îi privim pe cei care încă nu sunt de şcoală, plini de energie şi candoare în descoperirile lor; pe cei cărora ghiozdanele purtate în spate le sunt parcă prea mari şi ne umplem de emoţie. 

Totuşi, timpul nu poate fi dat înapoi. Responsabilităţile de azi aproape ne copleşesc. Câte nu facem pentru diverse lucruri, pentru maşină, pentru casă, pentru ordinea şi bunăstarea materială! Dacă am da aceeaşi atenţie persoanelor, şi în special copiilor, lumea cred că ar arăta altfel. Fiindcă la orice gest iubitor îndreptat către copilul tău el va şti să-ţi răsplătească într-un mod neaşteptat pentru tine. Nu-ţi va dărui bani, ci puterea de a topi oboseala cu care te întorci seara acasă de la serviciu şi de a o lua de la început a doua zi. Ar trebui să găsim timp pentru a-i asculta pe ceilalţi, şi aici mă refer în primul rând la cei mici. Să-i privim în ochi, să plângem cu ei, să râdem cu ei, să-i îmbărbătăm, să le fim mereu alături... Cu nimic altceva nu ne vom înfăţişa înaintea lui Dumnezeu decât cu propriul suflet şi capacitatea lui de a iubi. Nu vom duce înaintea Lui nici un alt lucru, nici bani, nici îmbrăcăminte, nici case, nimic.

Un tată mergea împreună cu fiul său pe o stradă a oraşului unde erau buticuri şi tot felul de magazine. Părintele băiatului ducea o pungă grea, plină de pachete. Era 1 iunie şi tatăl socotea că datoria lui era să-l mulţumească pe copilul său cumpărându-i tot felul de jucării. Omul era destul de plictisit şi parcă puţin nemulţumit. Copilul nu deborda de fericire, deşi primise atâtea daruri. Astfel că, la un moment dat, cel matur răbufni, întorcându-se spre băiat: „Ţi-am luat costumul roşu de cosmonaut, ţi-am luat robotul care se transformă, ţi-am luat tricou aşa cum au fotbaliştii… Ce vrei să-ţi mai iau?“ „Ia-mă de mână“, zise copilul cu blândeţe în glas. 

(Augustin PĂUNOIU, sursa: Ziarul Lumina)