Să promovăm cooperarea nu confruntarea dintre Statul laic şi cultele religioase autonome (I)

În legătură cu Răspunsul Asociaţiei Secular-Umaniste din România (ASUR) la observaţiile Biroului de presă al Patriarhiei Române facem următoarele precizări:

1. Secularizarea averilor mănăstireşti a cuprins toate proprietăţile bisericeşti, nu doar cele ale mănăstirilor închinate

Ne surprinde faptul că reprezentanţii ASUR nu ştiu că prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti adoptată şi publicată în ziua de 17/29 decembrie 1863 au fost confiscate în mod nediscriminatoriu de către stat atât proprietăţile mănăstirilor închinate Locurilor Sfinte, cât şi a celor neînchinate. Astfel, art. 1 al Legii preciza: "Toate averile mănăstireşti din România sunt şi rămân averi ale statului." Potrivit istoricului Constantin C. Giurăscu (Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, pp. 148-149) în Ţara Românească mănăstirile neînchinate deţineau 16,55% din suprafaţa agricolă şi forestieră a ţării (mănăstirile închinate deţineau 11,14%), iar în Moldova mănăstirile neînchinate deţineau 12,16% din suprafaţa agricolă şi forestieră a ţării (mănăstirile închinate deţineau 10,17%). De exemplu, Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei i-au fost confiscate prin Legea de secularizare aproximativ 300.000ha de teren agricol şi forestier.

Dacă mănăstirilor de la Locurile Sfinte li se aloca, ca despăgubire cu titlul de sprijin, o sumă compensatorie, chiar dacă neacordată în final, în schimb, pentru proprietăţile bisericeşti ale mănăstirilor neînchinate nu s-a prevăzut nicio măsură compensatorie în Legea de secularizare.

În acest context, menţionăm faptul că, până la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, proprietăţile bisericeşti, autonome şi neînchinate, erau administrate în cele două Principate, Ţara Românească şi Moldova, de Casa Centrală a Bisericii, veniturile realizate fiind utilizate pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, construirea şi repararea de biserici, salariile clerului, dar şi pentru opera socială sau înfiinţarea de şcoli şi asigurarea salarizării cadrelor didactice. Biserica contribuia cu bani la dezvoltarea învăţământului românesc, dar şi cu numeroase terenuri intravilane, acordate în mod gratuit, pe care au fost construite şcoli, realitate care se poate constata astăzi în multe localităţi, unde şcoala este construită în imediata vecinătate a bisericii.

În anul 1860, veniturile Casei Centrale din cele două Principate au fost încorporate direct în bugetele celor două provincii, deşi statul nu ar fi trebuit să aibă niciun drept asupra acestora. În consecinţă, statul şi-a luat responsabilitatea sprijinirii unităţilor de cult şi a personalului bisericesc. În anul 1863, a fost adoptată Legea clerului de mir şi a seminariilor care prevedea salarizarea preoţilor de la bugetul de stat, iar anul următor, prin Legea pentru reglementarea proprietăţilor rurale s-a prevăzut să se dea bisericilor un lot de pământ cultivabil, aşa-numita sesie parohială. Aceste suprafeţe agricole asigurau însă venituri modeste, aşa cum reiese din analiza situaţiei cultelor din România reîntregită, făcută de Ministerul Cultelor în perioada interbelică, în care se preciza că se pot întreţine integral din mijloace proprii doar 2% dintre parohiile ortodoxe ardelene şi 3% dintre cele din Regat.

Aceste terenuri agricole şi forestiere, ca şi celelalte proprietăţi ale cultelor, au fost confiscate de către regimul comunist din România, după anul 1948.

După anul 1990, Legea 18/1991 a fondului funciar a limitat suprafeţele care puteau fi retrocedate parohiilor la 5ha, diferenţa de proprietate nefiind obţinută, în majoritatea cazurilor, nici până astăzi, după modificările legislative din anii 1997, 2000 şi 2005. Biserica a avut înainte de regimul comunist admirabile instituţii de administrare a averilor sale (Casa Bisericii, epitropii, eforii, fundaţii) care îi permiteau să susţină aşezăminte sociale, şcoli, spitale, orfelinate şi să ajute familii sărace. În prezent, o mare parte a proprietăţilor ei sunt încă în posesia statului, situaţie regretabilă la 20 de ani de la căderea regimului comunist din România.

(Biroul de presă al Patriarhiei Române)