În afară de primele forme de năşie de la Botez, au luat fiinţă şi năşiile de nuntă, precum şi aşa-zisele „năşii de călugărie”. În Noul Testament, ni se relatează mai în detaliu despre un singur naş de nuntă, cel din Cana Galileii, nuntă la care a mers şi Mântuitorul Iisus Hristos, împreună cu Maica Sa (Ioan 2, 1-10). Banchetul de nuntă era condus de un nun sau naş, după vechiul obicei clasic, grec, latin şi oriental, ca masa bărbaţilor să fie prezidată de un om onorabil, de naş. Sf. Evanghelist Ioan ne relatează că, la un moment dat, în Cana, s-a sfârşit vinul şi, desigur, era în pericol însăşi petrecerea, veselia. S-a adus la cunoştinţă Maicii Domnului această întâmplare, iar Maica Domnului i-a adus la cunoştinţă Domnului Iisus Hristos faptul, întrucât era de faţă şi El. La început se părea că Mântuitorul Hristos n-ar fi vrut să se amestece, dar apoi, slujitorii nunţii (stolnicii), după sfatul Maicii Domnului, au făcut tot ce le-a zis El. Anume, ei au umplut până sus şase vase cu apă de câte două sau trei vedre. Mântuitorul a prefăcut minunat apa în vin şi a poruncit să se ducă nunului. Bând din noul vin, naşul a chemat mirele şi l-a lăudat, pentru „că a ţinut vinul cel bun până acum” (Ioan 2, 1-10).
Năşia de cununie este o veche instituţie civilă umană, transformată treptat, în creştinism, într-o instituţie specific religioasă. În imperiul bizantin, martori la încheierea unei căsătorii, în biserică, erau preoţii catedralei. Ei semnau, ca martori, actul de căsătorie, act ce se păstra în arhiva catedralei. Nu era vorba deci doar de un martor, ci de doi sau mai mulţi. Cu vremea, naşii de cununie au devenit perechi de credincioşi ortodocşi, ei înşişi căsătoriţi şi cununaţi religios, având o experienţă de viaţă bogată, angajându-se solemn, în biserică, să-i îndrume pe calea vieţii pe noii căsătoriţi, să le fie exemplu de trăire creştinească, de cinste şi de omenie. Se validau, atunci ca şi astăzi, prin primirea copiilor lor, ca naşi, la Botez.
Năşia de călugărie este cu totul aparte. Un monah îmbunătăţit ia sub mantie, din pridvorul bisericii, pe cel ce urmează a fi făcut rasofor sau chiar călugăr definitiv şi îl aduce în mijlocul bisericii spre a fi tuns. El rămâne îndrumătorul spiritual al noului monah, pe toată viaţa, veghind la propăşirea în Hristos a „finului său de călugărie”.
 

(pr. prof. univ. dr. Alexandru I. STAN, sursa: www.ziarulumina.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Năşia de cununie este o veche instituţie.

Comentarii