Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
La un moment dat, a venit o ofertă din partea partenerilor francezi din Departamentul de Nord, de a contribui şi ei la renovarea clădirii, care ar fi urmat să aibă destinaţia unui centru cultural francez, după modelul celui de la Iaşi.
Consilieri judeţeni din Suceava au mers în Franţa pentru a se documenta pentru acest proiect, francezii au întreţinut şi ei legăturile cu administraţia suceveană, numai că dintr-o dată nu s-a mai discutat nimic despre sponsorizare, iar autorităţile noastre au recurs la un împrumut pentru renovarea şi amenajarea clădirii.
Consilierii judeţeni au votat pentru contractarea împrumutului şi alocarea de fonduri, iar destinaţia pe care ar fi urmat să o aibă clădirea ar fi fost cea de centru multicultural, unde atât partenerii externi, cât şi minorităţile din Bucovina să aibă un spaţiu de reprezentare.
Birourile de reprezentare înseamnă câteva autocolante cu culorile Ucrainei şi Poloniei
După întocmirea proiectului, lucrările de renovare au fost evaluate la 3,1 milioane de lei (31 de miliarde de lei vechi), dar, la final, costul total al lucrărilor a coborât la 2,34 milioane lei (23,4 miliarde de lei vechi). Clădirea are o amprentă la sol de 485 metri pătraţi şi un total al suprafeţei construite de 1.250 mp: 365 mp la demisol, 285 mp parterul şi 500 mp mansarda.
Execuţia lucrărilor a început în ianuarie 2006 şi s-a finalizat în mai 2008. Cum a fost şi an electoral, clădirea a beneficiat de două inaugurări: una făcută de fosta conducere a Consiliului Judeţean, înainte de alegerile locale, şi cea de-a doua, de actuala conducere, cu o lună înaintea alegerilor parlamentare.
În proiect, la parterul clădirii figurează centre de reprezentare pentru Germania, Polonia, Franţa, iar la mansardă pentru Ucraina şi Olanda.
La a doua inaugurare, din centru cultural, clădirea s-a transformat în Casa Prieteniei, cu birouri pentru parteneri din Austria, Germania, Polonia, Ucraina, Italia şi Republica Moldova.
În realitate, cu excepţia unor autocolante cu culorile naţionale ale unor regiuni cu care judeţul nostru are legături de colaborare, lipite pe câteva geamuri din interior, nimic nu mai aminteşte de scopul pentru care a fost renovată clădirea, cu aproape un milion de dolari.
În birourile de la parter lucrează acum salariaţii din Direcţia Patrimoniu din cadrul Consiliului Judeţean.
Preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, a explicat că, din momentul în care a pus spaţiile de la etaj la dispoziţia regiunilor cu care judeţul Suceava se află în parteneriat, Consiliul Judeţean nu mai dispune de modul în care acestea îşi organizează activitatea aici, şi că la parter lucrează salariaţi ai CJ din lipsă de spaţiu în clădirea Palatului Administrativ. „Clădirea va avea destinaţia pentru care a fost renovată, dar nu depinde numai de noi. Nu este nici o nenorocire că o parte dintre angajaţi lucrează acolo, că sunt folosite spaţiile, când aici (n.r. în Palatul Administrativ) îşi rupeau nasturii de aglomeraţie. Nu aceasta este principala noastră problemă”, a declarat preşedintele Flutur.
El a arătat că „cea mai frumoasă clădire pe care o are CJ” va avea în viaţa judeţului un rol pe măsura fondurilor cheltuite pentru renovare, inclusiv în promovarea turismului.
„Între zidurile Casei Prieteniei s-a împuşcat, din dragoste, o fată frumoasă”
Povestea clădirii din Parcul Central al Sucevei ne-a spus-o o suceveancă în vârstă de 83 de ani, Victoria Dadeş. Aceasta afirmă că aici a fost casa unui evreu, Shapiro, care avea două fete foarte frumoase.
„Una dintre ele, Gira, lucra la Siguranţa Statului, cealaltă era magistrat - avocat sau judecător. Erau o familie de evrei extraordinar de frumoşi, gospodari şi foarte buni la suflet. Erau de o omenie rară. Într-o zi, fata care lucra la Siguranţa Statului s-a sinucis, s-a împuşcat în casă cu revolverul de serviciu. Avea vreo 25 de ani. Nu s-a aflat de ce a făcut ea asta, dar în oraş se spunea că s-a sinucis din dragoste”, ne-a povestit Victoria Dadeş.
După ce şi-a pierdut fiica, în 1927 Shapiro a vândut casa Băncii Naţionale a României. Mai târziu aici a fost sediul SANEPID şi a rămas încă vreo câţiva ani după 1990, până când Direcţia de Sănătate Publică şi-a construit un nou sediu lângă Serviciul de Ambulanţă.
În 2006, la renovarea clădirii, constructorii au găsit încăperea în care au fost depozitele băncii, cu planşeu de cale ferată cu beton, ziduri cu o grosime de 1,20 metri. Încăperea avea ferestre şi un sistem de aerisire care respecta toate regulile pentru destinaţia pe care a avut-o. Despre drama familiei care a construit casa, puţini mai ştiu astăzi, iar cei dispuşi să şi vorbească despre asta sunt şi mai puţini.
