Lucian AVRAMESCU

Miniştrii Şereş şi Nagy au fost descoperiţi, după ce lupa DNA s-a aplecat asupra fiecărui milimetru pătrat din suprafaţa responsabilităţilor lor guvenamentale, nevinovaţi. Nici o urticarie, nici un semn tipic de corupţie, nici o băşică de trădare. Se spusese că au vândut ţara unui bulgar care era spion şi care nu prea mai e nici ăla spion. Miniştrii şi consilierii noştri i-ar fi şoptit în ureche date secrete despre o fabrică aflată în faliment şi scoasă la vânzare. N-a contat că datele secrete erau atât de secrete că puteau fi lecturate de orice găgăuţă, pe internet, în oferta de vânzare. Miniştrii s-au făcut brusc vinovaţi de corupţie şi de înaltă trădare de ţară. Unul, culmea, mai era şi ungur, iar numele lui Şereş sună şi ăsta cam ciudat. O fi extraterestru?, se întrebau unii. Ne-a vândut cumva marţienilor? Sunt vinovaţi, a ţipat presa, după ce preşedintele însuşi, domnul Băsescu, a dat verdictul - vinovaţi de spionaj şi trădare. Sunt vinovaţi!, a ţipat opiniunea publică. La cremenal, la cremenal!, s-au agitat doamnele justiţiei stradale.

Îmi aduc aminte o scenă petrecută în copilărie, în satul meu prahovean, Sângeru. O vecină, văduvă, avea un câine mai mereu ţinut în lanţ şi mai mereu flămând. Câinele n-avea nume. Femeia era atât de săracă că n-avea nici nume pentru câine. Eu îi ziceam Albuş fiindcă semăna cu albuşul de ou. Într-o zi, femeia fiind plecată la câmp, unde lucra cu ziua, câinele s-a smuls din lanţ şi a scăpat în uliţă. Una, Manda lui Ţuică, Dumnezeu s-o ierte, mai mereu pilită, s-a speriat de câine şi-a rupt-o la fugă. Câinele s-a speriat la rându-i şi a luat-o la sănătoasa în partea cealaltă. E turbat, a ţipat Manda, care avea un ţignal în gâtlej de acoperea tot satul. E turbat, au reluat vecinii. Feriţi-vă oameni buni! Oamenii buni nu numai că nu s-au ferit, dar au ieşit la porţi cu furci, bâte şi topoare. Aşa a început sinistra urmărire a bietului Albuş, care ieşise în uliţă să caute îndurarea unei bucăţi de mămăligă şi o băltoacă cu apă. E turbat, urlau oamenii cu turbare. Până la urmă, câinele a fost înghesuit într-un cotlon de uliţă înfundată şi pisat cu bâtele. Stârvul lui a fost îngropat cu precauţii la marginea satului, ca boala să nu se ia.

Albuş nu era turbat. Am plâns neputincios fiindcă nimeni nu m-a auzit în vacarmul iscat şi nimeni nu m-a luat în seamă. Nu ştiu de ce, dar întâmplarea cu spionii Şereş, Mucea (ce nume de spion şi-a ales şi ăsta!), Donciu mi-a amintit povestea cu câinele „turbat”. Spionii! - a ţipat preşedintele ţării. Spionii! - au reluat mulţi jurnalişti isterizaţi. În perioada stalinistă „spionii” ar fi fost executaţi pe loc cu un glonţ de revolver în ceafă. Ar fi fost executaţi aşa cum a fost linşat patrupedul Albuş. Azi, înregistrăm un progres substanţial. DNA, în imensa lui înţelepciune democratică, a constatat după un an şi ceva de cercetări cu binoclul şi lupa că petele de pe gulerul acestor demnitari nu conţineau ingredientul corupţie. Nu-s vinovaţi, sună verdictul după atâta amar de vreme de administrat pumni în cap. Unii mai slabi de înger ar fi putut să moară de inimă rea. Politic, zic analiştii, ei au fost însă asasinaţi. Preşedintele tace. Presa care a lătrat se face că plouă. Doamnele care strigau „la cremenal” au uitat cazul şi sunt acum la plajă sau la coafor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Hau, hau, e turbat!.

Comentarii