Sufletul care s-a învrednicit să primească în sine sălăşluirea puterii de sus şi care are amestecat în mădularele sale focul acela dumnezeiesc şi dragostea cerească a Duhului cel bun se desface fără greutate de toată dragostea lumească. Căci precum fierul sau plumbul, aurul şi argintul, predându-se focului se topesc şi îşi leapădă duritatea firii şi se fac moi, şi cu cât stau mai mult în atingere cu focul, cu atât se înmoaie şi se desfac mai mult lepădând soliditatea naturală din pricina puterii focului, aşa şi sufletul, primind focul ceresc al dragostei Duhului, se desface din împătimirea duhului lumesc şi din lanţurile păcatului şi se preschimbă din învârtoşarea firească a păcatului, socotindu-le şi dispreţuindu-le pe toate ca neînsemnate. Chiar dacă ar avea niscai fraţi cât se poate de iubiţi, dar care l-ar împiedica de la această dragoste, s-ar întoarce şi de către ei sufletul care este mistuit de o astfel de iubire.

Căci dacă dragostea căsătoriei trupeşti desface pe cineva de tată, de mamă şi de fraţi, şi chiar dacă iubeşte pe careva dintre aceştia, îl iubeşte aşa pe deasupra, şi toată simţirea şi tot dorul şi le îndreaptă spre soţia sa, dacă deci dragostea trupească desface orice altă dragoste a lumii, cât nu s-ar amărî cei cuprinşi de dorul acela nepătimitor, dacă ar fi împiedicaţi în ea de dragostea faţă de ceva din cele ale lumii?

(Texte selectate din Sf. Simeon Metafrastul, Despre înălţarea minţii, în Filocalia a V-a, Ed. IBMO, Bucureşti, 1976).

(Ionuţ BURSUC, www.ziarulumina.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Focul ceresc al dragostei Duhului.

Comentarii