Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 14 oct 2009 - Anul XIV, nr. 241 (4227)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Lecţia de religie

Astăzi este sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi

După cum s-a constatat de secole, bogăţia duhovnicească cea mai aleasă din Moldova sunt moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care din 1641 ocroteşte nemijlocit această parte a ţării, aşa cum a făcut în decursul timpului în locurile unde ele au fost depuse: Epivata, Bulgaria (Târnovo şi Vidin) şi Serbia (Kruşevat şi Belgrad) şi Constantinopol.
Sfânta Cuvioasă Parascheva este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României. Ea este cinstită de către popor nu numai în Moldova, ci în toată ţara şi, desigur, şi în alte ţări. Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost dăruită de Dumnezeu să adune prin rugăciunile ei pe cei risipiţi şi să înalţe pe cei căzuţi. Dar nu adună numai pe cei risipiţi de păcate, ci şi pe cei risipiţi datorită îndepărtărilor.
Ea s-a născut în Tracia, la Epivata, moaştele ei au stat o vreme îndelungată la Constantinopol, apoi au mers în Bulgaria, la Târnovo, la Belgrad, în Serbia şi din nou la Constantinopol, iar în cele din urmă la Iaşi, în Moldova, unde se află de peste 350 ani.
Prin faptul că generaţii de-a rândul au cinstit-o, atât în Bizanţ cât şi în Serbia, se arată că Sfânta Parascheva a fost dăruită de Dumnezeu cu darul de a aduna laolaltă pe cei de departe. Ţările care o cinstesc pe ea, prin rugăciune, se adună în jurul ei, iar prin cinstirea care o aduc sfintei se întăresc în dreapta credinţă şi se sfinţesc în cuget şi simţiri, sporind în evlavie.
Sfânta Parascheva este numită în Acatist mult folositoare. Fiecare icos
se încheie prin cuvintele: “Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!” O ascultare atentă a Acatistului ne lămureşte de ce este Sfânta Parascheva mult folositoare.
În primul rând pentru că ea, prin nevinovăţia, prin sfinţenia, prin evlavia şi puritatea ei izbăveşte de patimi egoiste şi păcătoase pe cei stăpâniţi de ele. Deci ea este folositoare fiind o eliberatoare din lanţurile patimilor şi, în acelaşi timp, dăruieşte oamenilor bucuria de a trăi adevărata evlavie şi adevărata dragoste duhovnicească şi curată. Cinstitoare şi ocrotitoare a fecioriei şi, în acelaşi timp, curăţitoare a celor păcătoşi, prin rugăciunile ei, Sfânta Parascheva a fost numită crin răsădit în grădina cea de sus şi cinstitoare a celor ce caută sfinţenia, fecioară neîntinată. Ea a iubit viaţa de rugăciune în singurătate şi, ca o mireasă duhovnicească, s-a făcut păzitoare a celor care, ca şi ea, caută cu dor neîmpărţit pe Dumnezeu transformând singurătatea vieţii lor în comuniune de bucurie trăită cu Dumnezeu. Ea este păzitoare a sihaştrilor, mai ales a sihaştrilor care aici, în Moldova, prin rugăciunile lor, au coborât cerul pe pământ şi au înălţat inimile românilor în împărăţia lui Dumnezeu.
Sfânta Parascheva este numită, de asemenea, propovăduitoarea dreptei credinţe şi surpătoarea eresurilor. Ea ne ajută ca să păstrăm dreapta credinţă primită din moşi-strămoşi, dreapta credinţă a Sfinţilor Apostoli, a Sfinţilor Părinţi, a voievozilor dreptmăritori, a sihaştrilor nevoitori, a sfinţilor neînfricaţi care au apărat dreapta credinţă în această parte a Europei, cu jertfa vieţii lor. Ea este numită surpătoarea eresurilor, adică rugăciunile şi sfinţenia ei nu se împacă nicidecum cu duhul celor ce născocesc învăţături greşite care dezbină Biserica şi pierd sufletele.
Sfânta Parascheva este numită mult folositoare şi pentru faptul că ajută la vindecări. De aceea, Acatistul o numeşte leacul durerii, mâna vindecării, casa ocrotirii, mântuirea de boli. Mai mult decât atât, ea este cea care ţine partea celor asupriţi pe nedrept, este avocata celor nedreptăţiţi, fiind numită mijlocitoarea celor greşiţi, folositoarea celor asupriţi, îndreptătoarea judecătorilor celor răi, scăparea celor judecaţi şi osândiţi şi stârpitoare a răutăţilor.
Sfânta Parascheva este folositoare şi pentru viaţa de toate zilele, mai ales în ceea ce priveşte roadele pământului şi munca agricultorilor. Astfel, Acatistul o numeşte aducătoare de ploi mănoase, stârpitoare a insectelor dăunătoare şi otrăvitoarea jivinelor răufăcătoare, îmbelşugarea de roade bune şi veselitoarea plugarilor. Acest lucru ne arată că poporul a simţit ajutorul Cuvioasei Parascheva nu numai în Biserică şi nu numai acasă, ci şi pe câmp, pentru că Sfânta preţuieşte munca jertfelnică a oamenilor şi, de aceea se întristează împreună cu ei atunci când sunt păgubiţi, atunci când sunt în primejdie să-şi piardă truda mâinilor lor. De aceea, poporul de la ţară are o deosebită evlavie faţă de Sfânta Parascheva, întrucât este ocrotitoare şi a muncii lor, a dăruirii lor, a ostenelilor lor pe câmp, este ocrotitoarea roadelor muncii lor celei cinstite. Sfânta Cuvioasă Parascheva este mult folositoare şi pentru că este cunoscută ca una care mângâie pe cei nenorociţi, de aceea a fost numită mângâierea celor nenorociţi, povăţuirea celor rătăciţi şi împreună-lucrătoare cu cei ce hrănesc pe cei săraci. Acum, când lumea noastră este confruntată cu boli, cu sărăcie, cu singurătate, cu foamete, cu multe feluri de rele care împuţinează viaţa sau o pun în primejdie, Sfânta Parascheva cea mult folositoare este căutată ca una ce ocroteşte prin mijlocirile sale şi, mai ales, prin puterea prezenţei sale rugătoare.

