Ajunul Anului Nou sau Noaptea dinaintea Sfântului Vasile

Ajunul Anului Nou sau Noaptea dinaintea Sfântului Vasile pentru creştinism reprezintă o sărbătoare în care se prăznuieşte începutul unui alt an calendaristic. Prima sărbătoare din an este în strânsă legătură cu unul din cei mai importanţi sfinţi din calendarul creştin, respectiv Sfântul Vasile cel Mare.

Ajunul Anului Nou surprinde prin multitudinea de datini şi obiceiuri. Orice om din comunitate urmăreşte să lase în urmă toate relele din anul vechi şi să îl întâmpine pe cel nou cu multă bucurie şi speranţă de mai bine.

Obişnuinţa de a saluta cu entuziasm sosirea noului an şi susţinerea acestui eveniment cu multe petreceri şi ospeţe amintesc de practicele păgâne, deoarece românii în Ajun şi în noaptea dinspre Anul Nou trimiteau daruri şi atenţii superiorilor, petreceau prin focuri, cântece şi glume, apoi în prima zi primeau vizite, aveau loc parade, se bucurau de urările făcute la început de an.

Indicii despre Noul An

Tot felul de credinţe s-au perpetuat de-a lungul timpului şi oamenii din mediul sătesc au reuşit chiar de la începutul noului an să consulte calendarul de ceapă. Fiecare foaie presărată cu sare anunţă dacă precipitaţiile fiecărei luni vor fi bogate, iar apoi ei îşi vor îndruma fiii când să înceapă aratul şi semănatul. Abundenţa roadelor pământului este cunoscută după ce tăciunii traşi pe vatră vor vorbi de la sine despre fiecare holdă în funcţie de cantitatea cenuşii din ziua aceasta importantă. Natura şi forţele acesteia, dacă vor fi observate în această seară vor da indicii despre noul an. Dacă spre noul an nu va bate vântul se face pâine. Dacă va fi lună plină în noaptea Sfântului Vasile atunci anul va fi sănătos, când nu e lună plină va fi sec şi neroditor. Dacă în această noapte cerul este senin anul întreg va fi secetos, iar dacă e înnorat va fi ploios.
Noaptea spre sărbătoarea acestui mare sfânt este destul de importantă pentru fetele care sunt preocupate de viitor şi de ursită, pot apela la plante miraculoase, precum busuioc, cânepă, măghiran sau la bătrânele cu experienţă care ştiau să descânte betele cu care tinerele îşi legau mijlocul şi pe care le aruncau în drum, ca să vadă dacă acestea se vor mărita în propriul sat sau undeva departe. Această zi oscilează între desprindere, detaşarea de piedicile ivite în calea împlinirii dorinţelor din anul trecut şi a îmbunării şi influenţării pozitive a cursului viitor al vieţii.

Urături

În lăcaşurile de cult preoţii citesc la miezul nopţii Moliftele Sfântului Vasile pentru alungarea demonilor şi a duhurilor necurate. Este văzut în popor ca un tânăr puternic pus pe chefuri, care mai este şi „Împăratul iubitor”. El este cel care l-a rugat pe Dumnezeu să-i de-a o zi şi de bucurie, că a primit prima zi din noul an a luat un clopoţel şi a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-l ureze.
Anul Nou este considerat ca un frate mai mic al lui Crăciun, dar cu toate acestea aceeaşi tineri colindători ai lui Crăciun se transformă în vestitori şi ai Anului Nou abia născut. Acum în fruntea cetei de flăcăi se află urătorul, rostitor al unor discursuri ample şi versificate cu trimitere şugubeţe, dar şi cu înţelesuri sau incantaţii magice. Este bine ştiut că Anul Nou atât la români, cât şi la alte popoare e serbat din antichitate la începutul primăverii când natura renaşte şi reîncep muncile agricole. Din aceste motive în producţiile populare legate de această zi se regăsesc multe din riturile agrare.
Urăturile fac trimiteri spre motive şi formule tradiţionale agreare cunoscute sub numele de Pluguşor şi care indirect oferă o binecuvântare rodului pământului, dar şi acea rugăciune pentru ocrotirea semănăturilor din câmp. Pluguşorul vorbeşte despre ocupaţia principală a poporului nostru, aratul pământului cu 12 boi, despre semănatul grâului, seceratul şi măcinatul lui. Acesta este rostit împreună cu pocnetul de harapnic sau de bici în sunet de talancă sau clopoţei sau în zgomotul scos de buhai. Multe din urăturile de Anul Nou se raportează la riturile fertilităţii practicate în antichitate.

Personaje, măşti, alai

Tot legate de sărbătoarea trecerii în noul an vor fi jocurile cu măşti de animale sau cu personaje travestite care păstrează reminiscenţele actelor cu caracter de ritual al popoarelor din vechime şi constituie fundament al teatrului popular de mai târziu. Jocurile cu măşti cuprind turca, cerbul, cerbuleţul, cămila, capra. Apar măşti de animale precum urs, lup, vulpe sau măşti de păsări precum cocor, cocoş, păun. Personajele travestite sunt moşul, baba, mireasa, ciobanul, dracul, ţiganul, turcul, popa, doctorul, marinarul, ofiţerul. De cele mai multe ori măştile caracterizează unele trăsături ale personajelor, precum minciuna, lăcomia, invidia, prostia sau prefăcătoria. Unele personaje mascate prezintă scene comice tradiţionale cu aluzie la întâmplări petrecute în anumite împrejurări.
Alaiul caprei este primit în case deoarece aduce bucurie şi noroc, dar mai ales fertilitate. Urşii împrăştiaţi prin casele oamenilor aduce de asemenea noroc şi prin prezenţa lor alungă toate relele, farmecele şi făcăturile. Căiuţii echilibrează parcă multitudinea măştilor cu aspecte uneori hilare şi aduc ordinea şi stabilitatea prin jocul ordonat şi riguros susţinut prin ţinuta lor impozantă. O altă datină păstrată este sorcova şi este în primul rând o grijă a copiilor care cu o crenguţă cu flori din hârtie înspre ziua Anului Nou umblă pe la casele gospodarilor urându-le ani buni şi fericiţi. Acestora li se alătură şi flăcăii care trec prin case şi pe uliţe semănând cu boambe de grâu, secară şi orz.

(Referent etnograf, profesor Margareta MIHALACHE)