Ziua onomastică trebuie să fie prilej de bucurie ziditoare

Întrucât suntem un popor născut şi crescut în duhul Evangheliei, onomastica noastră este inspirată cu preponderenţă covârşitoare din Tradiţia creştină. De pildă, numai luna trecută şi cea în curs prilejuiesc pomenirea a patru dintre cei mai populari sfinţi ai ortodoxiei româneşti: Sfântul Ierarh Nicolae (6 decembrie), Sfântul Arhidiacon Ştefan (27 decembrie), Sfântul Vasile cel Mare (1 ianuarie) şi Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Statisticile arată că foarte mulţi români (de ordinul sutelor de mii) poartă numele acestor mari personalităţi ai istoriei creştine.

Ne sunt cunoscute, totodată, entuziasmul şi veselia proverbiale cu care românii îşi serbează ziua numelui. Reprezentativ pentru "stilul" românesc de a sărbători patronul onomastic este celebrul Sfânt Ion de pe 7 ianuarie. Din perspectiva ethosului autohton, acest fapt este datorat, pe de o parte, frecvenţei considerabile a numelui de Ion în rândurile conaţionalilor noştri, iar pe de altă parte, situării calendaristice a zilei de prăznuire în vecinătatea imediată a Bobotezei, şi astfel, prin extindere, în ciclul sărbătorilor de iarnă. În conştiinţa populară, Sfântul Ion încheie perioada respectivă.

Departe de a risipi în vreun fel veselia specifică zilei onomastice, dorim totuşi să atragem atenţia, prin câteva îndrumări succinte, asupra modului creştinesc de a sărbători un astfel de moment. Întâi de toate, aşa cum ştim încă de la Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 11, 1), sfinţii sunt modele de urmat, mai ales în ceea ce priveşte viaţa lor morală. Este îndeobşte cunoscut şi îndemnul patristic: "Cel mai bun mod de a-i cinsti pe sfinţi este imitarea lor!" Prin urmare, cineva care poartă nume de sfânt este îndatorat să cunoască şi să ia ca pildă viaţa ocrotitorului său. În acest sens, colecţia "Vieţile Sfinţilor" pune la dispoziţia oricărui creştin interesat amănunte biografice cu privire la sfântul sub oblăduirea căruia se află. Familiarizarea cu viaţa şi personalitatea sfântului creează o relaţie duhovnicească specială. De aceea, cu precădere în ziua prăznuirii sale liturgice, trebuie să-i cerem ajutorul şi binecuvântarea prin rugăciune, participând la Sfânta Liturghie şi citindu-i acatistul. Mai cu seamă, suntem chemaţi să medităm la virtutea dominantă a sfântului nostru ocrotitor şi să încercăm, pe cât ne stă în putinţă, să o ilustrăm şi noi în viaţa cotidiană.

Şi pentru că am făcut aici o referire specială la Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, pe care îl prăznuim astăzi, cei care îi poartă numele sunt îndemnaţi să ia aminte la caracterul dârz şi drept al sfântului, căutând să-şi orienteze viaţa după valorile propovăduite şi probate de el: conştiinţa profundă a misiunii pe care o avea de îndeplinit, cumpătarea şi chiar asprimea vieţii trupeşti, intransigenţa faţă de imoralitate sub toate formele ei, smerenia, curajul mărturisitor etc.

În concluzie, aceste recomandări privitoare la un mod creştinesc de a ne petrece ziua numelui nu sunt menite să alunge bucuria firească a unor astfel de momente, ci să le (re)dea şi cuvenita dimensiune duhovnicească.

(Pr. prof. drd. Marius Daniel CIOBOTĂ)