A fi tu însuţi

Milioane de români cred că şansa ţării lor stă în negocierea echilibrului între respectul de sine şi emulaţia tradiţiei occidentale. Deficienţele instituţionale şi culturale ale României sunt legiune. În acelaşi timp, civilizaţia apuseană dă şi ea semne de slăbiciune şi dezorientare, dovedind chiar anumite înclinaţii sinucigaşe.

Simptomele sunt vechi, dacă ne amintim cum, la finalul secolului al XIX-lea, Nietzsche şi Dostoievski anticipau ravagiile nihilismului. Societăţile postcomuniste prezintă suficiente fisuri pentru a evita trufia vorbăreaţă şi naţionalismul tâmp. Putem învăţa din reuşitele instituţionale ale Occidentului, fără a lepăda moştenirea tradiţiilor culturale şi religioase româneşti.

Cu aceste gânduri, zeci de experţi şi sute de tineri s-au adunat luna trecută la o adunare găzduită de Institutul Bancar Român. Consultând pachetul de teme şi lista de invitaţi (între care acad. Mugur Isărescu, Daniel Dăianu, Iulian Fota, Vintilă Mihăilescu, Gabriela Szabo, Ionuţ Purica, Radu Dudău, Cristian Ghinea - pentru a evoca doar câteva nume), am avut impresia (confirmată ulterior) că o nouă generaţie de tineri harnici şi brilianţi e frământată de aceleaşi întrebări.

Dezbateri

La Paris, Londra sau Boston descoperi doctoranzi români bântuiţi de veşnica interogaţie: Cum să ne modernizăm ca societate fără a participa la descompunerea memoriei naţionale? Putem combate corupţia într-un stat secular, fără a uita de milioanele de creştini practicanţi care au propriul lor sistem de valori? Veniţi de peste mări şi ţări, sute de tineri strânşi la Bucureşti şi Putna au gândit mai întâi nişte probleme punctuale (sănătate, antreprenoriat, energie, transport, educaţie), fixând posibilele soluţii într-un orizont general: identitatea naţională. Dezbaterea s-a lansat într-un cadru democratic şi pluralist, încercând să înglobeze cât mai multe perspective. Au existat, cu siguranţă, anumite erori de comunicare. Au lipsit nume importante în sine şi mai ales relevante instituţional - de la Traian Băsescu până la Teodor Baconschi, Mircea Miclea, Daniel Funeriu sau Eugen Tomac. Cu toate acestea, organizatorii mi s-au părut dornici să reprezinte, în spirit ecumenic, toate tendinţele ideologice actuale.

O adunare largă şi vădit eterogenă a inclus, inevitabil, şi figuri discutabile. Nu mi-a fost clar dacă Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) îşi vrea o explicită delimitare de moştenirea fostului Partid Comunist Român şi a Securităţii. Reprezentanţii grupului Identitate Naţională au pledat pentru asumarea memoriei traumatice a dictaturii.

Personal, am combătut atavismele zalmoxiene ale naţional-comunismului, dar şi combinaţia letală între etnicism şi ortodoxism ("-ism" aici ca ideologie, nu confesiune, n.r.). A fost exclusă orice deviaţie neolegionară sau tracomanie perenialistă.

Tocmai acest refuz al extremismului a permis discutarea rolului credinţei în configurarea spaţiului public, relaţia dintre virtute şi integritate, constituţia etică a capitalismului şi raportul dintre morală şi muncă. Recunoaşterea contribuţiei Bisericii la sănătatea spirituală a naţiunii n-a sucombat tentaţiei clericalismului. Dimpotrivă, participanţii au remarcat dimensiunea laică a parteneriatelor între comunităţile religioase şi instituţiile cu rol terapeutic, social sau educativ. Nimeni, ce-i drept, n-a socotit oportună demitologizarea creştinismului prin promovarea unor opere dramatice în care Iisus Hristos devine amantul Mariei Magdalena, iar Apostolul Pavel un prezumtiv asasin. Pentru a promova asemenea "capodopere", bâlciul literar e plin de scriitori kitsch şi de amatori de senzaţionalism.

Să recapitulăm...

Paradoxul coabitării nu trebuie confundat cu schizofrenia. Poţi să iubeşti geniul spiritual al Ortodoxiei răsăritene fără a ignora exactitatea ingineriei nemţeşti; poţi savura aromele Balcanilor în timp ce admiri, fără complexe, rigoarea administraţiei austriece; nici înţelepciunea paremiologică a universului ţărănesc (pe cale de dispariţie) nu anulează prestigiul ştiinţelor pozitive cultivate de epistema occidentală - matematica, fizica sau biologia. Complementaritatea este mai creativă decât antiteza brută. Echilibrul e mai nobil decât orice opţiune unilaterală.

(Mihail Neamţu, sursa: Ziarul Lumina)