„Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?” (Matei 8, 29)

 

Una din învăţăturile Sfintei Evanghelii de duminică este aceea despre iad şi chinurile lui, de care şi diavolii se tem şi se cutremură. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a ajuns cu predicarea cuvântului în părţile Gadarenilor, zis şi Gherghesenilor, L-au întâmpinat doi oameni îndrăciţi care ieşeau din morminte şi erau foarte munciţi. Diavolii care chinuiau pe aceşti oameni, văzând pe Mântuitorul, au strigat: Ce este nouă şi Ţie Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?

 

„Mai înainte de vreme”

Să ne punem întrebarea de ce au zis diavolii "mai înainte de vreme?" Cum să înţelegem acest cuvânt? Iată cum. Dracii ştiau prea bine că la Judecata de apoi îi aşteaptă osânda cea veşnică.

Despre aceasta ne arată dumnezeiasca Scriptură, zicând: Căci dacă Dumnezeu, pe îngerii care au păcătuit nu i-a cruţat, ci legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi până la judecată... (II Petru 2, 4).

Încă şi apostolul Iuda, în a sa sobornicească epistolă, acelaşi lucru arată, zicând: Pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţurile veşnice, spre judecata zilei celei mari (Iuda 1, 6).

Aşadar, fraţii mei, acest lucru ştiindu-l preabine diavolii, că mare osândă şi grele munci îi aşteaptă în ziua cea mare a Judecăţii de apoi, şi, totodată, cunoscând puterea cea fără de margini a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Îl rugau să nu-i muncească înainte de vreme. Adică să nu-i trimită mai înainte de judecata cea de apoi în gheena focului nestins, dacă îi scoate din cei doi oameni, ci să le dea voie să se ducă în turma cea de porci, care nu era departe de ei (Matei 8, 29-31).

 

Învăţăturile sfinţilor

Având în vedere că şi diavolii se tem de muncile iadului, voi vorbi pe scurt despre iad şi muncile din el. De la început vă rog să ţineţi minte că nici un patriarh, nici un prooroc, nici un apostol, nici un sfânt sau dascăl al Bisericii, nu ne-a vorbit mai luminat despre muncile iadului, ca Însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa.

De aceea ni se cuvine mai mult a crede şi a asculta despre acest mare adevăr, că nu unul din robii lui Dumnezeu ne-a vorbit despre muncile iadului, ci Însuşi Ziditorul şi Dumnezeul nostru. Vrednice de crezare sunt şi învăţăturile sfinţilor prooroci din Legea Veche, despre chinurile cele veşnice ale iadului. Dar cu mult mai mult ni se cuvine a crede în cuvintele Sfintei Evanghelii pentru că sunt rostite de Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi după acestea vom fi judecaţi.

 

Iadul are întuneric veşnic

Iată mărturiile principale ale Sfintei Scripturi despre iad şi chinurile veşnice ale lui. Mai întâi trebuie să ştim că iadul este un loc de chin (Matei 18, 8; 23, 33). În iad se munceşte şi trupul şi sufletul (Daniel 12, 2; Matei 5, 29). Iadul are pedeapsă veşnică (Matei 25, 46; Marcu 3, 29: I Tesaloniceni 1, 10). Iadul are iezer de foc (Apocalipsa 19, 20; 20, 15). Iadul are râu de foc (Matei 18, 8; 25, 41) Iadul are flacără veşnică (Isaia 33, 14). Iadul are foc mistuitor (Evrei 10, 27). Iadul are cuptor veşnic (Matei 13, 50). Iadul are gheena focului celui nestins (Matei 5, 22). Iadul are tartar, adică frig cumplit. Iadul are întuneric veşnic (Matei 22, 13).

Iadul are plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Matei 22, 13).

Iadul are deznădejde şi este veşnic cu toate muncile lui. Iadul are vierme neadormit, adică mustrarea conştiinţei, şi foc nestins (Marcu 9, 44).

Să auzim acum ce zic Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi despre iad şi chinurile păcătoşilor.

Sfântul Ioan Gură de Aur zice despre muncile iadului: "Nu crede, omule, că acel foc se aseamănă celui din această lume; focul din această lume consumă şi schimbă deplin tot ceea ce aprinde, iar focul de dincolo de mormânt va arde totdeauna ceea ce a aprins şi nu va înceta niciodată să ardă. De aceea se numeşte nestins, că şi păcătoşii care vor arde în el vor deveni nemuritori pentru chinuri" (Viaţa răposaţilor noştri, Bucureşti, 1890, p. 327).

 

Să ne mărturisim păcatele

Deci să ne pocăim cât mai curând, că nu ştim ceasul plecării noastre din trup. Să ne mărturisim păcatele cu mare căinţă şi cu lacrimi la duhovnici iscusiţi, ca să luăm dezlegare şi să facem pe pământ canon pentru păcatele noastre, ştiind că în curând ne cheamă Hristos din trup şi nu ştim dacă ne va mai pomeni cineva după moarte. Căci acum cât este Sfânta Liturghie pe pământ, cât mai sunt duhovnici iscusiţi şi mai avem puţine zile cu uşurinţă ne putem pocăi. Iar dacă vom muri în păcatele noastre, în nepăsare, în necredinţă, în răutate, în mândrie, în desfrâu, cine ne va scoate din focul iadului, din mâinile diavolului care stă gata să ne ucidă?

Să ne temem de Dumnezeu, fraţii mei, să ne temem de judecată şi de orice păcat. Să alungăm pe diavoli dintre noi şi păcatele din inimile noastre, prin pocăinţă adevărată şi viaţă curată, prin spovedanie, rugăciune, ascultare şi iubire în Hristos. Să ne îndreptăm acum cît mai suntem în trup, că după moarte şi mai ales după Judecata de apoi, nimeni nu mai poate schimba nimic.

Cu aceste îndrumări creştineşti, să-L rugăm pe Mântuitorul Hristos să alunge duşmănia dintre oameni, necredinţa şi dezbinarea din lume şi tot păcatul din inimile noastre, ca să avem cu toţi parte de rai şi de Cereasca Împărăţie împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre iad şi chinurile păcătoşilor.

Comentarii