Gabriel MANȚĂ

O anume stare de perplexitate persistă încă după această ultimă etapă a grupelor Ligii Campionilor. Nici nu ştiu care anomalie merită mai multă atenţie. Probabil că lui Manchester i-a plăcut atât de mult pe Arena Naţională încât şi-a propus să revină cu ocazia finalei Ligii Europa, altfel nu se explică această splendidă prăbuşire de la Basel. Măcar va avea prilejul să-şi ia revanşa faţă de Manchester City, şi ea coborâtă la nivelul doi european. Dacă la meciul de la Basel îmi dădea cineva dubla X2 şi-mi spunea să dorm liniştit că Manchester lucrează pentru mine, nu mi-ar fi sunat deloc a escrocherie tip FNI.

Apoi, scenariul în urma căruia a fost eliminată Ajax mi se pare extrem de pervers. Fiind mare amator de paradoxuri, semnalasem unui coleg o anume situaţie: dacă Ajax-ul pierde în faţa Realului cu 3-0 şi Lyon bate cu 4-0 la Zagreb, cele două ar fi la egalitate perfectă – de puncte, golaveraj, goluri marcate, meciuri directe. În acest caz probabil că ar fi mers mai departe Lyon, datorită coeficientului UEFA superior. N-a fost să fie chiar aşa, deşi jumătate de condiţie se îndeplinise, fiindcă francezii i-au masacrat efectiv pe croaţi, marcând cu două goluri mai mult decât le trebuia. Ştiu ce s-a speculat, nici nu cred, nici nu resping, dar ceea ce e mai revoltător e felul cum un tuşier-grămadă le-a scos două goluri lăncierilor de pe tabelă!

Şi, ca să ne convingem cât de parşiv e acest sport, echipa din Franţa care avea cele mai mari şanse de calificare înainte de ultima etapă, chiar şi peste ale lui Marseille, mă refer la Lille, a ratat calificarea pe terenul şi pe mâna ei. Orice calificare! Fiindcă n-a fost în stare s-o bată pe Trabzonspor, n-a prins nici măcar primăvara de pe locul 3. Un singur gol-goluţ al lui Lille ar fi făcut inutilă victoria ruşilor de la ŢSKA la Milano şi ar fi dus-o în optimile Ligii Campionilor. Aşa, a rămas să se ia de mână cu Oţelul, ca între codaşe. Deşi parcă nu-i acelaşi lucru.