Împreună în Sfânta Liturghie

Parastasele trebuie să se îmbine cu Dumnezeiasca Liturghie şi spre aceasta avem opiniile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii noastre, care ne învaţă că mare folos se oferă sufletelor, când pomenim numele lor în timpul Sfintei Liturghii.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că pomenirea numelor în Sfânta Liturghie este din vreme Sfinţilor Apostoli. Sfântul Părinte ne oferă informaţii despre cât de veche este datina să se pomenească numele în cadrul Sfintei Liturghii.

Fericitul Augustin spune că avem obligaţia, dacă într-adevăr iubim pe fraţii noştri care au trecut la Domnul, să îi menţionăm la Sfânta Liturghie. Acest fapt îl cunosc creştinii evlavioşi; pentru aceasta oferă preotului pomelnicul cu numele celor vii şi cu numele celor trecuţi la Domnul, în cazul de faţă să fie pomeniţi la Sfânta Proscomidie.

Este o mare cinste – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – ca numele tău să fie pomenit în timpul sfinţirii cinstitelor Daruri. În acea clipă – merită să consemnăm – se vede rugăciunea şi pentru cei adormiţi şi pentru cei vii. Şi aceasta pentru că, atunci „când împăratul stă pe tronul său, atunci este ocazia pentru supuşii care doresc ceva să-l roage, să se prezinte în faţa sa”. Cine are deci această providenţă, are o mare şansă ca Dumnezeu să primească cererea sa.

Proscomidia – icoana Bisericii

Trebuie să cunoaştem de altfel, că înainte de Sfânta Liturghie preotul oficiază Dumnezeiasca Proscomidie. Oferirea sau proscomidia este pregătirea dinainte a cinstitelor Daruri care vor deveni Trupul şi Sângele Domnului. Căci Trupul îl pregăteşte preotul din darurile de pâine primite înainte. În partea de sus a sfântului disc preotul aşează în centrul partea numită agneţ, care simbolizează pe Iisus Hristos.

La dreapta agneţului aşează o altă mică părticică care simbolizează pe Maica Domnului şi la stânga nouă mici părticele care simbolizează cele nouă cete ale Îngerilor. În faţa acestora, preotul ia o prescură din cele oferite şi pomeneşte numele celor vii, scoţând pentru fiecare nume o mică firimitură. Alături de acestea, pomeneşte numele celor trecuţi la Domnul.

Aşadar, pe Sfântul disc se formează două grămezi de firimituri, unde se găsesc sufletele celor vii şi ale celor adormiţi. La urmă preotul pune la mijloc o firimitură pentru sufletul său şi o aşează între cele două grămezi ca să fie mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Această imagine simbolizează întreaga Biserică.

Pe omul nepocăit şi necredincios nu-l putem ajuta

Să cităm aici un mic fragment din cartea „Dogmatica Bisericii Ortodoxe Răsăritene”, carte care are ca autor pe vrednicul de pomenire Pannayotis Trempelas.

„Pe pământ, Biserica oferă Dumnezeiasca Euharistie celor care cred cu tărie că marele câştig se dă pentru suflete când rugăciunea se rosteşte… A trece brusc de la starea de amărăciune la ştergerea păcatelor prin urmarea stării de pocăinţă, deşi până la ultima suflare rămâi în păcat, este exclus”.

Aşadar un om care a murit nepocăit şi necredincios nu putem să-l ajutăm.

Mărturii creştine

Săpăturile arheologice au descoperit morminte creştine primare în care se găsesc anumite cuvinte scrise pe inscripţiile funerare, precum „bucuraţi-vă trecătorilor şi faceţi o binecuvântare pentru acesta”. O altă inscripţie „ca Dumnezeul Atotţiitorul, să pomenească pe adormitul robul Său şi să-l odihnească…”, într-o alta scrie: „pentru mântuirea şi amintirea lor”.

În concluzie, vom spune că parastasele aduc foloase celor adormiţi ai noştri. Le oferim o slujbă duhovnicească. „Nu te îndoi, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, căci cel adormit va lua ceva bun din rugăciunile pe care le faci tu”. Şi din nou, Sfântul Simeon Noul Teolog repetă cât de mare este valoarea pe care o au aceste rugăciuni în cadrul Sfintei Liturghii.

(traducere din neo-greacă de Alexandru PRELIPCEAN, după: Hristodoulos, Arhiepiscopul Atenei şi al Întregii Elade, H meta thanaton zoi, ediţia a şaptea, Ed. Hrisopigi, 2007, pp. 176-179. Menţionăm că ideile pasajelor aparţin traducătorului)