Vizita Mântuitorului

Un creştin credincios, se ruga într-o zi: "Vino, Doamne Iisuse, măcar odată în casa mea! ... " Noaptea următoare, în vedenie de vis, Domnul i-a spus: "Voi veni mâine în casa ta!"

Credinciosul s-a apucat a doua zi dimineaţa să-şi pregătească locuinţa în aşteptarea Domnului. A curăţit peste tot, a făcut bucate alese - toate, ca pentru un oaspete atât de mare şi de drag.

Şi, - s-a pus să aştepte. Afară era frig şi ninsoare. Pe la prânz, iată că în dreptul casei lui, s-a arătat un drumeţ bolnav şi flămând. Creştinul l-a primit, i-a dat de mâncare şi l-a îngrijit. Acela, a plecat pe urmă...

Peste puţin, alt călător s-a ivit: o femeie văduvă, sărmană, care neavând de mâncare pentru cei trei copii ai ei, cerşea din casă în casă. Omul a primit-o şi pe ea, a ospătat-o şi a încărcat-o de daruri pentru copii. Pe urmă, a plecat şi ea...

Spre seară, s-a arătat alt călător: era un biet creştin, care, din dragoste pentru Domnul, mergea prin sate şi vindea cărticele sfinte. Era îngheţat şi flămând. Şi l-a primit, găzduindu-l peste noapte.

Aproape de a se culca, omul nostru a zis, cu mâhnire, rugându-se: "Doamne, Te-am aşteptat şi n-ai venit!” Dar când a adormit, Domnul i s-a arătat în lumină de aur şi i-a zis: "Fiul meu şi copile, ieri te-am vizitat de trei ori. Şi văduva necăjită, şi drumeţul cu cărţi sfinte, Eu eram".

A doua zi credinciosul a mulţumit lui Iisus, şi L-a rugat să vină cât de des la el.

”N-am timp…”

Era un creştin, care, ori de câte ori preotul îi făcea vreo chemare, răspundea la fel: "N-am timp, părinte...”

- "Fiule, îi zicea părintele, de ce nu vii la biserică?

Iar el îi răspundea:

- "N-am timp, părinte!" Altădată, părintele iar:

- "De ce nu te spovedeşti şi nu te împărtăşeşti, fiule?"

Şi el, la fel:

- "N-am timp, părinte…”

Şi a trecut, aşa, o vreme îndelungă, în care, omul nostru n-a avut timp deloc pentru sufletul său.

Într-o zi, părintele îl întâlni, trist şi necăjit, blestemându-şi viata, zicând:

-"Toţi m-au părăsit - sunt un nenorocit!”

Atunci părintele, cu glas blajin de imputare, i-a zis:

- "Fiule, iată că toţi aceia pentru care ai avut timp, te-au părăsit acum... Află că singur Acela pentru care n-ai avut niciodată timp, te aşteaptă, încă, să vii…”

- "Şi unde l-aş putea găsi, părinte?"

- "Este Cel pe care L-ai uitat tu: Iisus Hristos - Cel pururea viu pe altarele tuturor bisericilor Lui…”

Şi de atunci, omul acela a avut timp pentru Dumnezeu şi a aflat fericirea vieţii.

Uşa fără ivăr

Într-o zi, la o expoziţie de pictură, lumea admira un tablou foarte frumos: "Iisus Hristos bătând la uşă".

-Toţi cei de faţă felicitară pe pictor lăudându-i, pe lângă arta cu care era făcut tabloul, şi mireasma de credinţă ce se desprindea din el.

Numai unul din privitori găsi tabloului o greşeală. Zise:   .

- "Vedeţi uşa? Ea are o greşeală, care sare în ochi...” Ceilalţi întrebară:

- „Ce greşeală?”

Acela zise:

- "Uşa nu are ivăr pe dinafară.”

Priviră cu toţii, aşa era.

Atunci pictorul răspunse:

- "Nu e greşeală. Nu am vrut eu să-i pun ivăr. Toţi se mirară.

Pictorul urmă.

- "Iată de ce: Domnul Hristos doar bate la uşa inimii noastre, El nu deschide. Aşa că nu e nevoie de ivăr decât pe dinăuntru. Fiecare, slobod este a deschide sau nu uşa, când aude pe Hristos bătând... Aceasta-i lămurirea...

Toţi cei de faţă rămaseră pe deplin mulţumiţi.

Ca şi Domnul Hristos

O mamă obişnuia să vorbească adesea copiilor ei despre suferinţa Domnului Hristos. Le zicea:

- "Să ştim să suferim şi noi ca El, şi El ne va ajuta să scăpăm de suferinţă".

Şi mai ales, despre drumul calvarului le vorbea mama lor.

Copiii ascultau - şi se minunau.

Într-o zi, unul din ei se îmbolnăvi.

Mama îl puse în pat - şi fiindcă îl durea capul - îi puse pe frunte o bucată de pânză înmuiată în oţet.

Lăsându-l singur, mama îi spuse să stea liniştit şi se va face sănătos.

După puţin, mama intră din nou în odaie ca să ia ceva. Dar se opri în prag, şi privi spre copil, mirată.

Copilul ridicase pânza de pe frunte şi o sugea.

Mama îi zise:

- "Ce faci?"

El răspunse:

- "Fac ca şi Domnul Hristos: beau oţet, - să sufăr ca El…”

Mama îşi simţi obrazul plin de lacrimi. Veni la el şi-l mângâie, zicându-i:

- "Te vei face sănătos mai degrabă, copilul meu.” Şi, într-adevăr, peste puţin, copilul s-a făcut sănătos.

Fiul cel nerecunoscător

Spunea unul din cei adunaţi acolo:

"Aţi auzit ce-a făcut acel fiu nerecunoscător?" Şi povesti aşa:

- "Cu toate că tatăl său l-a iubit peste măsură de mult şi l-a încărcat cu toate bunătăţile, el l-a asuprit mereu, până ce acum l-a legat, l-a bătut şi l-a alungat din casă, scuipându-l şi batjocorindu-l...”

Toţi cei de faţă, într-un glas, strigară:

- "Împotriva unui asemenea fiu, ar trebui să sărim toţi - şi să-l ucidem cu pietre."

Un credincios, care tăcuse până atunci, grăi:

- "Drept e, asemenea faptă este spre pedeapsă, - dar, iubiţii mei, mai înainte de a lua piatra să dăm în el cred că ar fi bine să aruncăm asupra noastră înşine.”

Miraţi, ceilalţi întrebară:

- "Cum? De ce?" 

Omul răspunse cu durere:

- "Fiindcă şi noi avem un tată care ne iubeşte peste măsură şi ne încarcă cu toate bunătăţile, şi la fel ca fiul cel nerecunoscător facem şi noi: Îl asuprim, Îl batem, Îl legăm, Îl scuipăm şi-L alungăm prin faptele noastre. Este, ştim prea bine, Domnul nostru Iisus Hristos, ai cărui fii nerecunoscători suntem noi... Aşa că, mai întâi, asupra noastră piatra..."

Cei de faţă căzură în grea tăcere, ţinându-şi capetele aplecate şi încruntându-şi frunţile.