„S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Şi făcându-se seară, era acolo singur” (Matei 14, 23)
Întrucât în Sfânta Evanghelie de duminică (a IX-a după Rusalii) se vorbeşte de patru ori despre rugăciune, vom vorbi acum despre sfânta rugăciune, care este numită de dumnezeieştii părinţi "maica tuturor faptelor bune".
Că precum nu putem trăi fără fără hrană şi apă, aşa nu putem trăi şi nu ne putem mântui fără rugăciune.

 

Ce este rugăciunea?

Rugăciunea este vorbirea noastră directă cu Dumnezeu. Rugăciunea este viaţa noastră în Hristos şi a întregii lumii văzute şi nevăzute. Credinţa în Dumnezeu este izvorul rugăciunii, iar iubirea de Dumnezeu este sufletul ei.
Rugăciunea este îndeletnicirea neîncetată a îngerilor, care slăvesc fără odihnă pe Dumnezeu, cântând: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot; plin este cerul şi pământul de mărirea Lui...! (Isaia 6, 3).
Rugăciunea este cununa de laudă a tuturor sfinţilor din cer, începând cu Maica Domnului, care se roagă neîncetat înaintea Preasfintei Treimi pentru mântuirea noastră, a celor de pe pământ.
Însuşi Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, spune Apostolul Pavel (Romani 8, 26). Ba, Însuşi Fiul lui Dumnezeu se roagă Tatălui zicând: Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi! (Ioan 17, 11).

 

Rugăciunea de mulţumire

Astfel tot cerul este în neîncetată rugăciune de laudă, de mulţumire şi cerere înaintea Tatălui, începând cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos până la îngerii cei mai de jos.
Toţi laudă, "pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită".
Toţi se închină şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru răscumpărarea neamului omenesc prin întruparea, moartea şi învierea Fiului Său.
Toţi se roagă pentru mântuirea noastră şi a întregului neam omenesc. Rugăciunea deci, este viaţa, lucrarea, şi bucuria veşnică a tuturor îngerilor şi sfinţilor din cer.
Dar şi pe pământ, rugăciunea de laudă, de mulţumire şi de cerere, formează lucrarea de căpetenie a creştinilor, a călugărilor, a mamelor, a copiilor, şi a întregii creaţii. Slujbele din biserică, în frunte cu Sfânta Liturghie, formează cea mai înaltă rugăciune şi jertfă de laudă şi de mulţumire adusă de oameni lui Dumnezeu, în numele întregului univers. Apoi rugăciunile neîncetate din casele lor, formează al doilea imn de laudă, de mulţumire şi de cerere înaintea Preasfintei Treimi, după jertfa cea fără de sânge a Sfintei Liturghii.

 

Rugăciunea de pe munte

Prin rugăciunea de pe munte, Domnul ne îndeamnă la cea mai înaltă rugăciune individuală, numită de unii Sfinţi Părinţi "rugăciunea minţii şi a inimii". Iar, când suntem trimişi pe cale sau grijile vieţii ne înconjoară corabia inimii ca nişte valuri, atunci să ne rugăm cu rugăciunea apostolilor loviţi de furtună pe mare.
În aceste momente, creştinii trebuie să repete psalmii lui David, să facă rugăciuni scurte pe de rost sau, mai ales, să repete cu atenţie şi simţire rugăciunea inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul". Aceasta este cea mai înaltă rugăciune personală ortodoxă practicată de mulţi sfinţi şi sihaştri, adică repetarea deasă, neîncetată şi tainică a numelui lui Iisus Hristos. Se cheamă şi "rugăciunea inimii".

 

Rugăciunea lipsită de credinţă

Să fugim de o asemenea rugăciune lipsită de credinţă, îndoielnică, pe care o facem numai la nevoie, când apa necazurilor ne este până la gură! Da, să ne rugăm pentru orice avem nevoie în viaţă, dar mai întâi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile ce ni le-a dat; apoi să-L lăudăm că în veac este mila Lui şi apoi să-I cerem iertarea păcatelor şi mântuirea. La urmă să cerem Domnului şi cele de nevoie vieţii şi să zicem: "Doamne, facă-se voia Ta!" nu voia mea, precum ne învaţă "Tatăl nostru".
Iar când suntem în primejdie de moarte, sau pe masa de operaţie, sau într-o grea încercare, atunci să facem rugăciuni scurte, de câteva cuvinte, rostite cu glas sau în taină, din adâncul inimii, cu lacrimi şi credinţă. Adică să strigăm ca şi Petru, când se îneca: "Doamne, mântuieşte-mă!"; "Doamne, ajută-mi!", cum striga femeia cananeeancă şi "Doamne miluieşte-mă!" Sau să repetăm mereu "Tatăl nostru", Crezul, un stih din psalmi, ori rugăciunea monahilor: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!"

 

Nimic nu se poate fără rugăciune

Nimeni nu poate trăi, nu se poate izbăvi de necazurile vieţii şi nu se poate mântui fără credinţă tare în Dumnezeu şi fără rugăciune vie, continuă, neîncetată, cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel: Rugaţi-vă neîncetat! (I Tesaloniceni 5, 17).
De veţi merge regulat la biserică şi veţi asculta cu evlavie sfintele slujbe, mai ales Sfânta Liturghie, multe daruri veţi primi în viaţă şi de grele ispite şi păcate veţi fi izbăviţi. De veţi creşte copiii în frica lui Dumnezeu şi veţi face casele dumneavoastră locaşuri de rugăciune şi de laudă lui Dumnezeu, iar nu case de ceartă, de beţie şi de păcate, vă va da Domnul zile îndelungate, reuşită în toate cele de folos şi mântuire. Iar de veţi păşi pe marea vieţii cu îndoială, fără credinţă, fără rugăciune şi cărţi sfinte de călăuză, fără biserică şi duhovnici buni, fără spovedanie şi împărtăşanie regulată, vă veţi îneca în marea păcatelor şi veţi pierde mântuirea sufletului.
Să-l rugăm pe Domnul nostru, Iisus Hristos să ne întărească credinţa, să ne înveţe cum să ne rugăm, să ne dea vreme de rugăciune şi lacrimi de pocăinţă ca să ne închinăm şi noi cu Apostolii, zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu! Tu eşti Mântuitorul şi Salvatorul lumii! Mântuieşte-ne să nu pierim, că după Tine suspină toată făptura! Amin.
 

(Părintele Cleopa)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre sfânta rugăciune.

Comentarii