Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Vă prezentăm câteva dimensiuni ale Ortodoxiei prin intermediul trăirilor arhimandritului Teofil Pîrîianu.
Subiectul este Ortodoxia copilăriei lui Teofil Pîrîianu, pentru că, după cum a constatat el „la bătrâneţe nu mai e ca în copilărie, că Ortodoxia de odinioară era mai ortodoxă decât cea din vremea noastră”. Părintele Pîrîianu spunea că acum cincizeci de ani oamenii gândeau altfel decât cei de acum, iar copiii de astăzi nu se mai nasc şi nu-şi mai trăiesc copilăria în condiţiile de altădată pe care le-am ştiut eu, în satul în care m-am pomenit, în satul în care mi-am trăit primii ani ai vieţii mele. Credinţa ortodoxă de odinioară era una în care se ştia de o lege a lui Dumnezeu, oamenii trăiau cu un sentiment al sacrului, se gândeau la Dumnezeu mai mult şi-L simţeau mai aproape şi aveau conştiinţa că si gândurile cele bune vin de la Dumnezeu. Era mai multă bună-cuviinţă. Toate acestea parcă s-au ascuns cumva. Lumea de atunci ştia mai bine de biserică, se gândea mai mult la Maica Domnului, la sfinţii lui Dumnezeu, erau cinstitori ai oamenilor lui Dumnezeu care sunt preoţii, aveau o sfială în faţa lucrurilor sfinte, iar evlavia lor nu se raporta numai la lucrurile sfinte direct, ci şi la natura, de multe ori era afirmat faptul că pe grâu e obrazul lui Dumnezeu. Aşa gândeau oamenii de odinioară şi nu mai gândesc aşa oamenii de acum.
Într-o convorbire pe care a avut-o părintele Pîrîianu cu părintele Stăniloae, acesta din urmă a afirmat că „Ortodoxia e doxologie, adică ea se revarsă în preamărirea lui Dumnezeu.
Aceasta este Ortodoxia adevărată, cea care preamăreşte pe Dumnezeu în Treimea Persoanelor Sale, şi cinsteşte pe Maica Domnului şi pe sfinţ
Doxologia se manifestă în sfintele slujbe ale Bisericii noastre care sunt vuietul Duhului în conştiinţa credincioşilor”. De câte ori slujim lui Dumnezeu creăm o atmosferă în care Dumnezeu e prezent în conştiinţa noastră, Maica Domnului ne este aproape, toţi sfinţii sunt în atenţia noastră. Ortodoxia noastră trebuie să se manifeste neapărat în cuvânt şi în gând, în simţire şi în viaţă. Dacă trăim aşa, trăim ortodox. Dar dacă nu ne angajăm în doxologie, nu suntem nici în Ortodoxie.
Sfânta Liturghie este eticheta Ortodoxiei
Dintre sfintele slujbe ale Bisericii noastre noi socotim cea mai importanta Sfânta Liturghie, deşi toate sunt importante. Totuşi se poate vorbi despre Sfânta Liturghie ca despre un rezumat al tuturor slujbelor, ca de o slujbă pentru care ne pregătim prin celelalte slujbe. În franceză cuvântul ''Liturgie'' nu înseamnă numai liturghie, ci desemnează toată slujba Bisericii. Toată slujba Bisericii este o Liturghie înainte de Liturghia propriu-zisă, însă Sfânta Liturghie are darul de a cuprinde totul, nu numai slujbele, ci şi toate sărbătorile din timpul unui an bisericesc. Sfânta Liturghie este eticheta Ortodoxiei.
La Sfânta Liturghie Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte şi care preînchipuiesc mai întâi Trupul şi Sângele Mântuitorului se prefac în adevărat Trupul şi Sângele Domnului Iisus ca să se poată împărtăşi credincioşii şi ca Domnul Hristos să poată intra în alcătuirea mădularelor noastre. De aceea se poate vorbi foarte bine despre Ortodoxie şi Euharistie, despre Ortodoxia care trăieşte în Sfintele lui Hristos Taine.
