Cezar STRATON

Extravaganță. ”Supa Rahmanov”: această ciorbă de varză, preparată cu măcriș, spanac și soiuri scumpe de pește, a fost numită în onoarea unui mare moșier din Tambov (Rusia țaristă), Mihail Rahmanov. În anii 1850, el s-a remarcat ca un mare fan al experimentelor culinare. Vesela lui i-au uimit oaspeții (întotdeauna numeroși) prin luxul și extravaganța lor excesivă. Culmea rafinamentului, puii și curcanii erau îngrășați pentru el cu terci de cereale amestecat cu trufe. Rahmanov avea gusturi foarte rafinate: mânca doar partea superioară a pieptului de pui, pieptul și creierul de rață, ugerul porcului și capul mistrețului. Îi plăcea să mănânce răcituri de languste congelate sub formă de jeleu. Racii erau pregătiți folosind o tehnologie specială: nu erau fierți în apă, ci în smântână cu parmezan. Terciul lui de hrișcă era fiert în zeamă de găinușă de pădure cu brânză Roquefort. Își asezona mâncărurile de post cu ulei de migdale și semințe de cedru. Împreună cu bucătarul său, moșierul a inventat mâncăruri uluitoare și a oferit generos descoperirile sale fluxului nesfârșit de oaspeți care îi frecventau casa. A trăit în mare fast opt ​​ani, până când a risipit moștenirea pe care o primise de la unchiul său. Rahmanov nu a mai reușit să câștige bani pe cont propriu și a murit în sărăcie și singurătate. Ne-a lăsat totuși ”supa de varză a lui Rahmanov” și alte câteva capodopere culinare. Iată (pentru cei care-și permit), ingredientele celebrului preparat: (pentru 6 porții): sturion de mici dimensiuni - 1 (1,5 - 2 kg), biban - 2 kg, spanac - 500 g, măcriș - 250 g, praz - 150 g, ulei vegetal - 20 ml, mărar - 10 g, ouă – 6.

Vot.Într-o fabrică din URSS, muncitorii sunt chemați să aleagă prin vot secret o nouă conducere. În ziua votării, fiecărui muncitor i-a fost înmânat câte un plic sigilat, pe care trebuia să-l introducă în urna de vot din sala de conferințe. Vasili, în timp ce stătea la coadă, deschide plicul și începe să citească. - Hei! Îi striga un supraveghetor, nu ai voie să faci așa ceva. - Dar vreau să știu cu cine votez, răspunde Vasili. - Cred că nu ești în toate mințile! Nu știi că în Uniunea Sovietică votul este secret?

Lev Tolstoi.Contele Lev Nicolaevici Tolstoi (1828 – 1910) e unul dintre cei mai celebri autori ruși. A scris, în principal, romane și nuvele. Alături de Dostoievski, Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscute ca vârsta de aur a literaturii ruse. Cele mai cunoscute romane ale sale sunt ”Război și pace” și ”Anna Karenina”, care au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului la nivel mondial. În ultima perioadă a vieții sale, Tolstoi trăiește o puternică criză morală, care îl face să renunțe la avere, să se apropie de viața celor mulți și – în ciuda măsurilor represive luate de autoritățile țariste – să protesteze prin scris împotriva abuzurilor, cerând reforme pentru un mai bun tratament al celor asupriți. În această perioadă scrie romanul ”Învierea” și dramele ”Puterea întunericului” și ”Cadavrul viu” .

Toliko dva! La un bar din București, trei ruși se așază la băut. Comandă trei sute de vodcă și le beau cât ai clipi. Apoi încă unul și încă unul, până când, la al zecelea rând, unul dintre ei zice către barman: – Toliko dva! (Numai două) – Dar ce s-a întâmplat cu prietenul dumneavoastră, s-a îmbătat? – Nuuu, el...șofer!

