Lucian AVRAMESCU

Când scriu aceste rânduri bat clopotele unei biserici din apropiere. E, în postul Sfintei Marii, ziua Schimbării la Faţă. Ţăranii de la mine din Sângeru îi zic Pobreajenul şi e zi de târg, adică de bâlci cu căluţi, tiribombe, scenă desenată cu femei-şarpe şi uriaşi musculoşi care ridică incredibile greutăţi. Probabil aşa era şi acum un secol şi în vremea lui Anton Pann. Mai puţin abundenţa de tarabe cu ţoale chinezeşti. Remarc cu tristeţe dispariţia mormanelor de străchini şi ulcele de pământ ars. Au fost de când mă ştiu bucuria mea de cumpărător, client statornic al olarilor, artişti ai şoldurilor feminine de ulcioare şi zugravi în culori de pământ.
Televizorul, care bâzâie în spatele meu, reia, în cicluri strânse, o ştire despre cutremurul de 5,5 grade pe scara Richter, petrecut recent în Marea Neagră şi propagat până la Bucureşti unde unii l-au simţit, alţii, ba. Cu obstinaţie sunt preluate, la concurenţă cu cutremurul, pasaje dintr-un interviu al preşedintelui Băsescu.
Remarc, fără bucurie, încăpăţânarea alesului de la Cotroceni de a mitralia presa. Un cuvânt nedrept şi dur în gura unui preşedinte de republică e „lachei”. Lachei suntem, fireşte, noi, ziariştii. Nu chiar toţi, ci numai cei care caricaturizează şi critică prestigiul şi personalitatea de anafură şi mir a preşedintelui.
Observ şi distanţa pe care o ia faţă de guvern atunci când guvernul greşeşte şi, recunoaşte domnul Băsescu (naşul acestui executiv!), greşeşte adesea. Eu, cuvântează preşedintele, le atrag mereu atenţia, dar ce pot face mai mult? Cu alte cuvinte, pohta ce-am pohtit-o eu, acest guvern cu o incredibilă susţinere parlamentară, de vreo 70 la sută, scârţâie, iar preşedintele ia distanţă electorală faţă de insuccese. Vinovaţi sunt miniştrii PSD, incompetenţii, bolnavii de gripă porcină, stâlpul din colţ, mai puţin domnia sa. La nevoie nu va ezita să-l găsească vinovat chiar pe Emil Boc pe care-l va trimite fără remuşcări la coasă, îndeletnicire ancestrală pe care premierul o stăpâneşte de altfel fără complexe.
Candidează din nou domnul Băsescu? Mă mai gândesc, zice domnia sa, dar e limpede pentru oricine că preşedintele a decis demult să candideze, din clipa în care a obţinut, pe muchie de cuţit, primul mandat şi a spus puternicilor zilei ”fac orice (pentru voi?) dar vreau şi al doilea mandat”. Fariseismul acestei comedii electorale este, regret s-o spun, dezgustător.
E vară, am intrat în august, canicula alternează, într-un joc al voinţelor cereşti, cu ploile şi furtuna. S-a făcut grâu mult în ţară, iar fermierii nu prea au ce face cu el. Depozitarea costă mult, preţul de vânzare nu astupă gaura cheltuielilor cu sămânţa, îngrăşămintele, treieratul. Guvernul, dincolo de parada nesfârşită a declaraţiilor populiste, n-a asigurat, ca-n alte părţi de lume, necesara gură de oxigen pentru agricultori. Ce-i şi mai trist e că, oricât de ieftin ar fi grâul, pâinea rămâne tot scumpă pentru buzunarul, subţiat de criză, al românului.
Între timp, la televizor rulează, agresiv, de-o obrăznicie fără margini, Miron Cozma, fantele subteranelor, cel care, cocoţat în fruntea unor indivizi primitivi, amărâţi şi debusolaţi, a cărat România în Evul Mediu. Această corcitură de om cu ştaif şi hoţ de buzunare, care a lăsat, în conştiinţa lumii întregi, imaginea unei Românii agresive, locuite de gorile, vorbeşte la televizor despre democraţie. Aud că vrea să-şi facă, dacă nu cumva şi-a făcut, partid şi doreşte să candideze la preşedinţia ţării. Să fim noi, Dumnezeule mare, atât de blestemaţi? Am trăit în Bucureşti mineriadele şi am fost alergat cu bâtele de minerii pe care doream să-i întreb, ca ziarist, făcându-mi meseria, ce doresc, ce vânt i-a mânat spre capitala ţării. A fost imposibil. Oamenii aceia nu mai erau oameni, loveau şi sfărâmau ţeste fără să stea pe gânduri. Căpitanul acelor hoarde, singurul de care ascultau şi-n numele căruia schingiuiau, distrugeau, inventau inamici într-un tribunal bezmetic al străzii, era Miron Cozma, cel care, pomădat şi dat cu alifii pe păr, vorbeşte acum la televizor.
Mă ridic şi închid nervos aparatul. Observ că şi spaţiul rezervat articolului meu s-a cam terminat. Vacanţă plăcută, oameni buni, cei care vă îngăduiţi bucuria, din ce în ce mai rară, a concediului. Pentru mulţi concediul a fost înlocuit cu concedierea.