Şi dacă cineva trăieşte Ortodoxia aşa cum era ea în vremea copilăriei mele, dacă cineva îşi revarsă sufletul în slujbele dumnezeieşti pentru preamărirea lui Dumnezeu, dacă cineva ia parte la Sfânta Liturghie şi trăieşte Ortodoxia din Liturghie, dacă cineva se împărtăşeşte cu dumnezeieştile Taine pentru a-L avea pe Mântuitorul Hristos în alcătuirea existenţei sale, sigur ajunge să simtă bucuria din Ortodoxie. De aceea se poate vorbi despre Ortodoxie şi bucurie. Orice creştin trebuie să fie un om al bucuriei, căci credinţa noastră ortodoxă e alcătuită în aşa fel încât e pricina de bucurie, şi cine nu vrea să se bucure, tot trebuie să se bucure pe măsura credinţei.
Şi dacă mergem aşa înainte ne putem bucura de comorile Ortodoxiei ascunse mai ales în dumnezeieştile slujbe care sunt în aşa fel alcătuite încât din ele învăţăm rugându-ne şi nu rugăm învăţând. Ele ni-L aduc pe Dumnezeu în faţa noastră, în conştiinţa noastră. Stăm de vorbă cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi prin sfintele slujbe. Şi toate acestea sunt avantajele Ortodoxiei. Ortodoxia e unică.
Credinţa ortodoxă este una a Tainelor
Cei care prezintă fel de fel de învăţături şi de orientări creştine si necreştine nu cunosc Ortodoxia, pentru că dacă ar cunoaşte, n-ar mai căuta altceva. Şi noi, pentru că o cunoaştem, rămânem în Ortodoxie şi nu ne poate clinti nimeni din Ortodoxie. Dar mai este credinţa ortodoxă într-un fel: ea este una a Tainelor. Noi nu avem conştiinţa că putem să facem în aşa fel încât tainele să devină cuprinse în întregime de mintea noastră. Credinţa ortodoxă este uşă a Tainelor pentru că prin ea ajungem să primim lucrurile tainice care sunt ale credinţei.
Dacă n-ar exista taine n-ar fi trebuinţă de credinţă. Ori fiind vorba de taine este necesar să avem credinţă ca să le putem primi. Despre Taine ştim că nu pot fi elucidate la măsura aceea în care să zicem că nu mai sunt taine. Ele rămân taine şi după ce trecem din lumea aceasta, chiar dacă vom cunoaşte mult mai mult atunci, dar ca să ajungem să cunoaştem în întregime Tainele credinţei nu se poate. Şi asta o învăţăm de la Sfânta Biserică, pentru că într-o alcătuire rânduită pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, vorbind cu Maica Domnului zicem aşa: ''De Dumnezeu Născătoare Fecioară, ceea ce ai născut pe Mântuitorul pierdut-ai blestemul cel dintâi al Evei că Maică ai fost bunăvoinţei Tatălui purtând în braţe pe Dumnezeu-Cuvântul întrupat.'' Când afirmăm acestea ne dăm seama că este vorba de nişte lucruri mai presus de înţelegere şi zicem mai departe: ''Taina nu suferă ispitire,'' degeaba vrei să cercetezi taina cum a născut Fecioara, fecioară rămânând, cum a purtat în braţe pe Dumnezeu - Cuvântul Întrupat, cum s-a făcut peştera cer (''Taină străină văd şi preamărită, cer fiind peştera''), cum a purtat Maica Domnului, în braţe pe Mântuitorul devenind ''scaun de heruvimi.'' Deci ''taina nu suferă ispitire,'' degeaba scormoneşti să şti ceva ce nu poţi şti. ''Ci numai cu credinţă toţi o slăvim (taina) - şi zicem către Maica Domnului -, strigând şi zicând: Negrăite, Doamne, mărire Ţie.'' Asta e Ortodoxia: ne duce în faţa Tainelor care rămân Taine, ne dă conştiinţa să ne plecăm cu mintea faţă de cele ce nu le înţelegem şi pe care le primim totuşi în sufletele noastre.
