Cezar STRATON

Motto. Conform unui presupus dicton atribuit, inițial, bucătarilor chinezi din vremea Imperiului de Mijloc: pentru chinezi (for ever!? văleu!- n.a.), tot ce zboară pe cer se mănâncă, mai puțin avioanele (e o adaptare la modernitate, ok...). Tot ce înoată ori plutește pe apă se mănâncă, mai puțin vapoarele și submarinele (vezi paranteza precedentă). Și, ca un corolar: tot ce mișcă și are patru picioare se mănâncă, mai puțin mesele.

Birds.Femeia, văzută prin ochii (luneta) vânătorului. De la 15 la 20 de ani: Vrăbiuță. Zboară foarte mult. Țopăie non-stop...Nu este vânată pentru mâncare... eventual pentru un mic aperitiv.De la 20 la 30 de ani: Pitulice (prepeliță). Ceea mai delicioasă partidă de vânătoare... ușor de păcălit și de prins. Se zbate și se foiește foarte mult, dar apetisant. De la 30 la 45 de ani: Coțofană (Țarcă ). Hoață mare ... atentă și invidioasă pe prada altor coțofene, gurmandă.. adoră tot ce este delicios, îi plac obiectele strălucitoare și ar face orice pentru un cerculeț de aur. Este foarte agilă, vicleană și precaută. Este dificil să o vânezi. De la 45 la 60 de ani: Rață - se mișcă mai greu, dar rămâne totuși dificil de țintit. Apreciată de unii vânători pentru stratul delicat de grăsime depus sub piele. De la 60 la 70 de ani: Cioară - enervant de gălăgioasă. Zboară doar ca să se hrănească! După 70 de ani: Bufniță - interzisă prin lege. Tradiții. Într-o perioadă nu prea îndepărtată, în lume se utilizau pentru hrană, fără risipă, aproape toate părțile unui animal, de la cap la coadă, inclusiv măruntaiele. Unele din aceste practici s-au perpetuat până azi, dar nu ca soluție a supraviețuirii (cum fusese, de pildă, în recea și izolată Islandă medievală capul de oaie fiert (svio), sau testiculele de berbec marinate îndelung), ci ca preferințe snoabe ale unei categorii de consumatori, cosmopoliți și înstăriți, sătui de meniurile obișnuite. Și dispuși, ca urmare, să dea oricât pe anumite cărnuri ieșite din comun: maimuțe mari (gorilă și cimpanzeu), feline sălbatice, reptile foarte rare (piton, varan etc.). Aceste cărnuri de excepție provin, în majoritate, de la speciile în pericol și protejate, care valorează în unele cazuri greutatea lor în aur pe piața neagră. Nu se cunosc exact profiturile obținute din capturarea și vânzarea speciilor protejate prin Convenția de la Washington (CITES), dar se estimează că acestea i-ar face să viseze pe cei mai mari baroni ai drogurilor. Liliac. Supa de liliac – cel incriminat în apariția și diseminarea virușilor Ebola și Covid 19 – e considerată în continuare (și continuă să fie consumată ca un fel select) în unele zone din Asia, precum și din Africa de Vest. Mamiferul zburător este scufundat în întregime (fără a fi eviscerat) în apă clocotită sau lapte foarte fierbinte, cu câteva legume și mirodenii. Alteori, sunt oferiți lilieci întregi, de data asta ușor perpeliți pe grătar. Buze. În estul insulei Java, se consumă ”rujak cingur”, preparat din legume amestecate cu buze de vacă în sos. Omletă de...neuroni. În Filipine, gurmanzii pot gusta ”tortang utak”, o omletă conținând bucăți de creier de porc – crude! – și legume. Cartilaje. Germanii au o slăbiciune pentru o salată pe bază de boturi sau de cartilaje de la maxilarele de vacă, tăiate subțire, numită ”ochsenmaulsalat”. Miroase! Islandezii – la care revenim – pregătesc de secole un insolit preparat din rechin... alterat, numit ”hakarl”: se ia un rechin de Groenlanda, se îngroapă sub pământ pentru a fermenta mai multe săptămâni, apoi se atârnă în aer liber cam tot atâta timp, pentru a se usca atât cât trebuie. Carnea, tăiată în bucățele mici, se degustă între două înghițituri de alcool foarte tare, ca să-i atenueze mirosul puternic și gustul de amoniac. Fugu. Numit și ”peștele glob” sau ”balon”, acesta conține o toxină de 1200 de ori mai puternică decât cianura, care provoacă rapid o paralizie musculară totală, deci o moarte îngrozitoare, prin asfixiere. Este servit sub formă de sashimi (bucățele de carne de pește crud – dar și de fructe de mare – preparate cu sos de soia și pastă wasabi). Admirația – desigur exagerată – pentru acest preparat constă în riscul mărit de otrăvire mortală: gastronomii niponi îl numesc ”sărutul morții” sau ”ruleta rusească”. Unii bucătari foarte abili pregătesc peștele astfel încât să conțină urme infime de toxină, care să provoace pișcături și amorțiri ale limbii și buzelor. Un joc periculos cu viața (clientului!), deoarece doza mortală este mai mică decât un vârf de ac! Carnea unui pește întreg ar putea ucide între 30 și 40 de persoane. E drept și că s-a întâmplat ca unii ”morți” norocoși să-și revină din starea de comă după mai multe zile. De asta, bucătarii care visează să prepare fugu trebuie să se ”antreneze” cel puțin 2-3 ani până să obțină dreptul de a-l servi. O prevedere necesară: se estimează că – în ciuda precauțiilor luate – anual mor între 60-100 de persoane în urma otrăvirii cu toxina fugu (care, ciudat, nu este o secreție a peștelui, ci este produsă de bacteriile prezente în sistemul lui digestiv). În Japonia, este singurul preparat pe care Împăratul nu are voie să-l mănânce. Fugu (poate și din acest motiv? – n.a. ) este la tot mai mare căutare în Țara Soarelui Răsare, în ciuda prețului mereu mai ridicat (câteva sute de dolari porția).