Confidenta marilor duhovnici (II)

În urma decretului 410/ 1959, la Sihăstria au rămas mai ales călugări bătrâni, mulţi dintre ei suferinzi şi imobilizaţi la pat. I-a îngrijit cu atenţie, le ducea mâncare, le citea pravila în fiecare zi, iar după slujbe făcea curăţenie în biserică, la nevoie bătea toaca şi suna clopotul. Împreună cu părintele Macarie Tănase, eclesiarhul mănăstirii, a aliniat mormintele din cimitir, punând la căpătâiul fiecărui monah o candelă şi multe flori. În sezonul cald îngrijea mereu mormintele plivindu-le cu atenţie şi plantând primăvara florile recunoştinţei. O întâmplare specială legată de anii 70 ai veacului al XX-lea mi-a reţinut atenţia. Cu mare greutate eclesiarhul Sihăstriei a procurat din Grecia vreo 70-80 de metri de material bisericesc - culoare mov - pentru confecţionarea câtorva rânduri de veşminte. S-a luat hotărârea să ducă materialul la Agapia-Veche unde erau câteva călugăriţe croitorese. Sora Maria s-a oferit să treacă muntele cu materialul în traistă. După o călătorie grea a ajuns în poiana de deasupra Schitului Agapia-Veche. La 20-30 de metri distanţă, într-un luminiş, doi lupi se hârjoneau chiar în drumul ei. A căzut îndată în genunchi şi s-a rugat cu evlavie. Păreau să fie ultimele momente din viaţa ei. N-a fost însă aşa. Rugăciunea ei curată şi fierbinte a alungat fiarele, cum făceau sfinţii odinioară. A ajuns la Agapia-Veche şi a lăsat materialul pentru veşminte. Le-a istorisit călugăriţelor întâmplarea şi a aflat atunci că fiarele şi animalele sălbatice aveau sălaş aproape de mănăstire şi că întâlnirea cu ele era ceva obişnuit. Iată un exemplu de rugăciune înaltă care poate schimba cursul evenimentelor "...Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar aţi spune muntelui acesta mută-te de aici dincolo şi se va muta..."

Sora Maria Păvăleanu a fost una dintre uceniţele apropiate ale părintelui Paisie Olaru. Credincioşia şi trăirea ei au recomandat-o părintelui Paisie cu toată puterea. L-a îngrijit ca pe un părinte, cu o dragoste totală, întâlnită parcă doar în paginile Evangheliilor. În timpul îndelungatelor suferinţe ale bătrânului duhovnic sihăstrean, sora Maria a stat întotdeauna de veghe. Bucate de regim, fără sare şi fără uleiuri, medicamente, leacuri făcute din plante adunate de prin poienile munţilor, toate cele de trebuinţă erau pregătite de cei doi care-l iubeau pe părintele Paisie cu toată fiinţa lor (cu asupră de măsură) - monahul Gherasim şi sora Maria. Când bătrânul ieroschimonah Paisie Olaru a fost dezlegat din cele ale trupului (octombrie 1990), cei doi împreună cu întreaga obşte a Sihăstriei l-au aşezat în mormânt şi au păstrat nestinsă, ca la marii voievozi, candela din cimitir. La puţin timp după aceea, în Duminica Mironosiţelor din 1991, sora Maria şi-a depus voturile şi a devenit monahia Maria în obştea Mănăstirii Slatina unde au trăit cu jumătate de veac înainte duhovnicii pe care i-a slujit cu fidelitate.

O altă faptă bună pe care a săvârşit-o în fiecare zi, 25 de ani la rând, a fost fierberea şi înfrumuseţarea colivelor. La Sihăstria făcuse acelaşi lucru monahia Pelaghia Protcenco începând cu anul 1953, când îşi îngropase soţul pictor, până în 1985 când a murit. De atunci, sora Maria împodobea în fiecare zi o colivă pentru fiecare sfânt pomenit în calendar, dar şi pentru monahii şi credincioşii trecuţi în viaţa veşnică. Se adăugau colivele cele mari de la hram ori de la praznicele împărăteşti. Avea tipare speciale şi icoane pentru cele mai multe sărbători.

Monahia Maria Păvăleanu a fost o călugăriţă cu viaţă cuvioasă. Se ruga mult, dormea uneori într-o încăpere neîncălzită câteva ceasuri pe noapte, se ostenea cu lucrul mâinilor până aproape de mutarea sa în Dumbrava Sihăstriei, în mormântul pregătit cândva de duhovnicul ei, ieroschimonahul Paisie Olaru.

Era săptămâna femeilor mironosiţe din luminatul praznic al Paştilor. Monahii şi oamenii preocupaţi de atâtea griji aproape nu au aflat nimic din minunata ei lucrare şi jertfă în cei 70 de ani cât a slujit Mănăstirea Sihăstria. Bunul Dumnezeu, Care pe toate le ştie, a văzut sârguinţa şi dragostea sa.

(arhim. Timotei AIOANEI)