Acţiunea fundamentală de a dărui (I)

Între toate obiectele şi fiinţele, există o legătură prin intermediul căreia totul interacţionează cu totul. Legăturile care se stabilesc între formele individuale manifestate în creaţie sunt de trei tipuri: substanţiale, energetice şi informaţionale. Acestea trei coexistă întotdeauna, chiar dacă la un moment dat doar una dintre ele este predominantă. Nu este cu putinţă să se transmită informaţie între două sisteme dacă nu există un suport energetic şi chiar "substanţial". Aici înţelegem prin "substanţă" nu doar materia formată din atomi, ci, într-un sens mai larg, "substanţa" este formată din cele cinci elemente subtile: pământ, apă, foc, aer şi eter, elemente care stau la baza formării întregului Univers fenomenal.

Aceste schimburi substanţiale, energetice şi informaţionale pot fi privite din perspectiva acţiunilor de a dărui şi respectiv de a primi. Aceste două acţiuni nu pot fi niciodată separate complet. Ca şi principiile yin-yang, feminin-masculin, ele sunt opuse dar complementare şi niciodată nu poate exista una fără cealaltă. A dărui şi a primi - două mistere care, odată înţelese, ne pot transforma viaţa în bine pentru totdeauna. În condiţii normale, dăruirea atrage acceptarea. Şi invers, primirea sau acceptarea atrage dăruirea. Un om care dăruieşte din toată inima primeşte în schimb o bucurie de nedescris. Un om bucuros doreşte să-şi dăruiască bucuria tuturor. Ca şi principiile yin-yang, dăruirea şi acceptarea sunt într-o continuă mişcare. Aceste două acţiuni formează şi menţin întregul univers, cel mai adesea manifestându-se într-un mod tainic, discret şi atât de subtil încât nici nu ne dăm seama de prezenţa lor. Viaţa pe care o avem este un dar Divin. El ne este oferit clipă de clipă cu atâta discreţie de către Dumnezeu, încât nici nu ne gândim că viaţa, pe care o risipim cel mai adesea, este un dar.

Pământul ne dăruieşte permanent hrana pe care o mâncăm. Cerul ne dăruieşte tot timpul aerul şi lumina sa. Copacii, păsările, animalele, pietrele ne dăruiesc permanent câte ceva, ba uneori chiar propria lor existenţă. Noi când vom începe să dăruim cu adevărat? Când vom fi la fel de darnici ca şi Pământul? Când vom dărui, la fel ca şi Soarele, dragostea noastră tuturor, în mod egal?

A dărui este în firea întregului univers. Puterea de a dărui vine de la Dumnezeu

A dărui este în firea întregului univers. A accepta darul este a doua natură a întregului univers. Să fim, deci, la înălţimea a ceea ce suntem. Să nu fim mai prejos decât Pământul care ne dăruieşte hrana de fiecare zi fără să ceară nimic în schimb. Să nu fim mai prejos decât Cerul care ne dăruieşte aerul şi lumina sa. Să nu fim mai prejos decât copacii, păsările, animalele şi pietrele care ne dăruiesc permanent chiar propria lor existenţă. Nici măcar decât norii să nu fim mai prejos, căci şi ei ne adumbresc şi ne plouă când suntem arşi de soare şi însetaţi.

Să nu dăruim niciodată un lucru aşteptând altceva în schimb, pentru că atunci nu vom fi nici măcar la înălţimea unei pietre, care se dăruieşte pe sine pentru a oferi adăpost, protecţie, altar sau mormânt. Piatra nu cere niciodată ceva în schimbul sacrificiului ei.

Să nu întoarcem spatele celor care vin să ne ceară ajutorul dacă îi ştim cinstiţi. Şi dacă nu sunt cinstiţi şi cu dragoste de Dumnezeu, nu-i alungaţi, şi nu-i priviţi cu dispreţ. Nu întoarce spatele celui care vine să-ţi povestească necazul său, pentru că el are nevoie în acele momente de puterea şi liniştea sufletului tău. Şi mai ales, nu uita niciodată că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu.

Dumnezeu ne face să devenim desăvârşiţi

Zgârcenia vine de la ego. Dumnezeu ne face să devenim desăvârşiţi. Egoul ne impurifică şi ne umple de ignoranţă şi suferinţă. A dărui înseamnă a te deschide precum o floare când este atinsă de razele soarelui. A fi zgârcit înseamnă a te închide în mizeria şi în întunericul cărnii tale.

Dăruind, te înnobilezi, indiferent de condiţia în care te-ai născut, pentru că atunci când dăruieşti eşti asemenea lui Dumnezeu care permanent se dăruieşte pe Sine într-un nesfârşit sacrificiu.

Ceea ce ne împiedică să exersăm dăruirea este egoul. Simţul eului, impurificat de dorinţele infinite ale plăcerii şi comodităţii este o povară imensă care nu poate fi îndepărtată cu uşurinţă. Deducem faptul că cine doreşte să-şi îmbunătăţească puterea de a dărui, care în ultima instanţă înseamnă sacrificiu de sine, trebuie să îndepărteze egoul. Egoul poate fi depăşit prin purificarea minţii şi dezvoltarea puterii de a iubi. Puterea de a iubi poate să crească exersând dăruirea. Să presupunem că este imposibil să ne dăruim tuturor în mod egal. Ei bine, atunci nu ne împiedică nimeni să ne dăruim cu totul fiinţei pe care o iubim.

(extras din cartea „Arta de a trăi”, Cristian Constantin ŢURCANU)