Ion DRĂGUŞANUL

Există, în provincia noastră, un adevărat cor de voci ale rataţilor, care neagă existenţa unei mari literaturi româneşti în Bucovina. Când prostia şi ignoranţa merg mână în mână, e vai şi amar.

În vreme ce evreii „globalizează”, cu superbă conştiinţă de neam, opera poeţilor bucovineni Paul Celan, Rose Auslander sau Norman Manea, în vreme ce şi noi, românii bucovineni, ignorând rănile sălbatice provocate de înaintaşii noştri evreilor, ne mândrim nemeritat cu literatura celor trei evrei bucovineni, poeţii spiritualităţii româneşti din Bucovina sunt îmbrânciţi, cu agresivitatea idioată a rataţilor neconştienţi de propria lor ratare, în mâzga uitării.

Şi nu ne mai rămâne nimic.

Dacă nu tezaurizăm cât aveam şi aşa cum avem, rămânem definitiv cu buzunarele spiritului goale.

Dar oare nimic să însemne şi Ciprian şi Iraclie Porumbescu, şi Simeon Florea Marian, şi Constantin Morariu, şi Dimitrie Dan, şi T. Robeanu, şi Constantin Berariu, şi Vasile Gherasim, şi Traian Brăileanu, şi Mircea Streinul, şi Constantin Ştefuriuc şi contemporanul nostru, Matei Vişniec?

Fără îndoială că tezaurizarea nu înseamnă mare lucru, fără contemporaneizarea, fără intimizarea numelor mari şi, în general, a numelor făptuitorilor de spiritualitate românească în Bucovina. Agăţaţi de festivismele pseudo-omagiatoare de literatură şi de personalităţi culturale ale comunismului, festiviştii liricoizi de astăzi, obloniţi în egolatrismul desuet al propriilor scrieri, ignoră şi îmbrâncesc în uitare, cu adevărată vrăjmăşie, moştenirea trecutului, deşi, fără achitarea datoriilor şi faţă de trecut, şi faţă de viitor, nimeni nu poate exista.

E drept, creatorii nu au apartenenţă politică şi trebuie păstraţi ca elemente ale speratei noastre identităţi, dar când văd memoria lui Constantin Ştefuriuc spulberată nătâng, fără voie îmi amintesc de faptul că omul Eusebiu Camilar (omul, nu poetul dibace şi prozatorul durabil) huzurea în fotoliile propagandistice ale stângismului însângerat, deasupra sângelui prelins din verticalitatea unui preaplin de suferinţă, numit Mircea Streinul, Iancu Nistor, Traian Brăileanu, Ştefan Piersic, Vasile Pînzariu, Neculai Roşca, George Ungureanu, George Voevidca, Dumitru Oniga, Vasile Ţigănescu, Eugen Dimitriu, Dimitrie Marmeliuc, Radu Bercea sau Dimitrie Loghin, lista fiind lungă, nedrept de lungă şi de traumatizată pentru un neam conştient de sine (norocul nostru că nu am ajuns să şi fim aşa-ceva!).

Creatorii nu au apartenenţă politică, ei au doar configuraţia de lumânare aprinsă la ambele capete şi aşa trebuie trăiţi, dacă mai sperăm să ajungem, odată şi odată, măcar popor, dacă nu, aşa cum ar şi trebui, o naţiune.

Toate aceste gânduri sau, mai curând, răzvrătiri, mi-au fost provocate, recent, de 62 de planşe ale artistului plastic Mihai Pînzaru-PIM, care retrăieşte grafic tot atâtea pagini de poezie bucovineană şi contemporană, retrăirile fiind, de fapt, închinări aduse, cu cuvenită evlavie, celor 62 de autori preferaţi de PIM, asupra cărora el doar atenţionează, revendicând dreptul lor la contemporaneizare, la intimizare obştească.

Mihai Pînzaru-PIMva împlini, în 16 ianuarie 2011, 65 de ani, iar Consiliul Judeţean Suceava, din iniţiativa domnilor Gheorghe Flutur, Vasile Ilie şi Vasile Ursachi, şi-a făcut datoria faţă de acest personaj exponenţial, prin notorietate şi durabilitate, pentru contemporaneitatea culturală bucovineană, dispunând editarea cărţii „Poetry from Bucovina / Poezie bucovineană”, de Mihai Pînzaru-PIM, care foloseşte şi traduceri în limba engleză, datorate Ioanei Carp şi lui Doru Octavian Popovici, carte care va fi lansată şi dăruită participanţilor, în Sala „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, luni, 17 ianuarie, ora 13,00. Şi, astfel, Consiliul Judeţean Suceava devine, împreună cu PIM, şi recuperator de memorie, ceea ce, în fond, nici nu face pentru prima şi nici pentru ultima oară, domnul Flutur fiind implicat total şi în recuperarea memoriei cărturarului bucovinean Ştefan Piersic, proclamarea Anului „Ştefan Piersic”, cu ocazia lansării cărţii lui PIM, şi finalizarea acestui an închinat, dedicat lui Ştefan Piersic, prin publicarea recuperării „Dor ni-i de tine, Bucovină dragă”, de Ştefan Piersic, fiind un legământ de suflet al domnului Gheorghe Flutur, pe care mi l-a şi mărturisit recent, nu la „pomana porcului” (eu refuz să particip la orice chermeză publică, domnule Brăteanu), ci la o intersecţie a sufletelor noastre, unul mai tăios decât celălalt şi, tocmai de aceea, adesea încontrate, dar, la fel de firesc, şi îngemănate.