Meniuri ”feroviare”. Trenurile de lung traseu (4 ore Moscova – Sankt Petersburg, 7 zile cu Transsiberianul etc.) sunt o caracteristică a Rusiei. Călătorii vin cu mâncare adusă de acasă ori plătesc felurile oferite în tren. În timpul lungilor opriri în stații, ei își completează meniul cu produse oferite de localnici (deși acest comerț e interzis de lege): pirojki prăjiți (colțunași umpluți), pui, fructe și legume de sezon, turtă dulce, miere și dulceață. Sortimentul depinde de perioada anului și de destinația trenului. Dacă trenul merge spre sud, localnicii vor oferi cu siguranță roșii, pepeni, piersici, mere și pere. De asemenea, vor propune vinul local. De regulă, te îmbie să guști înainte de a cumpăra. Pentru trenurile de dimineață, ei aduc lapte proaspăt de vacă sau de capră, tvorog (brânză de vaci) și smântână. Dacă trenul se îndreaptă spre Sankt Petersburg sau Karelia, în sezon puteți cumpăra ciuperci, merișoare și afine, precum și pește local (de exemplu, doradă sau anghilă). Drumul spre Baikal este, de asemenea, bogat în pește – puteți cumpăra de acolo pește sărat și uscat ori păstrăv afumat la cald. Și practic în toate direcțiile vor fi pe peron bunici cu pirojki (colțunași), cu topping-uri sărate sau dulci. „Pirojki sunt cea mai căutată ”mâncare feroviară”, spune Elena, care călătorește adesea cu trenul. Nici măcar nu trebuie să cobori din vagon pentru a cumpăra ceva. Tranzacția are loc prin fereastra întredeschisă. Cu toate acestea, nimeni nu-ți garantează calitatea produselor. Așa că o trusă de prim ajutor cu medicamente pentru stomac nu a făcut niciodată rău vreunui călător.

Magnat.Un magnat rus intră într-o reprezentanță auto și cere ultimul model de Mercedes. Vânzătorul confuz îl întreabă: - Scuzați-mă, domnule, dar nu ați cumpărat exact aceeași mașină acum trei zile? - Sigur că da, spune rusul, dar are scrumiera plină.

Preferințe imperiale.Mâncarea pentru împărăteasa Alexandra Feodorovna – soția țarului Nicolae al II-lea, era pregătită și servită separat. Nu mânca carne și rar gusta pește, dar îi plăceau ouăle, brânza și untul. Cel mai probabil, ea a preferat această dietă nu din motive etice, ci pentru a-și menține silueta și a rămâne sănătoasă. În plus, ea respecta cu strictețe Posturile prescrise de Biserică. (Era o creștină evlavioasă, ceea ce explică parțial și influența nefastă pe care a avut-o asupra ei Rasputin – n.a.). Potrivit mărturiei unei domnișoare de onoare, contesa S. Buxhoevden, „suveranul prefera mâncărurile simple, fripturile simple și puiul”. Știm că împăratul iubea vinul de Porto. La început era importat din Portugalia, dar după ce Nicolae al II-lea a gustat din porto-ul de Livadia (Crimeea), importurile au încetat. Soția sa iubea vinul de desert Lacrima Christi (Lacrimile lui Hristos), produs tot la Massandra, o cramă din Crimeea. Peste zece angajați au fost repartizați la sectorul de băuturi din bucătăria imperială. Ei selectau vin, vodcă, bere, hidromel și cvas pentru curte. Bucurie. Pe vremea lui Stalin, un rus era pe patul de moarte, când se aude o bătaie în ușă. Omul întreabă: - Cine este? O voce gravă răspunde: - Moartea! Bătrânul răsuflă ușurat: - Slavă Domnului! Credeam că este poliția secretă.

Ea.”M-ai învățat că exiști! Concret/Ca o crăpătură-ntr-un zid văruit./Ca un geam prins în chit,/Ca un gard, ca o piatră, ca un scaiet/Înflorit ce se zbate în vînt./M-ai învățat că exiști. Și că sînt!” (Emil Brumaru).

Sonetul LXXXI. (Or I shall live, your epitaph to make). ”Ori voi trăi, să-ți fac eu epitaful,/Ori viu vei fi când eu voi putrezi,/De faima ta n-o să se-aleagă praful,/În timp ce eu complet uitat voi fi./Numele tău nicicând nu o să moară,/Eu însă pentru toți voi dispărea./Pământu-mi poate da o groapă doară,/Tu-n ochii lumii te vei îngropa./Statuie-ți este versul meu cel blând,/Citit fiind de ochiul nenăscut,/Și recitat de voci născute când/Din cei de azi toți vor fi dispărut./Vei dăinui — forță-i condeiul meu—/ În respirații, recitat mereu.” (W. Shakespeare, traducerea: Adrian Vasiliu).