Nihilisimul distrugerii

În fine, am ajuns la ultimul stadiu, nihilismul distrugerii. Primul şi cel mai evident punct din programul nihilismului este distrugerea vechii ordini care alcătuia solul, hrănit de Adevărul creştin, în care oamenii îşi aveau rădăcinile. Aici este pusă în practică „virtutea” violenţei, specifică nihilismului. După aceea, urmează o etapă care, de pildă în doctrina marxistă este cunoscută ca „dictatura proletariatului”. Aici „realiştii”, atât cei din ţările comuniste cât şi cei din lumea liberă, lucrează pentru realizarea noii ordini, în care există organizare şi eficienţă peste tot, iar iubire şi cinstire nicăieri.

 

„Omul nou”

Distrugerea vechii ordini şi organizarea unui nou pământ reprezintă doar pregătiri pentru o lucrare mult mai însemnată şi mai ameninţătoare: „transformarea omului ”. Omul şi-a pierdut rădăcinile, iar individul a fost „redus” la nivelul cel mai primitiv şi mai elementar. Arta secolului XX de pildă, celebrează naşterea unei noi specii, o creatură a străfundurilor, a subumanului. Însă pe lângă această întruchipare a diformului lipsit de speranţă, se remarcă şi un curent optimist ce a produs propriul om nou, „pozitiv”, un om „atât ideal, cât şi practic, gata să înfrunte problemele dificile ale zilei”. Cele două imagini, atât cea negativă, cât şi cea pozitivă, îşi au originea deopotrivă în moartea omului aşa cum a fost el cunoscut până acum - omul trăitor ca un peregrin pe pământ, conştient de faptul că Cerurile sunt casa lui cea adevărată - şi totodată indică naşterea „omului nou”, alcătuit numai din ţărână şi fără vreo altă nădejde sau deznădejde decât cea pentru lucrurile acestei lumi. Epoca negării şi a nihilismului, după ce a mers cât a putut de departe, s-a încheiat. Interesul „omului nou” pentru Adevărul creştin a scăzut într-atât, încât nu mai simte nici măcar nevoia să-L nege; întreaga lui atenţie este îndreptată numai către lumea aceasta.

Aşadar, mişcarea New Age contemporană este construită pe corolarele nihilismului: conceptul inaugurării unui timp nou şi ideea transformării omului într-un nou dumnezeu. Adeseori, conceptul transformării omului este mascat sub expresii precum: „realizarea lui Dumnezeu” sau „evoluţia spirituală” maimuţă – om – Dumnezeu, care reprezintă doar oglindirea concepţiei naturalist–darwiniste corespunzătoare. Cuvântul de ordine la modă în mediile New Age este tocmai „transformarea”, un termen ce rezonează cu vaga tânjire după „omul nou”. Aşa cum nimicul, dumnezeul nihilismului, nu este decât un vid şi o aşteptare căutând să-şi afle împlinirea în revelaţia vreunui „nou dumnezeu”, tot astfel „omul nou”, pe care nihilismul l-a deformat, l-a redus şi l-a lăsat fără caracter, fără credinţă, fără orientare, a devenit „mobil” şi „flexibil”, „deschis” şi „receptiv”, fiind un material pasiv în aşteptarea unei noi descoperiri sau revelaţii sau porunci, care să-l remodeleze până la urmă în forma sa definitivă.

 

Transformări

Tot în domeniul spiritualităţii, „eclectismul fără rădăcini” a luat forme multiple. Teoriile despre „mitologia comparată” şi „practică integrală” sună impresionant pentru cei ce sunt ei înşişi lipsiţi de rădăcini, însă diletantismul autorilor lor este detectat cu uşurinţă de către cei ce sunt cu adevărat înrădăcinaţi în cultura şi religia lor tradiţională.

Întrucât, aşa cum s-a spus, violenţa şi negarea reprezintă, în mod cert, doar lucrarea pregătitoare, se poate spune că, în sfera politicii, dispariţia „Cortinei de Fier” şi a puterii comuniste din Rusia şi din Răsăritul Europei corespunde tocmai „dispariţiei statului nihilist”, după care urmează „o ordine mondială unică în istoria umanităţii”. Comunismul şi-a îndeplinit misiunea: el a distrus efectiv vechea ordine bazată pe concepţia creştină tradiţională. De acum înainte se poate vorbi despre „o deschidere”, pentru a face loc următorului stadiu din programul nihilist, dirijat de forţele internaţionaliste . Epoca finală nu va fi una caracterizată prin dispute naţionale sau prin înăbuşirea comunistă a nevoilor spirituale ale omului, ci printr-o unitate mondială superficială şi o împlinire a acestor nevoi prin substitute puse la cale cu dibăcie.

 

Concluzie.

Oamenii sunt epuizaţi. Împărăţia lui Dumnezeu este mult prea departe, calea creştin-ortodoxă este prea strâmtă şi cu necazuri. Revoluţia nihilistă a prins „spiritul vremii”, iar a merge împotriva acestui curent este peste puterile omului modern, pentru că o astfel de împotrivire necesită tocmai acele două lucruri pe care nihilismul a urmărit să le distrugă: Adevărul şi Credinţa.

Lumea este plină de interpretări facile ale „crizei”, ale „alegerii” ce ne stă înainte; însă oricare dintre interpretările acestea amăgitoare am alege, deznodământul este osânda veşnică. Adevărata criză, acum şi în toate timpurile, este în noi; este vorba despre primirea sau lepădarea lui Hristos. Hristos este criza noastră; El ne cere totul sau nimic, iar „problema” aceasta pe care El ne-o pune înainte este singura la care trebuie să răspundem. Îl alegem oare pe Dumnezeu, Care singur ESTE, sau ne alegem pe noi înşine, care, fără Dumnezeu suntem nimic? Aceasta este singura noastră alegere. Epoca noastră ar vrea să tăgăduim, să uităm, să neglijăm această întrebare; Ceea ce e totuna cu a ne alege pe noi înşine, nimicul, abisul, iadul. Epoca noastră este întemeiată pe nimic; însă acest nimic, inexplicabil pentru noi ,înfăţişează celor ce încă mai pot pricepe, criza tuturor oamenilor din toate epocile cu cea mai mare limpezime şi fără nici o îndoială. Epoca noastră ne spune, celor ce putem auzi, să-L alegem pe Dumnezeul cel Viu, ca să fim egali cu El în Împărăţia Cerurilor”.

 

Texte selectate de Bogdan Bratu
Fundaţia SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Egali înaintea lui Dumnezeu într-o Europă unită?.

Comentarii