Mircea Radu IACOBAN

America nu mai este de mult ţara tuturor posibilităţilor: i-a luat faţa România. Fostul vânzător de butelii Borcea şi fostul oier bişniţar Becali dau naţiei lecţii de risipă, neobrăzare şi pseudo bon-ton, sfindând fără ruşine un popor năucit de criză şi înşelat în toate speranţele sale de mai bine. Verbul tranzitiv „a sfida”, spune dicţionarul, are sensul de „a înfrunta pe cineva cu dispreţ, cu ostentaţie”. Ceea ce s-a şi întâmplat. L-am ciuruit pe Ceauşescu, reproşându-i, între altele, robinetele din aur (fantasmagorie!) şi ospăţurile vânătoreşti pantagruelice (se regala cu brânză şi roşii...), dar rămânem în admiraţie şi filmăm cu adânc respect, din elicopter, o nuntă de 1.000.000 euro – bani cu care s-ar fi putut construi şi înzestra barem un spital în locul celor câtorva zeci desfiinţate sub semnul „reformei” în sănătate.

Toată panarama cu nunta lui Borcea nu-i altceva decât un enorm gest de dispreţ la adresa românilor, o dovadă şi de proastă creştere, şi de prost gust suveran, dar mai ales o probă de minte puţină, cultură-ioc şi obrăznicie cât cuprinde (Cum, de altfel, poate fi categorisită şi nunta fiicei parlamentarului din Buzău). Găsiţi, pe internet, şi meniul nunţii regale din Anglia, şi cel al parangheliei din Pipera. Comparaţi-le. Britanicii au asezonat lista bucatelor cu ştaif tradiţional şi morgă aristocratică, dar n-au atins nici pe departe abundenţa, sofisticăria şi, mai ales, preţul total (600 de euro tacâmul!) specialităţilor puse pe masă la Bucureşti. Barem la Londra au fost invitate capete încoronate şi alte mari personalităţi ale continentului. Cine a onorat nunta lui Borcea? Oieri, gunoieri, parveniţi, mafioţi într-ale fotbalului, vedete de pagina V-a, patroni cu trenă penală şi alte asemenea VIP-uri de carton ştiutoare să profite de abulia naţiei şi iuţeala lor de mână.

Când oaspeţii s-au delectat cu manelele ţigăneşti ale lui Adi Minune (Salam va fi fost în vacanţă?) se revelează de la sine nivelul cultural al invitaţilor, aidoma, desigur, cu cel al imaculatei mirese (Alina a declarat drept carte de căpătâi „Contele de Monte Cristo”). Sarea era de Himalaya (cea românească dă răguşeală!), muşchiul de vită din Monaco, şampania Dom Perignon a costat peste 100.000 de euro (pariez că-i mai bun spumantul de Bucium!), 150.000 celelalte băuturi, 150.000 de euro scaunele transparente (!) – până şi „regele” Cioabă, deprins cu fanfaronadele etniei, s-a arătat siderat: „dacă era prima nuntă, credeam că e ceva, dar a doua oară, n-avea rost...” Cine-s fericiţii însurăţei? Borcea, fost cap de familie, zice-se, model, cu trei copii, şi-a dat bacalaureatul la 26 de ani la liceul din... Fierbinţi, iar noua consoartă, absolventă de liceu silvic, posedă mari „merite” în ce priveşte centimetrii (89-59-89 sau aşa ceva), în rest, zero.

Din lista totală a cheltuielilor lipseşte trăsnaia cu roiul de fluturi albi – adevărat, găselniţă ingenioasă, dar, zic eu, nepotrivită cu o ambianţă prea puţin aptă să vibreze la puritatea şi gingăşia gestului. Pescar la Prut fiind, am ceva cunoştinţă despre preţul fluturilor, pe care-i cumpăr în stadiul de crisalidă autohtonă cu 5 lei orătania. Lepidopterele lui Borcea vor fi fost preţioşi şmeterlingi de Viena, ori butterfly de Gibraltar; desantaţi festiv în Micul Paris, i-om întâlni peste o săptămână-două rozând frunzele din Herăstrău sub înfăţişarea de omidă... importată. Meniul la standarde Michelin l-a supervizat nimeni altul decât fostul bucătar al lui Michael Jackson (păi, nu?), verighetele au costat cât un apartament + două maşini, rochia de mireasă a trecut de 20.000 de euro, în biserică au slujit opt preoţi... ce mai încolo-încoace, va mai curge multă apă pe Dâmboviţa până ce alt îmbogăţit de război (războiul românilor cu sărăcia) va cuteza să investească mai mult într-o ceremonie patronată tot de sigla „să moară duşmanii!”. Mă-ntreb dacă Adi Minune a cântat şi noua manea izvodită de umiliţii fani dinamovişti („Într-un stat de drept, nenica / S-ar afla la mititica / dar la noi, în Românica / Moştenesc de la bunica!”).

Ciocoiască neruşinare!