Ce este Sfânta Liturghie?

Sfânta Liturghie seamănă cu oceanul: atât de adâncă cu toate că este cercetată, precum şi El deşi cercetat, rămâne neexploatat. Din nou, dacă cobori la altare nu vei elucida Taina ei. Cu toate că tu cunoşti textele liturgice, unul după altul, imnele şi alternanţa glasurilor bisericeşti, modelele şi rânduiala cultică, nu ajunge ca să silabiseşti înălţimea şi desăvârşirea cuprinsului ei.

Citim admirabilul paralelism al unui mare [teolog] al secolului 20, [redat] în limba lui: „Precum Sfânta înţelepciune este desăvârşirea exprimării trăirii sfântului prin arhitectură, astfel şi Dumnezeiasca Liturghie grecească este exteriorizarea clasică a trăirii creştine a divinului, prin intermediul poeziei şi al altor arte, prin cuvinte şi prin preoţie, prin cuprinsul ei moral, prin înălţimea mişcărilor simbolice şi practice” (N. I. Loubari, „Symbosion Osion”, vol. 2, Atena, 1962, p. 24).

Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri

Asemănarea cu grandoarea ei se datorează şi din participarea credincioşilor. Se accentuează mai înainte de toate participarea liberă şi conştientă la acţiunile [liturgice] împotriva diferenţei sau a nepăsării, care, din păcate, caracterizează pe cei mai mulţi. Nimeni, pe de altă parte, nu poate să neglijeze faptul că: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt 7:21).

Prin voia lui Dumnezeu se înţelege, întâia oară, participarea la cult nu în mod formalist, ci cu voinţa de a lucra „pe pământ” rânduiala cerului, imitând modelul sfinţilor, precum se evidenţiază în cântările şi în icoanele lor.

Prin acest înţeles, prezenţa noastră la celebrarea Sfintei Liturghii, precum şi încercarea de intrare în duhul celebrărilor, este considerată obligatorie pentru cucerirea ţelurilor ei. Diferit este să adorăm chipuri şi să ne sustragem de la conţinut, după înţelesul parabolei cu vameşul şi fariseul (Lc 18:10-14), al bogatului şi al săracului Lazăr (Lc 16:19-31), ca model […]

Drumul de comunicare între cititor şi experienţa liturgică

Biserica, ca mijloc de neînlocuit şi veşnic, propune adorarea, după cum aceasta este prezentă în Liturghie şi „în extensie” în viaţa de zi cu zi a ei. Fiindcă, de la adunarea „în Hristos” (Mt 18:20) şi de la comuniune cu Duhul cel Sfânt se pompează adevăruri de nedezminţit şi puteri invincibile în războiul nostru contra păcatului şi a morţii.

Adevărurile cele fixe şi nepieritoare, prin „purcederea” lor în cadrul Sfintei Liturghii analizează faptele cele viitoare, simplificatoare, atât timp cât se consideră realizabile şi oportune.

Destule lucrări despre această temă, publicate în ultimele vremuri, mai cu seamă cercetările patristice ale Liturghiilor, precum cea a Sf. Nicolae Cabasila, vor deschide drumul de comunicare între cititor şi experienţa liturgică, precum şi trăirea Bisericii. Şaisprezece veacuri de compunere şi consacrare a Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur, şi nevoile liturgice nu s-au schimbat. Credinciosul de astăzi cere însă informare precisă, nu numai de la amvon sau dintr-o carte, ci şi din bazele electronice de căutare, pe care şi Biserica este datoare să le pună în valoare şi să le verifice.

Cererea neliniştită şi ţinta rămâne, de asemenea, ridicarea atmosferei de adorare şi restabilirea climatului mistagogic al cultului, precum aceasta se exprimă şi se trăieşte mai cu seamă în Liturghia Marelui Vasile şi în Liturghia Darurilor celor mai înainte sfinţite.

Soluţia problemei contemporane de participare, care se observă pe parcursul Sfintei Liturghii, precum şi în cadrul altor Sf. Taine, stă în conştientizarea faptelor soteriologice şi a semnificaţiile lor. Soluţia poate să iese din responsabilitatea de catehizare şi de lămurire a Trupului Bisericii.

(traducere din lb. neo-greacă de Drd. Alexandru Prelipcean, după originalul: Nicolae K. Markantonis,Orthodoxos Leitourgia kai latreia: periexomeno-telesi-biosi, Ekd. Kornelia Sfakianakis, Atena, pp. 55-57)