Responsabilitatea social-filantropică a episcopului

Sfântul Apostol Pavel scrie Episcopului Timotei: „Slujba ta fă-o deplin” (II Timotei 4, 5), amintindu-i prin aceste cuvinte de responsabilitatea pe care o are faţă de unele categorii sociale, precizând: „Pe bătrân să nu-l înfrunţi, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei tineri, ca pe fraţi. Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe surori, în toată curăţia. Pe văduve cinsteşte-le, dar pe cele cu adevărat văduve” (5, 1-3). Pe episcopul Tit îl sfătuieşte ca în toate să se arate pe sine, în faţa păstoriţilor săi: „pildă de fapte bune dovedind în învăţătură, neschimbare, cuviinţă... slugile să se supună stăpânilor lor, întru toate, ca să fie bineplăcute, neîntorcându-le vorba...” (Tit 2, 7 - 9).

În veacurile postapostolice, accentul a căzut mereu pe această căutare a unităţii prin slujire

Sub aspectul ei de întrajutorare, slujirea e mereu prezentă. Iată cum descrie Sfântul Iustin Martirul această practică ce urma Euharistiei: „Cei care au şi vor, dau, liber, fiecare ce vrea, şi ceea ce se strânge se dă celui ce prezidează, şi el ajută orfanii, văduvele, bolnavii, pe cei neajutoraţi, prizonierii, oaspeţii străini, într-un cuvânt, el îi ajută pe toţi cei care au nevoie” (Apologia I, 67, P.G. 6, 4329C.). Se înţelege că prin „cei care prezidează” sunt numiţi episcopii, aşadar avem aici un prim indiciu despre diaconia organizată de conducătorii Bisericilor locale. În Constituţiile Apostolice se menţionează rolul membrilor Bisericii în acţiunea de slujire. Episcopii sunt îndemnaţi să fie blânzi, liniştiţi, mărinimoşi, milostivi, paşnici, nemânioşi, gata de a da învăţături, îndemânatici în a întoarce la pocăinţă, primitori, mângâietori, nu bătăuşi, nu mincinoşi, nu gâlcevitori, nu mândri, nu dispreţuitori, nu dedaţi vinului, nu beţivi, nu cheltuitori în zadar, nu îndeletnicindu-se cu desfătările, nu mult cheltuitori, nu întrebuinţând darurile lui Dumnezeu ca fiind străine, ci „ca unii ce aţi fost puşi iconomi buni, ca unii care veţi da socoteală lui Dumnezeu”(Constituțiile Apostolice II, 24, ed. P.A.de Lagrange, Lipsiac, 1862, p.49). Acelaşi izvor precizează rolul de „iconom” al episcopului, dar e limpede că această „iconomie” e inclusă în funcţia sa slujitoare: „Cele ce se aduc de bunăvoie pentru săraci, să le iconomisească bine pentru orfani şi pentru văduve şi pentru cei strâmtoraţi şi pentru străinii săraci, ca unul care va da socoteală pentru acelea lui Dumnezeu, care i-a încredinţat iconomia aceasta” (ibidem, II, 25, ed.cit., p. 25).

Sfântul Ioan Gură de Aur, în comentariul la Evanghelia după Matei (27, 5-10) arată menirea preoţilor în slujirea lor pastoral - filantropică, numindu-i „hrănitorii săracilor, apărătorii nedreptăţiţilor, găzduitorii străinilor, ajutătorii celor încarceraţi, purtătorii de grijă ai orfanilor, sprijinitorii văduvelor, îndrumătorii fecioarelor...” (Omilia 85).

„Dacă fiecare ar da unui sărac o pâine, toţi săracii ar fi îndestulaţi”

Categoriile sociale existente în toate timpurile, la care, în vremea noastră trebuie să adăugăm pe copiii rămaşi fără purtarea de grijă a părinţilor plecaţi la lucru peste hotare, familiile dezmembrate într-un număr foarte mare, tinerele prinse în laţul păcatului desfrânării, aducând pe lume copii în afara căsătoriei binecuvântate prin Taina Nunţii, au nevoie de ajutor material şi financiar şi, o dată cu acesta, ajutorul moral - religios. De aici reiese responsabilitatea social - filantropică a episcopului.

Biserica noastră, cum ştim, astăzi, este lipsită de aceste resurse necesare ajutorării cuvenite, dar ea nu încetează, cum scrie Sfântul Ioan Gură de Aur, „de a hrăni atâţia săraci, câţi va putea” (p. 963), pe măsura, spunem noi, responsabilităţii social - pastorale a episcopului. În pofida lipsurilor bunurilor materiale necesare activităţii filantropice, totuşi se poate face ceva pentru cei aflaţi în lipsuri materiale, spune Sfântul Ioan Gură de Aur şi anume: „Socot că, prin harul lui Dumnezeu, suntem aici în Antiohia cam la o sută de mii de creştini. Iar dacă fiecare ar da unui sărac o pâine, toţi săracii ar fi îndestulaţi. Iar dacă fiecare ar da câte un obol, n-ar mai fi în oraş nici un sărac...” (p. 963). Sfântul Ioan Gură de Aur face o critică aspră la adresa celor bogaţi dar nemilostivi din vremea sa. Ca urmare a zgârceniei celor bogaţi, sfântul ierarh spune: „Acum, însă, din pricina voastră, Biserica trebuie să aibă ţarine, case şi clădiri de închiriat... şi alte multe lucruri gospodăreşti. Şi ar trebui să fie în administrarea voastră (a laicilor - n.n.) vistieria aceasta a Bisericii. Iar râvna voastră să fie venitul ei. Dar se întâmplă două lucruri nepotrivite: şi voi rămâneţi fără rod şi preoţii lui Dumnezeu se îndeletnicesc cu ce nu se cuvine (administrarea bunurilor economice – n.n)”. Ca urmare a acestei situaţii nedorite, Biserica a întocmit canoane, statute şi regulamente bisericeşti.

(Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, sursa: http://www.doxologia.ro/cuvantul-ierarhului/responsabilitatea-social-filantropica-episcopului)