„Atunci Pavel, luând cu el pe acei bărbaţi, curăţindu-se împreună cu ei a doua zi, a intrat în templu, vestind împlinirea zilelor curăţirii, până când a fost adusă ofranda pentru fiecare dintre ei. Şi când era să se împlinească cele şapte zile, iudeii din Asia, văzându-l în templu, au întărâtat toată mulţimea şi au pus mâna pe el, strigând: «Bărbaţi israeliţi, ajutaţi! Acesta este omul care învaţă pe toţi pretutindeni, împotriva poporului şi a Legii şi a locului acestuia; încă şi elini a adus în templu şi a spurcat acest loc sfânt». Căci ei văzuseră mai înainte cu el împreună în cetate pe Trofim din Efes, pe care socoteau că Pavel l-a adus în templu. Şi s-a mişcat toată cetatea şi poporul a alergat din toate părţile şi, punând mâna pe Pavel, îl trăgeau afară din templu şi îndată au închis porţile. Dar când căutau ei să-l omoare, a ajuns veste la comandantul cohortei, că tot Ierusalimul s-a tulburat. Acela, luând îndată ostaşi şi sutaşi, a alergat la ei; iar ei, văzând pe comandant şi pe ostaşi, au încetat de a mai bate pe Pavel.” (Faptele Apostolilor 21, 26-32)

 

A desăvârşi nu înseamnă a dispreţui

Sfântul Pavel dezvoltă în Epistola către Galateni învăţătura potrivit căreia Legea Veche este pedagog către Hristos. Părinţii Bisericii nu au văzut nici o contradicţie între cele două Testamente ci, dimpotrivă, au afirmat că ambele zugăvesc icoana lui Hristos.
Cuvântul întrupat este Cel care a vorbit în Legea Vechea, de aceea Hristos Domnul a afirmat în predica de pe munte că nu a venit să strice Legea, ci să o împlinească (Matei 5, 17).
Episodul apostolic prezentat astăzi de Biserică ne descrie încercarea Sfântului Pavel de a arăta că el nu dispreţuieşte Legea Vechiului Testament, dar în acelaşi timp, Îl predică pe Hristos Domnul. Templul trebuia să devină Biserică.
Iudeii nu au înţeles că a desăvârşi nu înseamnă a dispreţui, că a plini nu presupune a tăgădui. Din acest motiv, ei răspund cu violenţă, crezând că astfel îşi apără credinţa.
Scopul nostru, atunci când ne apărăm credinţa, este să dăm buna mărturie despre ea, nu să o compromitem prin comportamente nedemne de un creştin.
Credinţa nu se apără cu violenţă, ci cu fapte bune, cu pace şi sfinţenie.
În numele unui Mântuitor Care a pătimit mult nu se pot declanşa războaie. Credinţa este apărată atunci când este trăită, când este păstrată în suflet.

 

(Ciprian OLINICI)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Credinţa nu se apără cu violenţă, ci cu fapte bune.

Comentarii