În vremea de demult multe râuri din cele mari nu aveau poduri de trecere ci, din loc în loc, erau oameni din partea locului, ca­re, în schimbul banilor, treceau drumeţii de pe un mal pe celălalt cu barca. Un bătrân, om cu frica lui Dumnezeu, care toată viaţa şi-a câştigat pâinea transportând călătorii cu barca sa de pe un mal pe celălalt al unui râu mare, ce se vărsa într-o prăpastie mai la vale, nu departe de locul unde obişnuia bătrânul să vâslească, şi-a crestat cu tâlc vâslele încât oricine putea citi cu uşurinţă cuvintele frumos sculptate. Pe o vâslă scria "credinţă" iar pe cealaltă "fapte bune".

Pe când îl trecea cu barca pe un tânăr, acesta îl în­trebă cu "siguranţa" caracteristică tinereţii:

- Bunicule de ce pe această vâslă ai scris "credinţă" şi pe cealaltă "fapte bune"?

- Fiindcă cu acestea două trebuie să ne conducem viaţa! îi răspunse bătrânul.

- Eu nu cred că omul are nevoie de amândouă!, se repezi cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar una cu care să-ţi călăuzeşti existenţa.

Bătrânul tăcu dar începu să vâslească numai cu o singură vâslă. Barca bineînţeles că nu mai înainta de loc spre malul celălalt, învârtindu-se în loc. Mai mult, curentul tare al râului târa barca spre prăpastie. Atunci bătrânul schimbând iute vâsla, zise:

- Iată, că vâsla "credinţă " , singură, nu mă ajută. Să vâslesc dar cu "faptele bune" şi poate barca va înainta! Dar, nici de această dată barca nu înaintă. Atunci, tânărul, speriat de zgomotul cascadei care se apropia, strigă:

- Vâsleşte cu amândouă, bătrânule, că altfel pierim! În adevăr, cu amândouă vâslele mânuite voiniceşte şi cu iscusinţă, au reuşit să ajungă la mal. În acest fel a înţeles şi tânărul mesajul celor două vâsle: dacă pe râul învolburat al vieţii vom vâsli numai cu una din cele două "vâsle" ne paşte primejdia căderii în prăpastia cea adâncă, moartea sufletului, dar, dacă cu înţelepciune vom lua amândouă vâslele vom ajunge în siguranţă la malul celălalt, la împărăţia lui Dumnezeu. Râul vieţii este repede iar prăpastia morţii aproape şi de aceea trebuie multă chibzuinţă ca să-l străbaţi fără primejdie. Faptele bune şi credinţa sunt cele două aripi prin care sufletul nostru se înalţă spre Dumnezeu. Cu o singură aripă nu poţi zbura, cu o singură vâslă nu poţi înainta!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cele două vâsle.

Comentarii