Gabriel MANȚĂ

Din capul locului, precizez că dintre echipele cu şanse la titlu Unirea îmi era cel mai puţin simpatică. În plus, nici n-am crezut în ea, deşi cu fiecare etapă rostogolită, bulgărele cu ciulini se făcea tot mai mare, şi mai mare. Ca unul care şi-a reiterat mereu preferinţa pentru echipele din provincie (acum vreo 7 ani am scris un articol intitulat „Cele 3 dizgraţii”, cu referire la echipele bucureştene), de data asta n-a fost chip să-mi cadă cu tronc echipa din Bărăgan. Motivele nu pot fi decât subiective, dar sunt motivele mele şi ţin la ele! Nu sunt vreun elitist al fotbalului, am apreciat, spre exemplu, triumful anonimilor greci la Euro 2004, dar consider că stilul căznit are totuşi o limită. În meciurile pe muchie, la rezultat favorabil, elevii lui Dan Petrescu exagerează cu tăvălelile (numai cu Dinamo vreo 10 minute!), iar Arlauskis intră în posesia balonului într-un colţ al careului de 16 metri şi îl cară pe diagonală până în colţul celălalt şi nu, nu în minutul 89, ci cu zeci de minute înainte de final! Apoi este acest Meme Stoica, unul dintre principalii responsabili cu poluarea din fotbalul românesc. Mulţi îl ridică în slăvi şi spun că asta e calea pentru a răzbi la noi, dar decât aşa, măcar să am şi eu dreptul să spun: nu, mulţumesc! De altfel, şi conştiinţa publicului larg e trează, Meme fiind huiduit pe mai toate stadioanele. Aşa s-a întâmplat şi la Timişoara, Stoica fiind singurul adversar fluierat.
La Dinamo e deja melodramă, dar măreţii acţionarii să facă bine şi să se uite mai întâi la ei. S-au comportat precum cocalarii care se hlizesc cu mândrie când puradeii stâlcesc cuvinte porcoase, dar care apoi se dau cu fundul de pământ taman în faţa musafirilor simandicoşi. Pentru refacere sanatoriul DNA e ideal!
Dar pentru mine, Poli e campioana! Din păcate, doar a dezamăgirilor... Oare ce vor simţi oamenii ăia dacă îşi vor vedea punctele înapoi în taşcă şi vor realiza că doar cu un punctuleţ în meciul cu Unirea abordau ultima etapă din postura de lider? Dar fotbalul este alcătuit din detalii, unul fiind penalty-ul care i-a readus pe unirişti în joc. Acesta n-a fost nici măcar „50-50” ca în meciul cu Dinamo de la Urziceni, cu toate astea s-a dat. Dacă se întâmpla pe dos, n-ar fi fost vreo nedreptate strigătoare la cer, iar Unirea ar fi contabilizat vreo patru puncte mai puţin. Totuşi, măcar de data asta oamenii lui Dan Petrescu au arătat că merită din plin. De la vestiare au ieşit galvanizaţi şi au jucat mai însufleţiţi ca niciodată. Doping mental – asta însemna rezultatul Braşovului la pauză. Lucescu cel tânăr a ţinut Steagu’ sus!