 

Sfânta Parascheva mult folositoare

Iată, în câteva cuvinte, de ce este numită Sfânta Parascheva mult folositoare. Evlavia poporului nostru faţă de sfinţi s-a bazat nu numai pe datoria morală de a cinsti pe sfinţi, ca pe unii care au fost bineplăcuţi lui Dumnezeu, ci s-a hrănit şi din ajutorul real pe care sfinţii l-au dat celor care îi cinstesc pe ei.
Evlavia poporului este deci una de ordin practic, ei au simţit ajutorul Sfintei şi, de aceea, o numesc mult folositoare. Minunile pe care le-a săvârşit în timpul vieţii şi după trecerea la viaţa veşnică arată că Sfânta este mult folositoare prin ajutorul pe care îl dăruieşte celor care caută pe Dumnezeu şi iubesc cu adevărat pe sfinţi şi îi cheamă în rugăciune. Deci, numai aşa se explică evlavia atât de mare faţă de Sfânta Parascheva. Nu datorită teologiei ei, nu datorită neamului ales, nu datorită vreunui oarecare renume, ci, în primul rând, datorită acestei puteri de a ajuta pe cei în nevoi. Puterea aceasta este, de fapt iubirea lui Dumnezeu, care se revarsă prin sfinţi. În ajutorul sfinţilor este de fapt lucrarea Duhului Sfânt prin ea, în Biserică, lucrarea lui Hristos prin sfinţii care sunt aproape de El şi tocmai această taină a ajutorului pe care-l primim de la Dumnezeu prin rugăciunile sfinţilor, este taina Bisericii ca taină a vindecării de păcat, a vindecării de necazuri, a vindecării de boală şi a vindecării de moarte.
Iată deci cum Sfânta este mult folositoare. Ea ne arată taina mântuirii ca taină a izbăvirii de ceea ce este contrar vieţii, de ceea ce este contrar chemării noastre.

Deci, mult folositoarea Parascheva ne arată cât de folositor este harul lui Dumnezeu, care se revarsă în lume prin mijlocirea sfinţilor. Este cu totul vrednic de a aminti faptul că dintre sfinţii din ţară nici unul nu este mai popular ca Sfânta Parascheva în rândurile tineretului. Este de ajuns să vezi într-o zi, de dimineaţă până seara, câţi tineri vin la Sfânta aceasta, care a fost tânără atunci când a trecut, în secolul al XI-lea, la viaţa veşnică; studenţii, elevii din Iaşi şi din diferite părţi ale ţării vin aproape cu totul natural să cinstească moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi aceasta arată că tânărul simte în Sfânta Parascheva o putere a tinereţii veşnice pe care o dă Duhul Sfânt sfinţilor care din tinereţe şi-au dăruit viaţa lui Dumnezeu.
Închei acest cuvânt cu dorinţa sfântă ca oricine, de orice vârstă, cinsteşte pe Sfânta Parascheva şi îi citeşte Acatistul, să fie ajutat de Dumnezeu prin mijlocirile ei, ca să simtă puterea de înviere a sufletului şi să trăiască bucuria tinereţii veşnice pe care o au sfinţii pentru că au iubit pe Dumnezeu şi pe semenii lor.

(Preot iconom stavrofor Paul Sorin Hirghiligiu, paroh al Bisericii Sfânta Cuvioasa Parascheva - Suceava)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Astăzi este sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi.
 Vizualizări articol: 456 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Astăzi este sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei