Problema omului creştin este o preocupare principală în opera moral-socială a Sfântului Ioan Gură de Aur. Universul acesta mic, cum numeşte pe om Sf. Grigorie de Nazianz, în analogie cu universul cel mare, sau cosmosul, cum îl numeau Grecii, care la noi se traduce prin cuvântul „podoabă”, este, pentru acest neîntrecut reformator al moravurilor vieţii creştine, podoaba adevărată şi sorgintea armoniei şi păcii sociale. Este „podoaba” adevărată, fiindcă poartă în el chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, adică putinţa şi nevoia de a fi desăvârşit, de a fi o fiinţă capabilă de virtute şi ordine, în vederea frumosului moral. Este, şi mai pe scurt, un cosmos moral, o lume a virtuţii, o lume de virtuţi.

Cu Creştinismul, spune undeva Sfântul nostru predicator , s-a terminat epoca de copilărie şi de bagatelizări, parcursă până aci de lume şi de religii.

Religia creştină, trăirea creştină, omul creştin sunt lucruri serioase; ele se realizează pe drumuri înguste şi aspre, cu inimă iubitoare şi umilă, cu suflet senin şi oricând gata de abnegaţie, de sacrificiul de sine, cu gând luminos, cu străduinţă în Virtute, cu conştiinţă dreaptă.

Titlul natural de om trebuie păstrat cu orice preţ, ca omul să poată aduce continuu sacrificiul spiritual lui Dumnezeu şi să se ridice, prin bine întocmita şi curata lui viaţă, la cel mai desăvârşit fel de cetăţenie, clădită pe baza şi pe fundamentul virtuţii”.

 

Raţiunea

Sensul cuvântului «om», în Creştinism, îl dă faptul de a fi plăcut lui Dumnezeu. «Căci numele acesta de om, spune Sf. Ioan Gură de Aur, noi nu-l definim ca păgânii, ci îl definim aşa cum ne-a porunci, dumnezeiasca Scriptură. Căci, după ea, om nu este pur şi simplu cel care are mâini şi picioare de om, ci acela care cu încredere se îndeletniceşte cu evlavia şi cu virtutea. Ascultă ce spune Scriptura în acest sens despre Iov. Căci spunând ea că era în ţinutul cu numele Ausit un om, nu îl descrie în termenii în care descriu păgânii un om şi nu spune nici că avea două picioare şi unghii late, ci, cuprinzând la un loc semnele distinctive ale evlaviei lui, a spus că era drept, adevărat, adorator al Iui Dumnezeu, departe de orice lucru rău. arătând că aceasta este un om… Şi dacă numele de om în genere ne oferă un atât de mare îndemn spre virtute, cu cât mai mult atunci când acest nume este al unui creştin».

Fără evlavie şi virtute, omul creştin nu este om, nu aparţine frumoasei filosofii a faptelor, cum numeşte Sfântul Ioan Gură de Aur, Creştinismul.

„Fii om. Să nu se spună că titlul tău care iţi aparţine din natură este un titlu fals. Înţelegi tu ceea ce-ţi spun?

De multe ori un om nu are din om decât numele de om, deci nu este om în sensul care trebuie legat de acest nume.

Când te văd trăind fără să asculţi de raţiune, cum vrei să te numesc om şi nu bou?
Când te văd purtându-te ca un răpitor, cum vrei să te numesc om şi nu lup?
Când te văd în furnicare, cum vrei să te numesc om şi nu porc?

Când te văd urzind vicleşuguri, cum vrei să te numesc om şi nu şarpe?
Când te văd infectat de venin, cum vrei să te numesc: om şi nu viperă?

Când te văd fără inteligenţă, cum vrei să te numesc om şi nu măgar?

Când te văd căzut în adulter, cum vrei să te numesc om şi nu armăsar?

Când te văd indocil şi stupid, cum vrei să te numesc om şi nu piatră?

Prin urmare, după definiţia moral-socială dată de Sfântul nostru, cineva nu este om prin aceea numai că are forma şi mădularele corpului omenesc, acestea aparţinând numai corpului, nu şi faptului şi ideii de om, ci numai cel care izbuteşte să salveze în el chipul adevărat al omului, atunci când se îndeletniceşte cu virtutea. Pe ceilalţi, Sfânta Scriptură nu-i numeşte nici măcar oameni vii, ci când cărnuri, când pământ.

(Preot Gh. T. Tilea, Probleme fundamentale în opera moral-socială a Sfântului Ioan Gură de Aur. III. Familia Creştină, sursa: http://tainacasatoriei.wordpress.com)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Definiţia omului creştin.

Comentarii