Îmbinarea postului cu milostenia şi rugăciunea (I)

Mare bine este un asemenea post! El este bun pentru păcătoşi, fiind singura uşă prin care se iese din starea trupească, prin care se intră în mântuitoarea pajişte a pocăinţei şi se ajunge la petrecerea necurmată în această mântuitoare pajişte. Mare bine este el, şi nu doar pentru păcătoşi: el e un mare bine şi pentru drepţi, o mare armă în mâinile lor. În toată vremea pribegiei lor pământeşti ei nu o părăsesc – prin el se păzesc în curăţie şi sfinţenie. Ei îşi întemeiază postul pe milostenie; ei îşi pun postul pe temelia rugăciunii; prin rugăciunea credinţei (Iac. 5, 15) primesc tot ce cer (Marcu 11, 24).

Pildă

Trupul nostru – filosofează Preacuviosul Marcu – este luat din pământ şi prin firea să se aseamănă pământului: are nevoie să fie lucrat. Precum seminţele semănate în ţarina nelucrată cu uneltele plugăreşti pier fără să aducă nici o roadă, aşa şi rugăciunea rămâne fără roadă dacă trupul, dacă inima nu sunt pregătite pentru ea prin postire. Împrăştierea şi îngreunarea gândurilor, răceala şi împietrirea inimii, visările deşarte şi păcătoase care apar mereu în închipuire nimicesc rugăciunea celui îmbuibat.

Şi dimpotrivă: precum în ţarina lucrată osârdnic cu uneltele plugăreşti, însă nesemănată cu seminţe folositoare, cresc cu deosebită putere neghinele, aşa şi în inima postitorului, dacă acesta se mulţumeşte doar cu nevoinţa trupească şi nu îşi îngrădeşte mintea cu nevoinţa duhovnicească, cu rugăciunea adică, cresc des şi cu putere neghinele părerii de sine şi semeţei cugetări.

Milostenia

Semeaţă cugetare şi părerea de sine sunt în postitorul lipsit de dreaptă socotinţă şi împietrit împreunate totdeauna cu defăimarea şi osândirea aproapelui, cu o deosebită înclinare spre sminteală – în fine, cu amăgirea de sine, trufia, pierzarea.

Postul, această armă puternică, devine pentru nevoitor armă a sinuciderii atunci când este lăsat de sine stătător şi din armă se preface în scop al vieţii, spre slavă deşartă. Post ca acesta posteau fariseii – şi posteau mult, posteau spre vătămarea lor
(Matei 9, 14). Nu acest post am ales Eu… de ţi-ai şi strâmba ca un cerc grumazul tău şi ai aşterne sub tine sac şi cenuşă, nici aşa nu veţi chema post primit. Nu acest fel de post am ales Eu, zice Domnul: ci dezleagă toată legătura nedreptăţii, dezleagă datoriile cele cu silă făcute, lasă pe cei prinşi întru slobozenie şi rupe tot zapisul cel cu nedreptate. Frânge celui flămând pâinea şi pe săracii cei fără de casă adu-i în casa ta; de vezi pe cel gol îmbracă-l şi nu trece cu vederea cei ce sunt din sămânţa neamului tău. Atunci va ieşi de dimineaţă lumina ta, şi sănătatea ta curând va răsări, şi va merge înaintea ta dreptatea ta, şi slava lui Dumnezeu te va înconjura.

Atunci vei striga şi Dumnezeu te va auzi, şi încă grăind tu rugăciunea ta va zice: aici sunt (Is. 58, 5-9). Prorocul cere ca milostenia să meargă înaintea postului şi să îl întovărăşească; el dă făgăduinţa că rugăciunea nevoitorului care îmbină postul cu milostenia va fi ascultată fără întârziere, că un asemenea nevoitor se va învrednici de cercetarea harică a lui Dumnezeu.

Pocăinţa

Şi pretutindeni Sfântul Duh legiuieşte îmbinarea postului cu rugăciunea, întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, îi cheamă Domnul pe păcătoşi prin gura unui alt Proroc, îndemnându-i şi îmbărbătându-i la pocăinţă, cu post, cu plângere şi cu tânguire, şi vă rupeţi inimile voastre, iar nu hainele voastre, şi vă întoarceţi la Domnul Dumnezeul vostru… Trâmbiţaţi cu trâmbiţă în Sion, sfinţiţi post, vestiţi vindecare (Ioil 2, 12-13, 15). Ninivitenii care s-au pocăit au făcut cunoştinţă cu puterea postului şi a rugăciunii.

Dumnezeu rostise deja hotărârea asupra lor, ea le fusese vestită de Prorocul Iona; deja Prorocul, ce se îndepărtase de cetate, o privea ţintă şi aştepta din clipă în clipă să se împlinească prorocia cea ameninţătoare.

Însă, ninivitenii au folosit pocăinţa, arătând că nu sunt făţarnici prin părăsirea faptelor viclene, prin postul aspru, prin rugăciunea osârdnică – şi I-a părut rău lui Dumnezeu pentru răul pe care a zis să le facă lor şi n-a făcut (Iona 3, 10).

(din Predici la Triod şi Penticostar, Sfântul Ignatie Briancianinov)