Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 2 aug 2022 - Anul XXVII, nr. 179 (8096)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Un parapet avariat de pe autostradă a transformat în tragedie accidentul în care a fost implicată o familie de suceveni

Marţi, 2 August 2022 (13:33:57)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Accidentul în care a fost implicată o familie din Ipotești, în Bulgaria, pe autostradă, la aproximativ 30 de kilometri de Sofia, s-a transformat într-o dramă cumplită pe fondul unui cumul de factori, sau, altfel spus, al unor ghinioane teribile.

Soții Silviu Gabriel Ilie și Crina Florinela mergeau în vacanță în Grecia, cu fetița în vârstă de 5 ani. Bărbatul era la volanul unui VW și era șofer profesionist de aproximativ 20 de ani, având o experiență foarte ridicată la drumuri lungi. Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, puțin după miezul nopții.

Din surse apropiate familiei am aflat că accidentul s-a produs pe o porțiune de autostradă care avea probleme tehnice cauzate de alte accidente. O balustradă desprinsă, ruptă, pare să fi făcut diferența dintre un accident cu avarii și poate răniți și o imensă tragedie.

Cert este că suceveanul de la volan a pierdut controlul asupra mașinii, aceasta a intrat în derapaj și s-a izbit, din lateral, de parapetul autostrăzii. Pentru că balustrada era ruptă, ghinionul teribil a făcut ca bucata metalică să intre în mașină, prin dreptul locurilor de față. Așa se explică violența extremă a accidentului. Șoferul a murit pe loc, iar soției, aflată pe locul din dreapta, balustrada i-a străpuns picioarele.   

Din păcate, veștile despre starea femeii nu sunt bune. Puținele informații oferite celor care sunt la Sofia sunt că femeia a pierdut foarte mult sânge, are picioarele amputate și este intubată.

Fetița, aflată pe bancheta din spate, nu a pățit nimic, fapt care demonstrează că acea bucată de balustradă intrată prin mașină a determinat imensa tragedie. Fără acest factor fatal, consecințele accidentului ar fi fost mai mult ca sigur cu totul altele.

Despre motivele pentru care șoferul a pierdut controlul asupra mașinii, o variantă ar fi că s-ar fi întors să verifice centura de siguranță a fetiței ori că mașina ar fi derapat din cauza carosabilului ud.

Apropiații spun că este exclus ca acesta să fi adormit la volan, având în vedere experiența pe care o avea și faptul că oprise cu puțin timp înainte la o benzinărie, unde făcuse pauză și băuse o cafea.

Acum, apropiații așteaptă la Sofia să poate finaliza procedurile de repatriere ale bărbatului decedat și totodată se pregătesc să vină spre casă cu fetița. Având în vedere starea gravă în care se află femeia, aceasta va rămâne internată o perioadă în spitalul în care se află.  

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un parapet avariat de pe autostradă a transformat în tragedie accidentul în care a fost implicată o familie de suceveni.
 Vizualizări articol: 5388 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Un parapet avariat de pe autostradă a transformat în tragedie accidentul în care a fost implicată o familie de suceveni5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei